back

Presa scrisă pe timp de pandemie: limitarea accesului la informație, restricții la distribuția și vânzarea ziarelor în chioșcuri, fără venituri din publicitate și cu salarii reduse

13 May 2020


După declararea stării de urgență, au fost impuse mai multe restricții atât pentru cetățeni, cât și pentru agenții economici, inclusiv pentru mass-media. Ca să informeze publicul, jurnaliștii de la toate tipurile de media trebuie să facă față mai multor provocări. Cu cele mai multe dificultăți se confruntă presa tipărită care era într-o perioadă de criză și până la pandemie.

La 10 zile de la instituirea stării de urgență, la 27 martie, Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei” anunța redacțiile despre „sistarea pe un termen nedeterminat” a distribuției ziarelor și revistelor, invocând regimul special de muncă pentru protecția angajaților în perioada stării de urgență. Astfel, mai multe numere ale publicațiilor periodice de la noi din țară au rămas netipărite. Ulterior, în urma unui demers al API și redacțiilor ziarelor și revistelor, „Poșta Moldovei” a reluat distribuția publicațiilor periodice.

 

Directorii unor ziare naționale și regionale povestesc despre cum activează în perioada stării de urgență.

 

Ziarul din orașul în carantină: angajații au lucrat la domiciliu, iar salariile au fost achitate în proporție de 75%

 

Elena Cobăsneanu, directoarea săptămânalului „Observatorul de Nord” de la Soroca spune că echipa s-a adaptat rapid la regimul de „carantină” și a oferit informații la zi cititorilor: „Chiar dacă orașul Soroca a fost în carantină totală, presa este în categoria activităților „de primă necesitate”, iar noi am muncit foarte mult. Cel mai greu ne-a fost să obținem informații de la instituțiile publice, în anumite momente nu puteam publica informații din cauza lipsei de reacție din partea autorităților responsabile. Nu au fost tipărite doar două ediții print, dar am lucrat intens cu site-ul ca să le oferim oamenilor informațiile la zi. La fel, am ținut legătura permanent cu Poșta ca să fim siguri că ziarul ajunge la cititor.

 

În această perioadă, redacția nu a înregistrat niciun venit, iar cheltuielile au fost cele obișnuite. Publicitate nu am avut, nimeni nu activa, am încercat să lucrăm cu cei care fac livrări online, dar, în carantină totală nu a activat nimeni. Angajații au lucrat la domiciliu, iar salariile au fost achitate în proporție de 75%... Am încercat să ne adaptăm la această situație, după mai multe instruiri, tocmai am avut posibilitatea să lucrăm intens cu site-ul și am ajuns de la 3 mii de vizitatori unici la 9 mii și mai mult, am avut zile și cu câte 20-30 de mii de vizitatori unici. Suntem optimiști și gata să mergem înainte”, menționează E. Cobăsneanu.

 

„Cititorii ne contactau și întrebau unde este ziarul?”

 

Tudor Iașcenco, directorul ziarului „Cuvântul” de la Rezina, spune că în perioada de pandemie a înțeles mai bine cât de mult țin cititorii la ziar și cât de necesară este informația: „În perioada stării de urgență nu au apărut două numere ale ziarului, când nu a lucrat Poșta, am primit zeci de apeluri telefonice de la cititori care întrebau „unde este ziarul?”. Am fost și în situația când Oficiul poștal Orhei a fost în carantină, iar ziarele nu au ajuns la abonații din acest raion, dar au primit în următoarea săptămână 2 numere odată. În tot acest răstimp, în redacție au muncit doi oameni, restul au lucrat de acasă. Am învățat să aducem informația oamenilor fără să mergem la evenimente și fără să ne întâlnim cu sursele față în față. Nu am avut practic publicitate, doar contractele încheiate până la pandemie, dar am reușit să menținem tirajul”.

 

Redacția a muncit non-stop, iar numărul produselor jurnalistice s-a dublat

 

Alina Radu, directoarea săptămânalului „Ziarul de Gardă”: „Începutul pandemiei a adus surprize neplăcute redacției: probleme cu distribuția, atât abonaților cât și doritorilor de a procura ziare de la chioscuri, dificultăți cu tiparul, discuții despre posibile majorări ale prețului la hârtie. „Posta Moldovei” a anunțat inițial că va sista distribuția ziarelor pe un termen nedeterminat. Acest anunț a fost făcut în pripă, fără ca noi să reușim să informăm cititorii în ultimul număr distribuit. Pe de o parte, am încercat să informăm cititorii pe căi electronice că ziarele nu vor apare din cauze care nu depind de voința redacției, dar a fost clar că informația nu a ajuns la toți abonații, reieșind din nenumăratele apeluri la redacție în care cititorii ne întrebau de ce nu au primit ziarul. Ca să nu pierdem relația cu cititorii, am decis să machetăm ziarul și să distribuim macheta în format PDF abonaților care ne-au lăsat o adresă de e-mail. După o săptămână, Poșta ne-a informat că va relua distribuția ziarelor, dar nu și în vânzare, astfel cititorii care nu erau abonați, dar aveau nevoie de un număr de ziar, trebuiau să vină la redacție să-l ia. Mai târziu, primarul de Chișinău Ivan Ceban a explicat că chioscurile de ziare nu se deschid, deoarece acestea ar fi egalate cu HoReCa, căci unele chioscuri vând cafea. Probabil era mai simplu să se interzică vânzarea cafelei la chioscurile de ziare, decât sistarea vânzării de ziare totalmente, dar redacțiile nu au fost consultate în niciun fel. Totodată, după reluarea distribuției ziarelor, a trebuit să edităm un număr în plus de ziar, pentru a acoperi numărul lipsă care nu a ajuns la abonați.

