• 12 August 2020

    Pandemia de COVID-19 a determinat autoritățile să regândească modul în care au loc anumite procese și să recurgă la măsuri alternative. Schimbări s-au produs și în sectorul justiției, acolo unde a început a fi pe larg utilizată videoconferința. Începând cu 17 martie 2020, atunci când a fost introdusă starea de urgență și până pe 31 iulie 2020, pe timp de regim de stare de urgență în sănătate publică, peste 4.300 de ședințe de judecată au fost desfășurate prin videoconferință.

  • 10 August 2020

    Deja de un an, locuitorii comunei Lebedenco din raionul Cahul nu mai cară apă cu gălețile de la fântâni sau de la izvoarele aflate la mare depărtare. Acum satele Lebedenco și Ursoaia din componența acestei comune beneficiază de un sistem de apeduct modern, iar oamenii nu mai simt lipsa apei, mai ales în timpul verii. Pentru acest confort, cetățenii au venit cu câte o contribuție de doar două mii de lei.

  • 10 August 2020

    Uniunea Europeană rămâne cel mai important partener de dezvoltare al R. Moldova în ultima decadă. Eforturile sale sunt promovate de către câteva sute de ONG-uri reunite sub o umbrelă instituțională denumită Platforma Națională a Forumului Societății Civile a Parteneriatului Estic. Misiunea acesteia este să promoveze avantajele Parteneriatului Estic, prin informarea cetățenilor, dar și să pună presiune pe Guvernul de la Chișinău în procesul de implementare a obligațiilor asumate prin semnarea Acordului de Asociere UE – Republica Moldova.

  • 27 Iulie 2020

    Cu suportul Uniunii Europene, locuitorii municipiului Orhei se pot bucura de serviciile celei mai mari stații de epurare ecologică din Europa. Stația a fost construită în satul Seliște și activează din 2013 în baza așa-numitei tehnologii a zonei umede construite, este prietenoasă mediului înconjurător și implică costuri de întreţinere şi exploatare considerabil mai mici decât tehnologia tradiţională. Construcţia staţiei a fost finanţată de Uniunea Europeană (2.9 milioane dolari SUA), Ministerul Mediului al Republicii Moldova (2.2 milioane dolari SUA) și Banca Mondială (0.4 milioane dolari SUA).

  • 17 Iulie 2020

    Tot mai mulți moldoveni tind să se alimenteze sănătos și echilibrat, iar unul dintre oamenii care le vine în ajutor este Lucia Gavriliță. Ea a creat fundația „Sănătate`n Verde Viu”, prin care oferă informații despre diverse posibilități de vindecare, de prevenire a bolilor și de atingere a unei sări de bine. În plus, în sera familiei din satul Băcioi, municipiul Chișinău, Lucia crește germeni, vlăstari și iarbă de grâu - toate organice, fapt care le face unice pe piața din Republica Moldova. Dezvoltarea afacerii, care era pusă pe picioare de câțiva ani, a fost posibilă datorită unui grant în sumă de 160 de mii de lei, obținut în 2019 prin intermediul „Programului Femei în Afaceri”, realizat de ODIMM (Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii) inclusiv cu fonduri europene. Banii au fost investiți într-un sistem fotovoltaic, care ajută la menținerea unei temperaturi constante în seră, dar și pentru a lansa un blog unde, în cadrul cursului intitulat „ABC-ul alimentației vii”, Lucia Gavriliță promovează nutriția raw vegană și modul sănătos de viață.

  • 07 Iulie 2020

    Recent, două orașe din țară, unul de la nord – Ocnița, și altul de la sud – Cantemir, au fost decernate cu Premiul Uniunii Europene pentru energie durabilă. Cu bani europeni, în cele două urbe s-au achiziționat corpuri de iluminat cu un consum mai eficient de energie prin alegerea lămpilor de tip LED, au fost schimbate reţelele de cablu şi au fost instalate sisteme inteligente de monitorizare și gestionare la distanță. Ambele orașe sunt semnatare ale inițiativei europene „Convenția Primarilor privind Clima și Energia”.

