Termeni și condiții

Utilizarea site-ului http://api.md/ implică faptul că accepți termenii și condițiile. Site-ul nostru poate fi utilizat de către orice persoană doar în scopurile și limitările menționate în acest document. Dacă nu ești de acord cu termenii și condițiile, atunci nu ar trebui să utilizezi site-ul nostru. Vorbim despre site-ul http://api.md/ și când spunem “noi”, “al nostru”, “Api.md”.

 

Accesarea și utilizarea site-ului

Site-ul http://api.md este proprietatea Asociației Presei Independente API (cu sediul în mun. Chișinău, str. București 41/5) și oferă informații despre activitatea și programele organizației, dar şi a redacțiilor membre, inclusiv produsele media pe care acestea le elaborează.

Prin intermediul site-ului poți, de asemenea, să te înscrii la diferite activități pe care le oferă organizația, să accesezi paginile noastre de social media, să citești informaţii utile din domeniul mass-media, să descarci resursele pe care le punem la dispoziția ta sau să donezi pentru a susține financiar activitățile noastre. Trebuie să te informăm că platformele terțe care facilitează aceste procese pentru site-ul nostru au propriile seturi de termeni și condiții, precum și politici de confidențialitate.

 

Conținutul site-ului – Drepturi asupra proprietății intelectuale și restricții

Conținutul site-ului poate fi reprodus sau distribuit doar în scop personal. Prin conținut înțelegem logo, imagini, video/audio, articole, grafice/infografice și alte publicații, elemente de grafică web sau date de tip personal (ale persoanelor ce fac parte din echipa API) sau alte date ale partenerilor noștri. Conținutul site-ului Api.md este proprietatea API şi este protejat prin legislaţia Republicii Moldova în vigoare cu privire la drepturile de autor si drepturile conexe. Materialele de autor semnate de echipa API, dar şi cele preluate din presă, publicate pe www.api.md sunt protejate de drepturile de autor şi pot fi preluate, cu indicarea sursei.

Ne străduim să menținem conținutul site-ului fără erori, însă uneori este nevoie să intervenim asupra anumitor secțiuni de conținut pentru a corecta sau adăuga informații noi. Astfel, ne rezervăm dreptul de a modifica, șterge sau arhiva conținut de pe site-ul Api.md fără a te informa în timp real despre aceasta.

Ne preocupă să îți oferim o experiență de navigare cât mai sigură pe site-ul nostru, de aceea trebuie să știi că facem eforturi pentru a verifica dacă referințele către alte site-uri sunt conexiuni sigure, însă nu putem garanta acest fapt. Pentru a evita neplăceri, te rugăm să înțelegi că API nu este responsabilă pentru informația pe care o găsești prin link-urile externe și nici pentru modul în care aceste site-uri prelucrează date. Te sfătuim să verifici întotdeauna link-urile pe care dorești să le accesezi și apoi să decizi dacă vei vizita acele site-uri.

 

Comunicarea electronică

Prin accesarea site-ului Api.md, ai opțiunea de a îți da consimțământul pentru comunicările electronice cu API. În general, nu îți trimitem notificări pe site, însă îți scriem anunțuri în legătură cu activitățile și proiectele noastre pe pagina de Facebook administrată de către echipa API (și pe e-mail, dacă ai consimțit prealabil). Dacă urmărești această pagină, îți exprimi implicit consimțământul pentru a primi aceste notificări din partea noastră. Pentru alte canale de comunicare prin care putem să te contactăm, avem nevoie de acordul tău explicit – e-mail, telefon (dar nu numai), pe care poți să îl exprimi – sau nu, atunci când ne permiți să îți colectăm datele.

Lista tehnicilor de comunicare la distanță conține, dar nu se rezumă la, următoarele:

a) scrisoare prin poșta fizică;

b) poșta electronică (e-mail);

c) telefon fix și mobil;

d) tv și radio;

e) rețele sociale;

 

Confidenţialitatea datelor şi securitatea informaţiilor

Colectăm doar acele informații care sunt necesare pentru activitatea desfășurată de către API prin proiectele și programele sale. Toate informațiile pe care ni le oferi despre tine sunt stocate în siguranță și nu sunt accesibile altor utilizatori ai acestui site. Utilizăm datele tale doar în scopurile pe care le declarăm, atunci când colectăm datele tale.

Putem colecta datele tale atunci când completezi un formular de pe site-ul nostru, atunci când donezi prin formularul de pe site, atunci când ne contactezi prin e-mail direct sau dacă interacționezi cu noi pe paginile noastre de pe rețelele sociale. De asemenea, colectăm și date despre cum utilizezi site-ul nostru, pe care le folosim doar cu scopul de a îmbunătăți performanța site-ului. Detaliile privind prelucrarea de către API a acestor date personale sunt disponibile în Politica noastră de confidențialitate și în Politica noastră privind cookie-urile [insert link].

API garantează securitatea și confidențialitatea datelor găzduite şi transmise prin sistemul nostru informatic, dar nu îşi asumă responsabilitatea pentru pierderile de informaţii cauzate de orice defecțiuni sau erori ale platformei cu care este conceput şi pe care este găzduit site-ul şi nici nu garantează faptul că site-ul, server-ul sau email-urile expediate de pe http://api.md nu conţin viruşi sau alte componente dăunătoare. De asemenea, API nu răspunde pentru defecţiunile care pun în pericol securitatea server-ului pe care este găzduit site-ul. Dacă vom sesiza probleme sau iregularități în funcționarea canalelor de comunicare și a altor platforme ce facilitează comunicarea cu tine, care îți pot pune în pericol datele, te vom anunța cât de repede posibil despre acestea.

 

Ne angajăm să respectăm drepturile tale protejate de legislația națională privind protecția datelor cu caracter personal.

Fără titlu exhaustiv, ai următoarele drepturi: dreptul de a cere API să îți ofere acces la datele pe care le colectăm despre tine, dreptul de a ne cere să rectificăm, actualizăm, blocăm sau şterge, în mod gratuit, acele date furnizate a căror prelucrare nu este conformă legislației naționale privind protecția datelor cu caracter personal, dreptul de a ne cere să încetăm prelucrarea datelor tale personale, dreptul de a ne cere să nu îți mai trimitem anunțuri sau notificări pe e-mail. Tot ce trebuie să faci în acest sens este să ne trimiți o notificare ce conține data și semnătura ta prin e-mail, la adresa: api@api.md, iar noi ne vom asigura că drepturile tale sunt respectate.

 

Litigii

Prin accesarea site-ului http://api.md iei la cunoștință faptul că Termenii și Condițiile pe care tocmai le-ai citit sunt guvernate de legislația națională. Orice dispută va fi soluționată în baza reglementărilor în vigoare specifice naturii conflictului. În cazul în care ne aflăm într-un conflict cu tine, ne dorim să încercăm să îl rezolvăm pe cale amiabilă înainte de a merge în instanță.

 

Dispoziţii finale

Dacă oricare dintre clauzele de mai sus va fi identificată ca fiind nulă sau nevalidă, indiferent de cauză, aceasta nu va afecta valabilitatea celorlalte clauze. Odată cu accesarea, navigarea și interacțiunea cu site-ul Api.md, accepți fără obiecţii Termenii și Condițiile, acestea având valoarea unui contract încheiat între tine și API.