 

O altă provocare în această perioadă a fost comunicarea cu abonații, dat fiind că echipa redacției lucra de acasă, iar telefoanele fixe, la care obișnuiau să telefoneze cititorii nu au putut fi strămutate. A trebuit să procurăm un CUG cu opțiunea de redirecționare de la providerul de telefonie, ceea ce a implicat costuri suplimentare. Alte costuri suplimentare au rezidat în procurarea unor laptopuri sau carduri de internet pentru reporterii care nu aveau echipamentele necesare de muncă de acasă, și desigur dezinfectanți, măști, mănuși, salopete - pentru reporterii care au muncit în teren, realizând interviuri, filmări, reportaje fotografice. Trebuie să remarcăm că în această perioadă redacția a muncit non-stop, numărul produselor jurnalistice (știri pentru site, reportaje video, interviuri) crescând cu 100% în aprilie, comparativ cu luna februarie. Nici un reporter, nici un angajat al redacției nu a fost concediat. Toate salariile au fost achitate la timp”.

 

„Nu am mai putut vinde ziarul în chioșcuri”

 

Victoria Popa, fondatoarea ziarul „Gazeta de Chișinău”: „Noi suntem un ziar nou și tocmai când am început să ne promovăm, a trebuit să ne oprim. Nu am mai putut merge în localități nici pentru a realiza articole, nici pentru a ne promova. Toate discuțiile noastre au trecut online, la fel și toată activitatea redacțională. Mai mult, „Moldpresa” și-a sistat activitatea în perioada stării de urgență, astfel nu am mai putut vinde ziarul în chioșcuri. Din 5 mai chioșcurile s-au redeschis, însă distribuția ziarului nostru este cu un tiraj de 3 ori mai mic. Dacă în februarie aveam o mie de exemplare în vânzare, săptămâna trecută am avut doar 300 de exemplare. Lumea încă nu știe că chioșcurile și-au reluat activitatea, dar nici nu am ieșit încă din perioada stării de urgență.

 

Și în procesul de documentare a fost mai dificil, instituțiile publice nici până acum nu prea ne răspundeau, dar în această perioadă telefoanele nu au mai răspuns niciodată. A trebuit să lucrăm doar cu informații care erau publicate online de autorități”.

 

Despre viața de la sat, prin telefon

 

Constantin Rotaru, directorul săptămânalului „Gazeta satelor”, spune că echipa a activat în toată această perioadă, iar la cititori nu a ajuns doar un număr de ziar. „Pentru noi a fost mai greu procesul de documentare, mai greu reușeam să ajungem la interlocutori, fie telefonic sau online, dar am fost insistenți. Ne afectează și faptul că nu putem merge în teritoriu să arătăm și să povestim ce se întâmplă la fața locului. Dar am contactat mai mulți fermieri, producători agricoli cu care ne cunoșteam anterior ca să relatăm ce fac ei în această perioadă”.

 

Pandemia a schimbat „traiectoria” activității ziarului la 180 de grade

 

Natalia Junghietu, directoarea ziarului „Expresul” de la Ungheni, spune că pandemia și starea de urgență a afectat foarte mult activitatea redacției, iar „traiectoria” activității s-a schimbat la 180 de grade: „Prima lovitură a fost atunci când „Poșta Moldovei” a anunțat că nu va lucra cu ziarele, astfel am fost nevoiți să sistăm activitatea pentru două săptămâni, iar ziarul nu a ieșit la 20 martie și 3 aprilie. În cele 2 săptămâni s-a lucrat doar cu site-ul, fiind implicați în activitatea redacținală doar o parte din angajați,. Respectiv, cei care nu au lucrat, nici salariul pentru aceste două săptămâni nu au primit. Și, desigur, în această perioadă, pe contul redacției nu a intrat niciun leu. Publicitate în ziar nu avem, practic, deloc. În ceea ce privește abonarea, aceasta a scăzut în perioada respectivă. De aceea, posibil, luna viitoare, atunci când va trebui să achităm salariile, nu vom avea resurse...”.

 

Rodica Malic