înapoi

Președintele Uniunii Internaționale a Presei Francofone îi solicită președintelui Igor Dodon să ajute presa scrisă

10 Aprilie 2020

Foto: www.depositphotos.com


Într-o scrisoare trimisă la 8 aprilie 2020, la Chișinău, Președintele Uniunii Internaționale a Presei Francofone, Madiambal Diagne, îi solicită Președintelui Igor Dodon să acorde, în special ziarelor și revistelor, a căror tipărire și distribuție este afectată pe timp de pandemie, tot sprijinul necesar pentru a evita falimentul.

„Consecințele umane și economice ale pandemiei COVID-19 au condus la faptul că multe media - cu precădere edițiile de presă tipărită - și-au redus numărul de pagini sau chiar și-au sistat activitatea, ceea ce le-a diminuat de o manieră drastică veniturile din publicitate. În plus, ca urmare a restricțiilor de circulație, vânzările s-au micșorat considerabil în cazul ziarelor care continua să apară. O criză profundă ce riscă să provoace dispariția unor ediții tipărite...”, a notat Madiambal Digne.

 

Președintele UPF a mai accentuat, în scrisoarea sa, că media sunt un element esențial al dezvoltării economice și umane, solicitând în contextul dat conducerii de la Chișinău să acorde ziarelor și revistelor „un ajutor suplimentar substanțial care să le permită să facă față acestei provocări”. O abordare și o implicare similară Madiambal Digne a cerut de la toți președinților țărilor ce fac parte din Organizația Internațională a Francofniei. Textul integral al scrisorii poate fi accesat aici.

 

Uniunea Internațională a Presei Francofone este o organizație obștească internațională, fondată în anul 1950, din care fac parte peste 100 de secții naționale. Republica Moldova este parte a UPF, prin Secția locală, din anul 1996.