înapoi

Svetlana Rusu: „Încurajăm jurnaliștii să sesizeze Oficiul Avocatului Poporului ori de câte ori le sunt încălcate drepturile”

15 Octombrie 2024


Interviu cu Svetlana Rusu, șefa Direcției politici publice și legislație, Oficiul Avocatului Poporului.

- Dnă Rusu, Oficiul Avocatului Poporului (OAP) a organizat recent câteva ateliere pentru jurnaliști, în diferite zone ale țării, în care a încurajat jurnaliștii să apeleze la Instituția Ombudsmanului atunci când sunt intimidați, amenințați sau nu li se oferă informația solicitată. De ce a fost nevoie de astfel de seminare? 


Necesitatea desfășurării acestor seminare rezultă din însuși mandatul Avocatului Poporului de a promova drepturile omului. Libertatea de exprimare este un drept fundamental, însă diversitatea și pluralismul informațiilor nu întotdeauna sunt pe placul persoanelor publice, iar uneori, chiar și al celor private, ceea ce poate genera presiuni asupra jurnaliștilor care au curajul să aducă publicului date și detalii importante din viața social-politică. Am explicat acest lucru participanților la atelierele organizate în municipiile Chișinău, Bălți și Comrat și i-am încurajat să facă publice orice intenții de intimidare sau violență împotriva lor, dar și să solicite implicarea Oficiului Avocatului Poporului la stoparea atacurilor și restabilirea în drepturi.

 

De asemenea, întrucât de curând avem o nouă lege cu privire la accesul la informațiile de interes public, intrată în vigoare în ianuarie 2024, am oferit explicații și pe marginea principalelor prevederi ale ei. Fiind abilitat cu rolul de monitorizare și control al implementării acestei legi, Avocatul Poporului va depune toată diligența pentru a-și exercita aceste atribuții. Ne bucurăm că am avut posibilitatea să organizăm astfel de ateliere datorită parteneriatului pe care îl avem cu Ambasada Finlandei la București, în cadrul proiectului „Consolidarea mecanismelor Oficiului Avocatului Poporului pentru apărarea drepturilor omului împotriva represaliilor și răzbunării”.

 

- Apropo de noua lege privind accesul la informație. Nu cred că există societate unde lipsesc cu desăvârșire cazuri de refuz neîntemeiat în livrarea informației de interes public. Cum poate ajuta OAP media în astfel de cazuri?

 

Desigur, refuzul de a livra anumite informații este un fenomen relativ frecvent. Motivele sunt diverse: fie nu se vrea publicarea anumitor date, fie acestea lipsesc, ceea ce denotă anumite carențe manageriale. Există mai multe instrumente de a-i responsabiliza pe cei care refuză nejustificat livrarea informației solicitate. Aportul OAP poate consta în emiterea unei declarații publice prin care furnizorilor de informații de interes public să li se ceară să se conformeze prevederilor legale și să nu limiteze persoanele în valorificarea accesului la informație. Aceeași declarație poate conține îndemnul de a asigura publicarea pro-activă a informațiilor impuse de lege pentru furnizori. 

 

De asemenea,  Avocatul Poporului poate expedia un aviz cu recomandări către managerul sau un alt factor de decizie pentru a repune imediat în drept solicitantul de informație și a oferi informația cerută. Astfel, se poate ajunge la soluționarea pe cale amiabilă a diferendelor și s-ar evita adresările în instanța de judecată, irosirea resurselor materiale și de timp. Totuși, trebuie să atenționez că Avocatul Poporului nu este o autoritate care poate obliga sau sancționa, așa că în cazul în care furnizorul de informație nu se va conforma recomandărilor, solicitantul va fi nevoit, desigur, dacă va dori, să apeleze la instanța de judecată. Iar pentru aceasta este important de asigurat ca solicitantul să nu rateze termenul de 30 de zile acordat de lege de la primirea refuzului.