  • 07 Iulie 2020

    Antreprenorialul social este metoda prin care strategiile comerciale sunt puse în acțiune pentru a spori bunăstarea oamenilor, a le îmbunătăți calitatea vieții sau pentru diverse cauze sociale. Acest tip de afaceri contribuie la rezolvarea unor probleme sociale și sunt o soluție pentru dezvoltarea comunităților. În Republica Moldova, abordarea în cauză ia amploare, în mare parte, datorită susținerii donatorilor externi. Printre beneficiarii afacerilor sociale din țara noastră se numără și persoane aflate în proces de reabilitare după o lungă perioadă de consum de droguri și alcool, iar una dintre istoriile de succes în domeniu aparține mini-fermei create de AO „Inițiativa Pozitivă” în cadrul Comunității Terapeutice cu același nume. La sfârșitul anului 2018, Asociația a inițiat proiectul „Antreprenoriatul social în scopul sustenabilității serviciilor vitale pentru persoanele HIV-vulnerabile”, dintr-un grant oferit de Uniunea Europeană și cofinanțat de Guvernul Suediei, prin Fundația Est-Europeană.

  • 03 Iulie 2020

    În cei peste douăzeci ani de când a fost fondată, AO „Femeia și Copilul - Protecție și Sprijin” (AO FCPS) din Criuleni a realizat numeroase activități, menite să susțină copiii cu dizabilități, inclusiv de până la trei ani, pentru incluziunea lor ulterioară în grădiniță și școală. În acest scop a fost creată chiar și o echipă mobilă de intervenție, însă visul Asociației era ca Serviciile de Intervenție Timpurie să fie dezvoltate mai aproape de copii, în comunitatea lor. Au reușit în 2019, cu ajutorul unui grant de 48.517 euro, oferit de UE prin Fundația Soros-Moldova. Acești bani au completat fondurile alocate de autoritățile publice locale, astfel că în orașul Criuleni a fost lansat primul Centru de Intervenție Timpurie din estul țării. Echipa de specialiști asigură asistență gratuită familiilor ce au micuți cu dizabilități, pentru a preveni riscurile de dezvoltare, iar serviciul lucrează și azi, în pofida carantinei.

  • 02 Iulie 2020

    Elena Vertici administrează o plantație de arbuști fructiferi, o uscătorie de fructe și de pomușoare, și o stupină cu 100 de familii de albine în raionul Ungheni. Grație Programului PARE 1+1, realizat de ODIMM (Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii) inclusiv cu fonduri europene, a reușit să doteze uscătoria cu cele mai moderne tehnologii și utilaje, între care o centrifugă de ultimă generație pentru separarea mierii și ustensile pentru prelucrarea cerii de albine. Astfel, dacă operațiunile de extragere a mierii durau cel puțin două săptămâni și solicitau implicarea mai multor membri ai familiei, acum ea le poate face de una singură în două zile.

  • 02 Iulie 2020

    Când este întrebată ce o caracterizează înainte de toate, Elvira Vovc spune că este o persoană „foarte neastâmpărată”, dar că tocmai acest fapt a ajutat-o să pornească afacerea în domeniul patiseriei. Până la aceasta, Elvira deținea un magazin de produse alimentare în orașul Sângerei. Doar odată cu patiseria, însă, ea a învățat cum să administreze cu adevărat o afacere și ce înseamnă responsabilitatea socială a businessului. Performanța s-a produs datorită Programului PARE 1+1, realizat de ODIMM inclusiv cu fonduri europene.

  • 30 Iunie 2020

    Ideea unei saline artificiale i-a venit Irinei Bordian după ce a analizat solicitările de vacanță ce veneau la firma de turism condusă de soțul ei. Tot mai multe persoane din regiunea unde locuiește erau interesate de destinații în România sau Ucraina, pentru tratament la saline. Atunci s-a gândit să „aducă salina la Rezina”. Primele calcule nu au fost chiar optimiste și a realizat că investiția depășește cu mult posibilitățile sale. A depus dosarul la ODIMM (Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii), pentru Programul „Femei în Afaceri”, iar în scurt timp Irina a obținut suma necesară ca să-și pună pe picioare afacerea „cu gust de sare”.

  • 24 Iunie 2020

    În doar 170 din cele 916 localități rurale din Republica Moldova există servicii de colectare a deșeurilor. Numărul satelor unde deșeurile se colectează separat este și mai mic, arată datele Biroului Național de Statistică. Comuna Sărata-Veche din raionul Fălești este unul din exemplele pozitive, când locuitorii colectează separat deșeurile solide și beneficiază de servicii de salubritate. Datorită unui proiect european, comuna este mai curată, iar oamenii sunt mult mai responsabili în colectarea și depozitarea deșeurilor menajere.