înapoi

Proiectul Programului național de dezvoltare a mass-mediei pentru anii 2022-2025 a fost transmis Parlamentului și Ministerului Justiției

22 Noiembrie 2021


Asociația Presei Independente (API) a transmis Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media și Ministerului Justiției al Republicii Moldova proiectele Programului național de dezvoltare a mass-mediei pentru anii 2022-2025 și al Planului de acțiuni pentru implementarea Programului. Documentele au fost elaborate în cadrul unui grup de lucru cu participarea experților din societatea civilă și a reprezentanților unor ministere și ai altor autorități centrale.

Un program național de dezvoltare a domeniului mediatic urma să fie pus în aplicare încă în februarie 2019, conform Legii nr. 67 din 26 iulie 2018, prin care a fost aprobată Concepția națională de dezvoltare a mass-mediei din Republica Moldova. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, iar organizațiile neguvernamentale din domeniul media au solicitat noilor autorități să aprobe și să realizeze un asemenea program. Astfel, definitivarea și promovarea pe platformă parlamentară a proiectului Programului naţional de dezvoltare a mass-mediei a fost inclusă în Planul de acţiuni al Guvernului pentru anii 2021-2022, urmând să fie realizată până în decembrie 2021.

 

Proiectele Programului național de dezvoltare a mass-mediei pentru anii 2022-2025 și al Planului de acțiuni pentru implementarea Programului au fost elaborate de experții API și ai Asociației Presei Electronice APEL, și definitivate în cadrul unui grup de lucru, din care au făcut parte experți din societatea civilă și reprezentanți ai unor instituții publice și autorități naționale (ministerele Justiției, Infrastructurii și Dezvoltării regionale, Educației și Cercetării, ai Cancelariei de Stat, Consiliului Audiovizualului). Activitatea grupului a fost coordonată de API în cadrul unui proiect finanțat de Fundația Soros Moldova/Departamentul Mass-Media.

 

Programul național de dezvoltare a mass-mediei pentru anii 2022-2025 include o analiză a situației actuale în domeniu (din perspectiva reglementării juridice, a gestionării domeniului și a procesului de profesionalizare) și alte șase capitole, în care sunt detaliate obiectivele generale, obiectivele specifice și măsurile necesare pentru realizarea acestora, este estimat impactul, resursele financiare și riscurile în procesul de implementare, sunt specificate autoritățile și instituțiile care ar trebui antrenate la realizarea Programului, procedurile de raportare, monitorizare și evaluare. Planul de acțiuni include un total de 52 de măsuri care ar trebui întreprinse în perioada 2022-2025 pentru a asigura un cadru propice dezvoltării sustenabile a mass-mediei din Republica Moldova pe principii democratice și europene.

 

API a solicitat Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media și Ministerului Justiției să examineze proiectul Programului și Planului de acțiuni conform procedurilor și practicilor legislative în vigoare, iar membrii grupului de lucru care au contribuit la definitivarea acestor documente au transmis disponibilitatea de a participa la eventuale dezbateri și audieri până la aprobarea acestora.

 

În cadrul proiectului „Promovarea inițiativelor de politici publice pentru asigurarea reformelor reale în domeniul media”, implementat de API și finanțat de Fundația Soros-Moldova, experții lucrează și la alte proiecte prioritare pentru domeniul media, inclusiv definitivarea proiectului Legii publicității, modificarea și completarea mai multor legi pentru asigurarea accesului la informația de interes public, completarea Legii concurenței și a Codului Electoral cu prevederi care vor înlesni activitatea mass-mediei, alte inițiative.