înapoi

Independența financiară diminuează violența în bază de gen

18 Noiembrie 2022

Sursa foto: Arhiva personală a Olesei Plăcintă


La 40 de ani, după ce a muncit în alte domenii decât zootehnia, a ales să-și creeze o fermă, unde crește câteva zeci de animale. E povestea Olesei Plăcintă din satul Semeni, raionul Ungheni, care are grijă în fiecare zi de capre, oi și vaci. Mulge animalele, iar din lapte face brânză, după o metodă tradițională.

Olesea Plăcintă a fost specialistă în achiziții și divizieră în construcții și spune că nu i-a fost plătit salariul timp de două luni. Iar după o perioadă critică la serviciu, unde i-ar fi fost încălcat dreptul la muncă și a fost supusă violenței psihologice și economice, a decis să se focuseze pe dezvoltarea afacerii de familie. A înțeles că de starea ei psihologică și econimică depinde bunăstarea copiilor săi. Crește, împreună cu soțul, patru copii, cu vârste cuprinse între 5 și 20 de ani.

 

„Când vorbim de violență, la majoritatea oamenilor le vine în gând – violența fizică, dar eu cred că violența psihologică este la fel de dureroasă. Sigur că problemele din exterior afectează și membrii familiei. Nu e posibil ca în familie să fie totul bine când în exterior ai probleme. Atunci când ceva, undeva nu merge, asta o simt și copiii”, spune Olesea.

 

La începutul anului 2022, s-a înscris în clubul de femei al Asociației „Făclia” din orașul Ungheni, unde a beneficiat de instruire în domeniul antreprenoriatului. Ulterior, a câștigat un mini-grant în sumă de 20.000 de lei. „Din această sumă, ca să-mi ușurez activitatea de ciobăniță, mi-am cumpărat un gard electric, comod pentru pășunatul animalelor pe timp de iarnă. Datorită acestui gard, anual voi economisi 60.000 de lei, bani pe care îi plăteam pe an unui cioban. Activitatea o desfășor în extravilanul satului și nu avem acces la energie electrică, astfel am solicitat și un generator de energie electrică. Generatorul și gardul electric au costat 20.000 de lei”, explică Olesea cum a cheltuit mini-grantul obținut în cadrul proiectului „Abilitarea femeilor pentru Muncă Decentă și Viață Decentă”. Acest proiect s-a desfășurat în baza Acordului de Colaborare cu UN Women, în cadrul proiectului „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women, în parteneriat cu UNICEF Moldova.

 

Victimele violenței, ajutate să se angajaze sau să-și inițieze afaceri

 

Ideea demarării proiectului „Abilitarea femeilor pentru Muncă Decentă și Viață Decentă” a venit din necesitatea de a crea un model de incluziune socio-economică a femeilor, pentru a le ajuta să se dezvolte, să-și redobândească încrederea în sine și să devină independente financiar.

 

Președinta Asociației „Făclia” din Ungheni, Angela Ciocîrlan, ne-a spus că „provocarea mare e că femeile trecute prin violență nu dispun de informații”. „Au nevoie de ghidaj și asistență. Întâmpină greutăți la scrierea cererii de finanțare. Au nevoie de încurajare psiho-emoțională”, spune Angela Ciocîrlan.

 

Potrivit Angelei Ciocîrlan, cele mai multe femei și-au găsit vocația în domeniul frumuseții, industriei textile și agriculturii, în special în zootehnie. Femeile confecționează jucării, cos pernuțe, prestează servicii de masaj, manichiură, pedichiură, produc brânză și alte produse agro-alimentare.

 

În cadrul cluburilor pentru femei care există în raioanele Ungheni și Cahul, 256 de femei au avut posibilitatea să-și dezvolte abilitățile antreprenoriale și au beneficiat de formare profesională. Dintre acestea, 97 au avut parte de asistență psiho-socială, 32 de femei și-au găsit un loc de muncă, iar altele 21 - au primit suport financiar prin mini-granturi, pentru a iniția activități care să le asigure independența financiară.

 

Drumul spre necunoscut...

 

„Drumul spre autonomie începe de la sinele nostru. Este un drum spre necunoscut din perspectiva victimei de violență în familie”, a spus psihologul Sile Moldovan, președinte al Asociației „Inovatrium” din România, în cadrul Conferinței internaționale în domeniul prevenirii și combaterii violenței față de fete și femei și violenței în familie, desfășurată recent la Chișinău.

 

Psihologul Sile Moldovan lucrează în special cu victimele abuzului. Într-un interviu pentru stopviolenta.md, el a menționat că victimele au nevoie să-și dobândească autonomia, fiind ajutate de specialiști, precum sunt psihologii, avocații, polițiștii, asistenții sociali etc. Psihologul afirmă că „autonomia creează un grad de responsabilitate, de asumare și de luare a deciziilor”. Sile Moldovan mai spune că odată ce victimele se bucură de autonomie, acestea se desprind de vechile tipare și traume și au capacitatea să nu repete un destin similar în alte relații.

 

În Republica Moldova, pe lângă faptul că pot apela la instituțiile statului, femeile care sunt supuse violenței pot solicita ajutor de la specialiștii organizațiilor neguvernamentale. Asociația Promo-LEX, Asociația Împotriva Violenței „Casa Mărioarei”, Centrul „Memoria” oferă servicii de asistență juridică, medicală, socială și psihologică victimelor violenței în familie. Alte asociații care oferă consiliere și ajutor victemelor violenței în bază de gen pot fi găsite pe pagina web stopviolenta.md, a Coaliției Naționale „Viața fără violență în Familie”, iar telefonul încrederii pentru femei și fete, gestionat de Centrul La Strada, este 0 8008 8008.

 

Autoare: Natalia Munteanu

 

Acest material este realizat de către Asociația Presei Independente (API) în cadrul Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF. Părerile și opiniile exprimate aici aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UN Women, al UNICEF sau al Uniunii Europene.