back

API și Campania STOP FALS! angajează

27 July 2023

Imagine simbol


Asociaţia Presei Independente (API) anunță un concurs deschis pentru angajarea persoanelor calificate pentru următoarele poziții în cadrul Campaniei împotriva informațiilor false și tendențioase STOP FALS!: 1. Manager/manageră de program STOP FALS!; 2. Redactor/redactoare a portalului Stopfals.md.

Context

 

Asociația Presei Independente (API) din Republica Moldova este o organizație necomercială care promovează și oferă asistență pentru dezvoltarea durabilă a organizațiilor media și a jurnaliștilor independenți la nivel național și regional, prin consolidarea capacităților profesionale, creșterea rezilienței și îmbunătățirea politicilor publice în domeniul mass-media. Mai multe informații despre activitatea API pot fi consultate pe pagina web https://api.md/.

 

Una din activitățile strategice ale API este lupta împotriva dezinformării și promovarea gândirii critice prin intermediul Campaniei împotriva informațiilor false și tendențioase STOP FALS!. Pentru sporirea eficienței în acest domeniu, API intenționează să-și extindă activitățile și să consolideze echipa cu un/o manager/manageră de program și un/o redactor/redactoare a portalului Stopfals.md. 

 

Criterii de selecție (vezi detalii în Termenii de referință):

 

  • competență și calificare

  • integritate profesională și personală

  • capacitate de muncă în echipă

 

Condiţii de angajare:

 

  • program de muncă complet

  • contract individual de muncă pentru perioadă determinată, cu posibilitate de extindere

 

Vezi TERMENII DE REFERINȚĂ pentru funcția de MANAGER/MANAGERĂ PROGRAM STOP FALS!

 

Vezi TERMENII DE REFERINȚĂ pentru funcția de REDACTOR/REDACTOARE STOPFALS.MD

 

Persoanele interesate vor trimite până la 7 august, ora 14.00, un Curriculum Vitae detaliat, cu indicarea a două persoane de referință, și o scrisoare de motivare cu descrierea succintă a experienței relevante funcției scoase la concurs, la adresa electronică: pmacovei@api.md.

 

Informații la numărul de telefon: (022) 220996.

 

Doar persoanele pre-selectate vor fi invitate la interviu.