back

Egalitatea de gen și relatările despre conflicte – în atenția profesioniștilor de pe ambele maluri ale Nistrului

27 January 2024

Participanții și participantele - implicați/te în activități practice Foto: Aurel Obreja


Încă 16 profesioniști și profesioniste media, activiste și activiști civici din toată țara, inclusiv din stânga Nistrului, și-au consolidat cunoștințele privind relatarea corectă a subiectelor sensibile la gen și conflicte. Sesiunea de formare „Cuvinte care contează: strategii pentru relatarea corectă a subiectelor sensibile la gen și conflicte”, la fel ca și cea din decembrie 2023, fac parte din programul „Media pentru Pace și Egalitate pe ambele maluri ale Nistrului”. Instruirea desfășurată de UN Women și API a avut loc la 24-25 ianuarie 2024 în una din stațiunile de la Vadul lui Vodă.

În prima zi, formatoarele Loretta Handrabura și Ludmila Andronic le-au vorbit participanților despre asigurarea echilibrului de gen în produsele media și de comunicare publică și aspectele etice în relatarea diferitor tipuri de conflicte. Un interes sporit a trezit  tema drepturilor, oportunităților și responsabilităților comune ale femeilor și bărbaților. „În societatea noastră, există mai multe lacune în cea ce privește oferirea oportunităților egale femeilor. Este vorba, de exemplu, despre refuzul angajatorilor de a le oferi un program de muncă flexibil sau posibilitatea de a lucra la distanță femeilor care îngrijesc de copii și/sau persoane cu dizabilități, lipsa creșelor la locul de muncă ș.a. De asemenea, ar trebui create oportunități la nivel de logistică pentru femeile din poliție, armată, inclusiv pentru cele care pleacă în misiuni de pacificare etc. Asigurarea egalității de gen în toate domeniile publice și private este responsabilitatea comună a bărbaților și femeilor, însă aici noi avem încă destule probleme”, a menționat experta de gen Loretta Handrabura. Ea a mai adăugat că mass-mediei sensibile la gen le revine rolul important de a schimba percepția, comportamentul oamenilor, dar și modelele, practicile sociale și culturale ­perimate.

 

În ziua a doua a instruirii s-a pus accentul pe rolul femeilor în promovarea păcii, asigurarea echilibrului social pentru a preveni conflictele și în situații post-conflict. Experta în comunicare Ludmila Andronic s-a referit în special la modalitățile de informare corectă a oamenilor evitând manipularea opiniei publice, dar și la felul cum redacțiile ar trebuie să protejeze și să asigure securitatea angajaților în timpul conflictelor, protestelor, inclusiv prin prisma de gen.

 

Agenda a inclus și exerciții practice, iar participanții și participantele s-au implicat activ în identificarea exemplelor de stereotipuri de gen promovate în mass-media, au analizat mai multe cazuri de utilizare corectă și incorectă a imaginilor și a limbajului stereotipizat, relatările despre femeile refugiate și altele.

 

La finalul celor două zile, Iulia Terpan, ofițeră de proiect pentru egalitatea de gen la consolidarea păcii din cadrul UN Women Moldova, le-a înmânat beneficiarilor programului certificate de participare și însușire a materialului prezentat la sesiunea de formare. La rândul lor, participanții și participantele au remarcat utilitatea instruirii și au formulat unele doleanțe pentru organizatori.

 

„Anterior au fost situații, când din partea șefilor-bărbați erau exercitate presiuni asupra femeilor-angajate, au existat și încercări de intimidare. În multe cazuri, colegii-bărbați manifestau o atitudine neprietenoasă, ei ne credeau incapabile să facem față cerințelor profesionale. Acum lucrurile s-au schimbat. În poliția din Călărași, numărul femeilor și al bărbaților este aproape egal, iar în conducere sunt promovate tot mai multe femei, care încearcă să schimbe aceste practici negative. După instruiri de acest fel, noi transmitem informația în colectiv, discutăm despre respectarea egalității de gen și eliminăm neînțelegerile”, a spus Elena Bădărău, angajată a Inspectoratului de Poliție Călărași.

 

„Este foarte bine că la instruire ne-am axat pe ceea ce ne unește, nu pe ceea ce ne dezbină. A fost o oportunitate excelentă de a discuta amical și constructiv pe subiecte actuale pentru locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului, a face schimb de experiență și a obține cunoștințe noi”, a remarcat Tatiana Sergheeva, reprezentanta organizației neguvernamentale Femeia contează din Tiraspol.

 

„Angajatelor din redacție care au copii mici le-am oferit oportunitatea de a lucra de la distanță. Sunt însă situații când avem dileme, nu avem pe cine trimite în teritoriu să realizeze materiale jurnalistice. Această instruire m-a ajutat să înțeleg importanța unor concesii în beneficiul angajatelor, cum pot fi soluționate  anumite conflicte, iar aceste cunoștințe ne vor ajuta să găsim cele mai bune soluții pe viitor”, a adăugat Pancho Valchanov, de la revista Tainele Sănătății.

 

„Am aflat lucruri noi, pe care le voi transmite colegilor/colegelor din redacție. Ar fi bine să fie elaborate ghiduri privind normele de prezentare a egalității de gen și a conflictului în mass-media, care să fie distribuite redacțiilor și jurnaliștilor/jurnalistelor. De asemenea, am vrea să beneficiem de sprijin pentru îmbunătățirea Codului de etică al redacției, în care să se regăsească reglementări privind reflectarea corectă din perspectiva de gen”, a specificat Inga Savca, de la portalul Tvn.md din Bălți.

 

Organizatorii le-au  amintit celor prezenți despre posibilitatea de a  participa la concursul deschis cu premii „Contribuția profesioniștilor media la consolidarea păcii și a coeziunii sociale”, lansat anul trecut de API și UN Women. Concursul se desfășoară în perioada 1 noiembrie 2023 - 10 iunie 2024. Despre scopul, condițiile de participare și alte detalii vedeți AICI.

 

Această activitate este parte a programului „Media pentru Pace și Egalitate pe ambele maluri ale Nistrului”, realizat de Asociația Presei Independente (API ) în cadrul proiectului „Construirea păcii durabile și incluzive, consolidarea încrederii și coeziunii sociale pe ambele maluri ale râului Nistru”, implementat în comun de către Oficiul ONU pentru drepturile omului (OHCHR), UN Women si PNUD, finanțat prin intermediul Fondului Națiunilor Unite pentru Consolidarea Păcii (UN PBF)