• 12 October 2021

    Rețelele sociale au devenit parte din viața tuturor, iar majoritatea nu-și mai pot imagina o zi fără să acceseze fluxul de știri sau diverse platforme de comunicare, pentru distracție sau învățare. Utilizatorii sunt conectați permanent și fiecare vrea să „fure” din atenția unui public cât mai numeros și să-l țină cât mai mult timp pe produsele lor, fie că este vorba de produse comerciale sau conținut informativ. Despre cum redacțiile media pot realiza produse atractive și compatibile cu rețelele sociale, au discutat și analizat participanții la un webinar organizat de Asociația Presei Independente (API) la 6 octombrie 2021.

  • 05 October 2021

    Fie că este vorba de o inițiativă de promovare a sortării deșeurilor sau una care are drept scop iluminarea stradală a unei localități, toate proiectele trebuie scrise după un anumit calapod, respectând anumite reguli – doar așa proiectul are șanse să obțină finanțare. Despre cum generăm o idee de proiect, raportare și indicatori, au învățat participanții la instruirea „De la idee la implementare, cum „iau foc” proiectele de succes”, organizată de Asociația Presei Independente (API) la 30 septembrie - 1 octombrie 2021.

  • 28 September 2021

    Elaborarea unor politici redacționale cu reguli clare de asigurare a protecției copilului și respectarea acestor reguli de către jurnaliști – iată principala recomandare ca să evităm situațiile când articolele și reportajele jurnalistice dăunează copiilor. 13 jurnaliști și jurnaliste de pe ambele maluri ale Nistrului, participanți la o instruire tematică organizată de Asociația Presei Independente (API) la 25 septembrie, au discutat despre subiectele și contextul în care deseori sunt plasați copiii în presă, au analizat lacunele unor materiale jurnalistice și au propus soluții de îmbunătățire a acestora, asigurând respectarea drepturilor copilului.

  • 24 September 2021

    Asociația Presei Independente (API) și Centrul de Informare si Documentare privind NATO (CID NATO) au desfășurat al cincilea atelier pentru membrii rețelei „Jurnalism în domeniul apărării şi securităţii” (JAS), constituită în 2020 pentru a consolida cunoștințele și capacitățile profesioniștilor media de reflectare obiectivă a subiectelor complexe care vizează apărarea și securitatea. Pe 21 septembrie, cei 10 membri JAS au vorbit despre jurnalismul în situații de criză și în zonele de conflict, dar și despre reflectarea în media a situației migranților, în calitate de formatori fiind invitați jurnaliști cu experiență din România și Republica Moldova.

  • 27 August 2021

    Aceasta este concluzia principală la care au ajuns jurnaliștii și jurnalistele de la instituții de media naționale, regionale și locale după trei zile de workshop, la care au învățat de la experți internaționali cum să dezmintă dezinformările și speculațiile despre coronavirus și vaccinare. În calitate de traineri au fost jurnaliști de investigație și cercetători de la cunoscute redacții de fact-checking din Georgia (Myth Detector.ge) și Lituania (DebunkEU.org). În opinia participanților, asemenea instruiri sunt utile și actuale mai ales în această perioadă, când autorii dezinformărilor recurg la diferite metode de „ambalare” și distribuire a falsurilor.

  • 10 August 2021

    Tehnologiile în domeniul mass-media sunt în continuă schimbare, iar noile aplicații și platformele interactive îi ajută pe jurnaliști să creeze materiale originale, pe care acum câțiva ani le putea crea doar designeri sau videografi profesioniști. Aplicațiile pentru elaborarea video-urilor și a infograficelor - acum toate sunt la un click distanță.

  • 04 August 2021

    Fețele unor copii și detalii pozitive sau negative din viața celor mici apar frecvent în buletinele de știri de la televizor, în paginile ziarelor sau pe Internet. Unele talk-show-uri își fac rating pe istoriile despre victimele copii, iar autoritățile, care ar trebui să protejeze copiii, oferă detalii despre aceștia la prima discuție cu un jurnalist... Despre cum pot dăuna jurnaliștii copiilor, despre care relatează, au învățat participanții la trainingul „Mass-media și drepturile copilului”, organizat de Asociația Presei Independente (API), în parteneriat cu UNICEF Moldova, la 31 iulie 2021.

  • 27 July 2021

    „Înscrie-te pe canalul nostru de YouTube”, „Like și subscribe” – de câte ori auzim sau citim astfel de îndemnuri și de câte ori chiar ne abonăm la un canal de YouTube? Ce face atractiv și popular un canal de YouTube au aflat participanții la webinarul „Cum să creezi un canal YouTube de succes pentru jurnaliști”, organizat de Asociația Presei Independente (API) la 23 iulie 2021.

  • 21 July 2021

    Ce se întâmplă cu gunoiul dus dimineața la tomberon? Câte deșeuri aducem acasă după o vizită la magazin sau câte kg de deșeuri produce o persoană anual? Câtă energie economisește o școală eficientizată energetic? Dacă fiecare dintre noi și-ar pune aceste întrebări, situația ecologică din țara noastră ar fi alta. Despre nivelul de informare și conștientizare a populației privind managementul deșeurilor solide și eficiența energetică, s-a discutat la un atelier pentru jurnaliști, organizat de Asociația Presei Independente (API) la 15-16 iulie 2021.

  • 01 July 2021

    În ziua de azi, jurnaliștii trebuie să fie polifuncționali, adică să poată face mai multe lucruri, nu doar să realizeze materiale obiective și bine documentate. Mai nou, jurnaliștii trebuie să facă față și noilor provocări tehnologice, dacă vor să-și mențină și chiar să-și crească audiența. Despre jurnalismul în format video, inclusiv „micile secrete” care îi pot ajuta să facă filmări calitative cu diferite dispozitive, au vorbit colaboratorii portalurilor de știri din diferite orașe ale țării, beneficiare ale Programului API de asistență pentru dezvoltarea surselor online în regiuni.

  • 27 June 2021

    Managers of online media outlets, including regional ones, want to have as large audiences as possible on their platforms and to obtain economic benefits from their activities. However, not everyone has enough knowledge and skills, or consistency, in what they do to keep up with new technologies and trends in the virtual space. During the online workshop "Online Products and Tools: How to Choose and Capitalize on Them Effectively," Vitalie Harea, consultant of the Consulting and Assistance Center for Regional Independent Media Outlets, made a few recommendations to news portal administrators on how to make achievements and face competition in the media market.

  • 22 June 2021

    Podcastul este un produs relativ nou pe piața media din Republica Moldova, însă el a devenit popular în ultimii ani, în special în pandemia de COVID-19 și începe să „prindă” și la publicul din țara noastră. Corespunzător, tot mai mulți jurnaliști încep să producă podcasturi. Despre diferența dintre un podcast și o emisiune radio, idei de producere, pașii de elaborare și promovare, au învățat participanții la webinarul „De la A la... podcast: cum treci de la o idee la o producție de succes”, desfășurat de Asociația Presei Independente (API), la 18 iunie 2021.