back

API și Stopfals.md vă invită la lecția de combatere a dezinformării

26 January 2023


Asociația Presei Independente (API) și portalul Stopfals.md lansează ABC-UL DEZINFORMĂRII – un instrument digital interactiv pentru a-i ajuta pe consumatorii de produse informaționale să se documenteze și să verifice afirmațiile din spațiul public. Platforma este concepută și structurată ca un abecedar virtual, în care sunt prezentate și explicate cuvintele, termenii sau expresiile cel mai des întâlnite în știrile false și în diferite speculații. Unele explicații sunt însoțite de elemente de animație, inserturi video sau linkuri la articolele de dezmințire, publicate de portalul Stopfals.md sau de alte surse credibile de verificare a faptelor.

Utilizatorii pot selecta termenii și expresiile după primele litere ale alfabetului limbii române sau ruse. Explicațiile sunt verificate și bazate pe cercetări și studii științifice. Deocamdată, în ABC-UL DEZINFORMĂRII sunt incluse afirmații false despre virusul/pandemia de COVID-19 și despre vaccinare, dar pe viitor platforma va fi completată cu dezmințirea falsurilor care vizează alte teme.

 

Abecedarul online este interactiv, iar utilizatorii pot transmite mesaje și solicitări de verificare dacă nu găsesc cuvântul sau expresia care îi interesează, completând formularul din partea de jos a paginii.

 

Directorul executiv API, Petru Macovei, spune că ABC-ul este un instrument suplimentar în ajutor consumatorilor de informații și pentru dezvoltarea gândirii critice: „Niciodată nu este târziu să înveți, de aceea punem la dispoziția oamenilor acest abecedar online, să se documenteze mai bine pentru a face față fluxului de informații din ziua de azi și pentru a nu se lăsa manipulați, deoarece unele informații sunt false sau speculative”.

 

Platforma a fost elaborată de Asociația Presei Independente (API) în cadrul proiectului „Abilitarea jurnaliștilor din media regională și a studenților la jurnalism și sporirea rezilienței informaționale a publicului”, finanțat de UNICEF Moldova.