înapoi

Termen extins/La Căușeni va fi creată o celulă de comunicare de criză

07 Martie 2024


Asociația Presei Independente (API) și Deutsche Welle Akademie (Germania) anunță crearea și consolidarea unei celule de comunicare de criză la Căușeni. Rețeaua va fi constituită din profesioniști în diferite domenii care vor învăța să gestioneze din punct de vedere al comunicării publice situațiile de criză, prin care trece țara sau localitatea/regiunea.

 

Această activitate este desfășurată în cadrul proiectului „TRIMEDIA - Jurnalism de încredere, media de impact, comunități implicate”, implementat în comun de DW Akademie și Asociația Presei Independente, cu susținerea financiară a Uniunii Europene.

 

Activitățile de instruire în cadrul rețelei de comunicare de criză Căușeni vor avea loc în perioada mai-iunie 2024. Din rețeaua de comunicare de criză vor face parte reprezentanți ai autorităților publice locale, ai organizațiilor societății civile, activiști civici și jurnaliști din mass-media locale. După constituire, membrii rețelei vor învăța de la experți naționali și internaționali cum să gestioneze în cadrul comunității lor o criză, să elaboreze mesaje corecte și clare, pe care să le promoveze în spațiul public, astfel încât să crească reziliența comunității la crize și să contribuie la reducerea tensiunilor sociale.

 

Membrii rețelei vor participa la mai multe activități de instruire cu prezență fizică, discuții și schimb de experiență cu experți în domeniul comunicării din țară și de peste hotare. La finalul activităților de instruire, în perioada august-octombrie 2024, membrii rețelei vor realiza, împreună cu experții proiectului, pachete informaționale tematice care vor include diverse materiale explicative de interes public pentru locuitorii mun. Căușeni. Materialele informaționale vor fi distribuite atât la Căușeni, cât și în localitățile învecinate.

 

Prima rețea de comunicare de criză la nivel local a fost creată și dezvoltată, în cadrul unui proiect-pilot, de API și Deutsche Welle Akademie, la Ungheni. Despre activitățile și rezultatele rețelei de comunicare de criză Ungheni puteți citi AICI.

 

Atenție: concurs de selectare a membrilor Celulei de comunicare de criză Căușeni

 

API invită reprezentanții instituțiilor mass-media, ai societății civile, activiștii civici și liderii de opinie din municipiul Căușeni să depună dosare de înregistrare în calitate de membri ai Rețelei de comunicare de criză Căușeni.

 

Candidații trebuie să corespundă următoarelor criterii:

  • integritate profesională și personală, autoritate în domeniul pe care îl reprezintă şi în comunitate;

  • experiență profesională relevantă în domeniul său de activitate;

  • responsabilitate, interes și angajament de participare activă și voluntară la toate activitățile proiectului.

 

Doritorii de a se înregistra în calitate de membri ai Rețelei de comunicare de criză Căușeni sunt rugați să transmită, până pe 20 martie 2024 inclusiv, dosarul de înregistrare care va conține: CV-ul actualizat şi o scurtă scrisoare de motivare în formă liberă.

 

Update: Termenul de depunere a dosarelor a fost extins până pe 31 martie 2024, ora 18:00.

 

Dosarul de înregistrare va fi transmis la adresa electronică cristina.bobirca@api.md cu mențiunea „Rețea comunicare Căușeni”. Doar persoanele pre-selectate vor fi contactate și invitate la un interviu. 

 

Proiectul „TRIMEDIA - Jurnalism de încredere, media de impact, comunități implicate” este implementat în comun de DW Akademie și Asociația Presei Independente, cu susținerea financiară a Uniunii Europene.