Fiecare om din oricare comunitate poate deveni eroul unui longread, doar trebuie pus într-un context potrivit. Despre aceasta, dar și despre ce este jurnalismul narativ, ce elemente îl deosebesc de alt gen jurnalistic, cum se identifică subiectele și cum se aleg eroii, au discutat cei 13 jurnaliști împreună cu expertele Polina Cupcea, portalul Oamenisikilometri.md și Eugenia Crețu de la Radio Europa Liberă. Acestea au împărtășit din experiența lor de documentare, realizare și prezentare a istoriilor umane în format text și video.

„Arată, nu spune”

„Acum jurnaliștii fac știri din declarații de pe Facebook, din live-uri, informațiile nu sunt verificate, se dă o singură opinie, dar istoriile umane nu le poți realiza în așa mod”, explică Polina Cupcea. Jurnalista spune că succesul unei istorii este rezultatul mai multor acțiuni ale reporterului: „În jurnalism este esențial să faci teren, să mergi la fața locului, să te întâlnești cu oameni, să-i asculți, să găsești contextul în care vrei să spui povestea. Jurnalistul trebuie să petreacă mai mult timp cu eroul său ca să simtă atmosfera. E una să stai de vorbă două ore cu eroul despre care scrii și alta e să petreci două zile cu el. Pe lângă toate, curiozitatea jurnalistului este esențială în redarea detaliilor, chiar dacă scriem un text, cuvintele noastre trebuie „să arate”, nu doar să spună”.

„Jurnalismul este o putere și poate schimba lucrurile”

Polina Cupcea este sigură că jurnaliștii au putere să schimbe lucrurile în societate, dacă vor relata sistematic despre anumite probleme sau fenomene, vor contacta experți și vor prezenta soluții. „Cele mai populare sunt subiectele sociale identificate în localitățile rurale. Un longread poate fi scris despre oricare cetățean din țara noastră, fiecare om e o istorie aparte și se confruntă cu o problemă aparte, iar noi în calitate de jurnaliști trebuie să vorbim despre asta. Totodată, să nu uităm că povestea nu va fi completă, dacă nu prezentăm și declarația funcționarului responsabil de rezolvare. Instituțiile statului trebuie să facă în așa fel încât legile să funcționeze, iar jurnaliștii care depistează lacune trebuie să bată alarma. Le recomand jurnaliștilor să fie mai critici, să aibă „penițele mai ascuțite”, atunci când merg la prezentări de rapoarte să fie informați, să pună întrebări, să cunoască realitatea ca să poată compara cifrele și să poată analiza. Mi-ar plăcea să văd mai multe materiale care abordează sistematic probleme, prezintă lacunele din sistem, „trag de funcționari”, ca rezultat, treptat, lucrurile se pot schimba, iar soluțiile pot fi găsite”, mai spune P. Cupcea.

Despre „ingredientele” unei istorii video și cum să spunem istorii în imagini, și nu în cuvinte, a povestit jurnalista Eugenia Crețu. „Cele mai frumoase povești sunt despre oameni. Ele evocă emoții, merg la inima spectatorilor, ating coardele lor sensibile sau dorințele, prezintă o soluție, motivează, îi fac să empatizeze, să rezoneze. Spectatorii vor ține minte, mai degrabă, cum i-ați făcut să se simtă, decât ce le-ați spus. La fel e important să găsiți o morală, dacă nici voi nu știți care e mesajul poveștii, nimeni nu va înțelege de ce ați spus-o și ce ar trebui să înțeleagă din ea. Fiți expliciți, oferiți toate detaliile posibile, dacă publicul rămâne cu întrebări după ce vă citește sau privește, nu v-ați făcut treaba până la capăt. Cele mai bune istorii video sunt ca și filmele, care rămân în memorie încă mult timp după ce s-au terminat”.

Jurnaliștii spun că rutina zilnică într-o redacție presupune multe știri de actualitate și au mai puțin timp pentru a documenta și realiza istorii despre oameni, dar recunosc că acestea sunt unele din cele mai adevărate, interesante și preferate de cititori.

La ziarul „Unghiul” din Ungheni istoriile umane sunt citite de public pentru că prezintă poveștile consătenilor lor sau a celor din satele vecine. „Jurnaliștilor din presa regională le este mai ușor să ajungă la oameni, sunt mai aproape de ei. Dar criza de reporteri din redacții afectează și ceea ce apare pe paginile ziarului. Noi suntem responsabili și de fluxul zilnic de știri, iar pentru teren avem mai puțin timp”, spune redactora ziarului, Natalia Morari.

„La redacția Unghiul publicăm istorii despre și cu oameni o dată sau de două ori în lună. Astfel de materiale sunt populare, pentru că le citesc oamenii din sate, care sunt curioși să cunoască ce se mai întâmplă în alte localități. Oamenii au încredere în presă, chiar se adresează la noi pentru a raporta anumite probleme și cred că noi le putem rezolva”, mai spune jurnalista.

Chiar și în redacțiile specializate este loc pentru povești, este de părere Ion Preașcă, redactor la portalul Mold-street.com, specializat în analiză și investigații economice. Jurnalistul spune că și în astfel de redacții se găsește loc pentru longread-uri. „Și textele din domeniul economic pot fi transformate în „povești”, folosim elemente specifice longread-ului, pentru a descrie istoriile unor afaceri, întreprinderi, prezentăm „poveștile” unor fraude. Cum au menționat și expertele de la instruire, pentru a înțelege mai bine unele fenomene, în cazul nostru, unele cifre, trebuie să le prezentăm publicului prin comparație: când spunem că într-un internat prețul unui prânz este de 8 lei pentru o persoană, adăugăm că este egal cu prețul unui baton de ciocolată, ca oamenii să înțeleagă ce valoare au acești bani și ce poți cumpăra cu ei”, spune I. Preașcă.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Instruiri și transfer de bune practici pentru profesionalizarea mass-media independente”, implementat de Asociaţia Presei Independente (API) şi finanţat de Ambasada SUA în Republica Moldova. Opiniile exprimate în cadrul proiectului aparțin autorilor proiectului și nu corespund neapărat celor ale Ambasadei SUA.