 

Odată ce cauza este în judecată, Avocatul Poporului, în funcție de situația concretă, poate interveni pentru a formula concluzii în vederea apărării drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanelor. O astfel de intervenție ar fi justificată în cazurile care sunt întrunite criteriile pentru litigii strategice.

 

Din experiența Oficiului, de regulă, recomandările Avocatului Poporului sunt implementate. Anual, OAP publică un raport privind situația drepturilor omului pe țară, care cuprinde constatările, dar și lista de recomandări adresate unor autorități concrete. Este un motiv suplimentar pentru care autoritățile țin cont de recomandările noastre, pentru a nu figura în raport ca subiecți care nu s-au conformat prescripțiilor și au încălcat sau încalcă constant drepturile omului. De asemenea, în cazul în care din adresările către Oficiu identificăm anumite lacune sau prevederi legale care aduc atingere drepturilor omului, Avocatul Poporului poate veni cu propuneri de perfecționare a legislației.

 

- Deci, în urma instruirilor pe care le-ați făcut cu jurnaliștii, care ar fi lucrurile ce trebuie reținute în primul rând?

 

Am menționat și în cadrul atelierelor – deocamdată avem mai puțină experiență de lucru cu jurnaliștii pe segmentul intimidărilor sau violenței aplicate față de ei. Cazurile la care am lucrat au fost identificate din Oficiu. Am constatat că unul dintre motivele neadresării către Oficiu este că jurnaliștii pur și simplu nu cunoșteau despre rolul Ombudsmanului în protecția drepturilor omului și spectrul de situații care ar putea fi examinate de noi.

 

Dacă jurnaliștii consideră că le-a fost încălcat un drept, îi îndemnăm să depună o cerere în adresa OAP. Sunt diverse modalități: prin serviciul Poșta Moldovei, la adresa mun. Chișinău, str. Calea Ieșilor 11/3; la adresa electronică secretariat@ombudsman.md sau prin completarea cererii disponibile pe pagina web www.ombudsman.md. Jurnaliștii sunt încurajați să aducă în spațiul public informația privind orice intimidare sau act de violență la care au fost expuși în urma muncii realizate, dar și să sesizeze organele de drept și Avocatul Poporului. Este important să reținem că Avocatul Poporului nu se substituie prin competenţele sale autorităţilor publice, organelor de drept şi instanţelor judecătoreşti, iar adresarea către Ombudsman nu suspendă curgerea termenelor de procedură.

 

- Din 2017 încoace, potrivit cazurilor intrate în evidența Asociației Presei Independente, cea mai mare parte a atacurilor în privința jurnaliștilor sunt non-fizice, adică au loc în spațiul online – hărțuiri, amenințări, publicarea neautorizată a datelor personale etc. În ce mod poate interveni AP în astfel de cazuri?

 

Ilegalitățile comise în spațiul online iau o amploare tot mai mare odată cu avansarea tehnologiilor informaționale. Este un domeniu pe cât de complicat, pe atât de nevalorificat pe deplin de către Oficiu. Aceasta însă nu împiedică Oficiul să recepționeze cereri privind încălcări ale drepturilor omului în spațiul virtual, iar în comun cu autoritățile statului din domeniile securității cibernetice să asigure repunerea victimelor în drepturi.

 

În final, aș vrea să remarc rolul important al mass-media în edificarea democrației și statului de drept. O societate informată corect și imparțial este garantul ordinii de drept și dezvoltării economice. Nimeni nu trebuie să sufere pentru valorificarea libertății de exprimare, iar cei care instigă sau comit abuzuri în privința jurnaliștilor urmează să fie trași la răspundere. Totuși, lucrăm asiduu asupra promovării ideii de convingere, decât de constrângere. Optăm pentru prevenirea violărilor drepturilor omului prin activități de informare, sesiuni de instruire, distribuire a materialelor, publicare de comunicate, poziții publice etc.

 

Suntem convinși că printr-o conlucrare cu autoritățile statului, mass-media, societatea civilă, mediul academic vom reuși să avansăm în ratingul statelor cu o democrație veritabilă.

 

- Vă mulțumim!