back

API angajează companie pentru elaborarea unei aplicații de evaluare a lucrărilor unui concurs

27 October 2020

Foto simbol


Asociația Presei Independente (API) anunță un concurs de selectare a unei companii care va elabora o aplicație ce va permite afișarea unor imagini și video-uri în cadrul unui concurs și evaluarea acestora de către public prin intermediul rețelelor sociale.

Concursul este organizat de API și portalul Stopfals.md și va fi destinat elevilor claselor superioare de liceu (X-XII) și studenților din colegii și universități, cu titlul generic „Sunt un om cu rațiune, gândesc și analizez!”. Tinerii vor transmite la concurs lucrări creative sub forma unor imagini (fotografii, desene, colaje, caricaturi) sau video-uri (videoclipuri scurte de până la 2 minute, animații) în care vor explica importanța și necesitatea dezvoltării gândirii critice și cum cetățenii se pot proteja de dezinformare.

 

Aplicația va fi programată astfel încât de pe același profil din rețelele sociale să se poată vota câte o singură dată pentru una din lucrările de la fiecare din cele două categorii de concurs.

 

Aplicația urmează a fi realizată în cel mult 15 zile de la data selectării companiei.

 

Cerințe de eligibilitate:

 

• să fie persoană juridică rezidentă în R. Moldova și să aibă experiență de cel puțin 2 ani în domeniu;

 

• să prezinte exemple ale unor lucrări similare, elaborate anterior;

 

• să dispună de personal calificat în realizarea angajamentelor;

 

• să ofere o scrisoare de garanție, prin care asigură că va fi flexibilă în procesul de colaborare și de executare a sarcinilor, va avea o abordare creativă, iar eventualele solicitări venite din partea API de modificare/adaptare a sarcinilor convenite inițial vor fi analizate, eventual îmbunătățite și oferite soluții tehnice pentru realizarea acestora;

 

• să manifeste originalitate, atitudine pro-activă, viziune de ansamblu.

 

Condițiile tehnice pot fi accesate AICI.

 

Data limită de prezentare a dosarelor: 5 noiembrie 2020, ora 18:00.

 

Dosarele pot fi expediate prin e-mail – api@api.md și lilia.zaharia@api.md

 

Aplicația online este creată în cadrul proiectului „Dezvoltarea gândirii critice în rândul populației rurale, elevilor și viitorilor profesori”, finanțat de Ambasada SUA. Opiniile exprimate aparțin autorilor proiectului și nu corespund neapărat celor ale Ambasadei SUA.