• 15 Februarie 2021

    Programul UE de Granturi Locale, Media şi Comunicare, Apelul II, implementat în cadrul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova”, a selectat 7 organizații neguvernamentale și instituții mass-media care vor beneficia de suport pentru realizarea unor proiecte de informare și promovare în domeniul serviciilor publice și a protecției mediului. Proiectul „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), iar partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).

    Data limită de înregistrare

    19 Februarie 2021

  • 10 Februarie 2021

    Asociația Presei Independente (API) și portalul Stopfals.md anunță înscrierea elevilor și elevelor de la colegiile de pedagogie din țară la tabără de primăvară „Stopfals_PedCamp”. Vor fi selectați cel mult 20 de elevi/eleve care au atins vârsta majoratului, din ultimul sau penultimul an de studii de la colegiile pedagogice din Republica Moldova, specialitatea „Învățământ primar” (care pregătește viitori învățători de clasele primare). Tabăra va dura trei zile și se va axa pe dezvoltarea gândirii critice.

    Data limită de înregistrare

    21 Februarie 2021

  • 05 Februarie 2021

    La 31 ianuarie 2021 s-a încheiat perioada de depunere a dosarelor la concursul național „Sunt un om cu rațiune, gândesc și analizez!”, destinat elevilor claselor superioare de liceu și studenților moldoveni din colegii și universități din țară și din afară. La concursul care promovează gândirea critică și consumul critic al informației și care include două categorii: „imagini” și „clipuri”, au fost depuse 55 de lucrări. Timp de trei săptămâni,­­­­­ publicul are posibilitatea să voteze lucrarea preferată pe site-ul: www.concurs.api.md, după logarea prin intermediul rețelelor sociale.

    Data limită de înregistrare

    01 Martie 2021

  • 22 Ianuarie 2021

    Asociația Presei Independente (API) în cadrul Coaliției pentru Alegeri Libere și Corecte organizează dezbaterile online: „Presa online în alegeri: reflecții post-electorale”.

    Data limită de înregistrare

    25 Ianuarie 2021

  • 12 Ianuarie 2021

    Ассоциация независимой прессы (API) в партнерстве с FOJO Media Institute из Швеции объявляют второй этап Школы менеджмента и рекламы для региональных медиа. Ранее, в рамках Школы, которая была запущена в 2019 году, были проведены сессия стратегического планирования, а пять редакций стали бенефициарами инхаус-консультаций, предоставленных экспертами FOJO. В 2021, школа менеджмента и рекламы для региональных медиа продолжается, а тема второго этапа – ведение цифрового медиабизнеса.

    Data limită de înregistrare

    29 Ianuarie 2021

  • 12 Ianuarie 2021

    Asociația Presei Independente (API) în parteneriat cu FOJO Media Institute din Suedia anunță etapa a doua a Școlii de management și publicitate pentru mass-media regionale. Anterior, în cadrul Școlii care a fost lansată în anul 2019 au avut loc o sesiune de planificare strategică, iar cinci redacții au beneficiat de consultanță in-house, oferită de experții FOJO. În 2021, Școala de management și publicitate pentru mass-media regionale continuă, iar tema etapei a doua este businessul media digital.

    Data limită de înregistrare

    29 Ianuarie 2021

  • 11 Ianuarie 2021

    Asociația Presei Independente (API) și portalul Stopfals.md lansează concursul național „Sunt un om cu rațiune, gândesc și analizez!”, destinat elevilor claselor superioare de liceu și studenților din colegii și universități care vor transmite imagini sau clipuri de promovare a gândirii critice și a consumului critic al informației.

    Data limită de înregistrare

    31 Ianuarie 2021

  • 07 Ianuarie 2021

    În decembrie 2020, Asociația Presei Independente (API) și Agenția pentru Dezvoltare Internațională a Germaniei (GIZ) au evaluat, în două etape – administrativă și tehnică, cele 16 propuneri de proiecte, depuse în cadrul Apelului II al Programului de Granturi Locale, Media și Comunicare, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de GIZ în parteneriat cu API.

    Data limită de înregistrare

    11 Ianuarie 2021

  • 22 Decembrie 2020

    Asociaţia Presei Independente (API) anunţă concursul de angajare a Coordonatorului (Coordonatoarei) platformei web www.MediaForum.md.

    Data limită de înregistrare

    05 Ianuarie 2021

  • 14 Decembrie 2020

    La 23 și 24 decembrie 2020 va avea loc a X-a ediție a Forumului organizațiilor neguvernamentale, organizat de Consiliul Național al ONG-urilor din Republica Moldova. Evenimentul va întruni reprezentanții ONG-urilor din diverse domenii de activitate și va aborda provocările, cărora trebuie să le facă față asociațiile obștești din țara noastră.

    Data limită de înregistrare

    18 Decembrie 2020

  • 02 Decembrie 2020

    În cadrul programului „Jurnalism în domeniul apărării și securității” (JAS), Asociația Presei Independente (API) și Centrul de Informare si Documentare privind NATO (CID NATO) organizează al doilea club de presă cu tema „Campanii de dezinformare în alegeri vs securitatea națională”. Evenimentul online va avea loc la 11 decembrie 2020, între orele 16.00-18.00.

    Data limită de înregistrare

    07 Decembrie 2020

  • 18 Noiembrie 2020

    La 20 noiembrie 2020, Asociația Presei Independente (API) organizează o consultație online la tema „Bune practici de comunicare dintre jurnaliști și Agențiile de Dezvoltare Regională (ADR)”, cu participarea reprezentanților mass-media și ADR-urilor Nord, Sud, Centru și UTA Găgăuzia.

    Data limită de înregistrare

    20 Noiembrie 2020