• 12 Iunie 2020

    O afacere de câteva sute de ani în Europa era până nu demult total absentă în Republica Moldova. Lucrurile se schimbă datorită lui Denis Buța din Chișinău, care s-a gândit să aducă berea artizanală în țara natală și să ofere moldovenilor gustul adevărat al berii de casă. Astfel, din consumator pasionat de bere, el s-a transformat în producător. Este beneficiar al Programului PARE 1+1 și lucrează acum, cu ajutorul fondurilor europene, la prima berărie de familie.

  • 12 Iunie 2020

    Povestea Iulianei Cojocaru este comună pentru mulți tineri din Republica Moldova. A absolvit Universitatea Tehnică, dar cum piața muncii nu a fost deloc generoasă cu ea, a trebuit să plece în străinătate împreună cu soțul. A ales, din varii motive, Moscova. A muncit într-un atelier de confecții, unde era mai aproape de profesia pe care și-o însușise la Universitatea Tehnică - inginer tehnolog în industria ușoară. A lucrat acolo zece ani. Nu a reușit să facă avere, căci, spune ea, banii câștigați le ajungeau doar pentru necesități.

  • 04 Iunie 2020

    Ca răspuns imediat la criza provocată de COVID-19, echipa Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a lansat o serie de măsuri care să-i ajute pe antreprenori să atenueze impactul economic provocat de pandemie. Una dintre ele este dezvoltarea Academiei Virtuale a Antreprenorilor, ca o platformă online gratuită și ușor de accesat de către beneficiarii și potențialii beneficiari, gestionată de ODIMM.

  • 04 Iunie 2020

    Cu pereții exteriori termoizolați și colorați, panouri solare pe acoperișuri, geamuri și uși exterioare noi, grupuri sanitare modernizate, dar și cu sisteme electrice și de ventilare moderne – de aceste condiții europene vor beneficia mai mulți copii de vârstă preșcolară și elevi din întreaga țară. Cu finanțare europeană, grădinițele și liceele se vor schimba la față, dar vor face și economii la întreținerea blocurilor.

  • 15 Mai 2020

    Republica Moldova are multe de învățat de la țări europene precum Austria, Suedia, Danemarca sau Letonia cum să gestioneze sursele de energie regenerabile în așa fel ca beneficiarii finali, cetățenii, să se bucure de avantajele energiei ieftine și ecologice. Dacă țara noastră este total dependentă de resursele energetice din import, unele state membre UE au profitat din plin de resursele oferite de natură: vântul, apa, soarele sau resturile vegetale.

  • 27 Februarie 2020

    Cum a contribuit un proiect european la pasiunea unui arhitect moldovean. Alexandru Țibari a ajuns pe băncile Facultății de Arhitectură și Urbanism de la Universitatea Tehnică a Moldovei în 2007. Era anul în care, în diverse regiuni ale lumii, se încheia construcția mai multor clădiri de referință: „FiftyTwoDegrees”, înaltă de 86 de metri, la Nijmegen, Olanda; Monumentul Național al Pakistanului, edificat pe o suprafață de trei hectare; Centrul Național de Artă din Tokyo sau „BMW Welt” din Munich, cea mai vizitată atracție turistică din Bavaria. La 13 ani distanță, Alexandru povestește cum a ajuns să lucreze la proiectul de reabilitare a fațadei Primăriei Chișinău, cum au evoluat lucrurile în învățământul tehnic și în arhitectură, și cât de importantă este restaurarea clădirilor vechi, pe care a însușit-o inclusiv de la arhitecții italieni, într-un proiect finanțat de Uniunea Europeană.

  • 14 Februarie 2020

    Inspirat de voluntariat, Liviu Rotaru a trăit aventura vieții sale chiar lângă Polul Nord. Povestea lui Liviu Rotaru a început acum doi ani, pe când era elev în clasa a XII-ea la un liceu cu profil teatral din Chișinău. Îi mai rămânea să susțină examenele de bacalaureat și... să ia o decizie. De fapt, trebuia să aleagă între a studia filmul la o universitate din Londra sau la una din Germania, unde câștigase o bursă ce i-ar fi acoperit cam 80% din cheltuieli, ori să meargă pentru un an în Norvegia să descopere ce înseamnă educația non-formală. A optat pentru cea de-a doua șansă - una care s-a transformat în aventura vieții sale și pe care vă invităm să o aflați în continuare chiar așa cum ne-a fost povestită de „ultimul moldovean în Norvegia”.

  • 30 Ianuarie 2020

    Erasmus+, șansa unor noi descoperiri, deschisă pentru studenții din toate localitățile Republicii Moldova. Iulia Samusi se afla în odaia ei de la etajul trei al blocului în care locuia, când a observat că i-a venit o notificare pe poșta electronică. În următoarea secundă strigătul tinerei a inundat camera, apartamentul și întreaga clădire de pe strada Pușkin din orașul Bălți. „Cred că toți vecinii m-au auzit, de la primul la al cincilea etaj”, râde ea acum. Așa i s-a întipărit Iuliei în memorie momentul când a primit confirmarea că a câștigat o bursă Erasmus+ pentru șase luni în Spania. Se întâmpla în primăvara lui 2016. Iulia avea 21 de ani și era studentă în anul doi la Facultatea de Litere a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, unde studia Limba și literatura engleză și Limba spaniolă.