back
Cât de greu ești de manipulat? Află gradul tău de reziliență la dezinformare răspunzând la câteva întrebări
Într-o lume în care dezinformarea și așa-zisele „știri false” se răspândesc cu o viteză alarmantă, influențând percepțiile și deciziile oamenilor, Asociația Presei Independente (API) și portalul Agora.md au creat un quiz pentru utilizatorii care vor să-și evalueze rezistența la falsuri și să-și dezvolte gândirea critică. În baza unor exemple concrete, instrumentul digital interactiv ajută la analiza informațiilor pe care le întâlnim zilnic.
Quiz-ul „Ești greu de manipulat?” este accesibil pe platformele Agora.md și Stopfals.md, fiind structurat pe trei niveluri de dificultate:
• Ușor – utilizatorii se familiarizează cu noțiunile esențiale de „fake news”, „clickbait” și cu modalitățile de verificare a surselor de informare;
• Mediu – întrebările devin mai complexe, abordând teme ca tehnicile de manipulare, propaganda și metodele eficiente de fact-checking;
• Avansat – utilizatorii sunt provocați să analizeze exemple reale de dezinformare și să-și testeze abilitățile de detectare a „știrilor false”.
Fiecare nivel conține 10 întrebări. După unele răspunsuri, utilizatorii primesc explicații, îmbunătățind astfel procesul de învățare.
Ce ne propunem cu această platformă?
Noua platformă interactivă nu este doar un simplu test, ci un instrument educațional conceput pentru a transforma modul în care utilizatorii analizează și consumă informațiile din mediul online.
Quiz-ul îmbină învățarea cu interactivitatea, oferind o experiență captivantă și utilă celor care vor să devină consumatori media responsabili.
Unul dintre obiectivele fundamentale ale platformei este dezvoltarea gândirii critice, esențială în contextul exploziei informaționale și al manipulării digitale.
Utilizatorii nu doar răspund la întrebări, ci primesc și explicații, învățând din propriile greșeli și din exemple reale de dezinformare.
Cine sunt creatorii și cum a fost dezvoltat proiectul?
Proiectul este implementat cu sprijinul PNUD Moldova și urmărește stimularea interesului utilizatorilor pentru alfabetizarea media.
Dezvoltarea tehnică a platformei a fost realizată de echipa AGORA, care a implementat un sistem modern de gamificare și interactivitate. API a gestionat procesul de documentare și creare a scenariilor de quiz, asigurând acuratețea informațiilor.
Conținutul educațional a fost elaborat de doi jurnaliști experimentați de la API și Agora.md.
QUIZ "CÂT DE GREU EȘTI DE MANIPULAT/Ă?"
Acest produs a fost realizat de Asociația Presei Independente (API), cu susținerea proiectului "Construirea păcii durabile și incluzive, consolidarea încrederii și a coeziunii sociale în Moldova" finanțat de Fondul ONU pentru Consolidarea Păcii, implementat de OHCHR, PNUD și UN Women.