înapoi

Experții media au cerut retragerea proiectului de lege nr. 460, iar deputații PSRM și ai Partidului Șor l-au votat în prima lectură

03 Decembrie 2020

Captură Zoom.us


În cadrul unor dezbateri online care au avut loc pe 2 decembrie, reprezentanții organizațiilor neguvernamentale de media au analizat proiectul de lege cu privire la modificarea și completarea Codului serviciilor media audiovizuale, înregistrat la 23 noiembrie 2020 de deputații PSRM Vasile Bolea, Bogdat Țîrdea și Adrian Lebedinschi. Proiectul prevede, între altele, diminuarea volumului de produs audiovizual local obligatoriu, a cotei de programe în limba română, dar și excluderea obligației ca programele audiovizuale achiziţionate de peste hotare să provină în proporţie de cel puţin 50% din statele membre ale Uniunii Europene şi/sau din statele terţe participante la Convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră. Totodată, proiectul prevede că instanța de judecată poate obliga jurnaliștii să dezvăluie sursele de informație „în cazul când acest lucru devine necesar pentru apărarea securității naționale sau a ordinii publice”. Proiectul de lege a fost criticate de experții media, care îl consideră periculos pentru domeniul mediatic. Pe 3 decembrie, însă, deputații PSRM și ai Partidului Șor l-au votat în prima lectură.

La discuțiile online de miercuri, 2 decembrie, au participat experți și reprezentanți ai Asociației Presei Independente (API), Asociației Presei Electronice APEL și ai Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), președintele Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media și unul dintre autorii proiectului de lege Adrian Lebedinschi, jurnaliști, alte persoane interesate. Experții Ion BunduchiEugeniu RîbcaVasile State, Tatiana PuiuCristina Durnea s-au referit la mai multe prevederi contradictorii din proiectul de lege nr. 460, remarcând că unele din ele pun în pericol dezvoltarea pieței mass-media din țara noastră, furnizorii de servicii media vor fi puși în condiții economice inechitabile, vor fi descurajate investițiile în sporirea volumului de programe audiovizuale locale, iar fenomenul păgubos al “parazitismului informațional”, dimpotrivă, va fi încurajat. A fost criticată și prevederea privind obligația de a dezvălui sursele, deoarece formularea din proiectul de lege lasă loc pentru abuzuri și poate cauza încălcarea drepturilor jurnaliștilor.

 

Reprezentanții organizațiilor neguvernamentale de media au conchis că proiectul de lege nr. 460 nu este fundamentat și nu are o justificare factologică și legală, iar eventuala adoptare a acestuia ar însemna, de facto, renunțarea Republicii Moldova la angajamentele asumate prin ratificarea Convenției europene privind televiziunea transfrontalieră. Astfel, Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media și Comisiei juridice, numiri și imunități ale Parlamentului li s-a solicitat să retragă/respingă proiectul de lege nr. 460, iar eventualele propuneri de completare a legislației în domeniul mass-media să fie supuse expertizării naționale și internaționale și dezbătute public cu participarea experților media și a reprezentanților comunității jurnalistice.

 

Parlamentului Republicii Moldova, Ministerului Justiției și Consiliului Audiovizualului le-a fost transmis un tabel cu comentarii și observații ale ONG-urilor de media la proiectul de lege nr. 460 cu privire la modificarea și completarea Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018 (art.1, 4, 5, ș.a.).

 

Între timp, joi, 3 decembrie 2020, deputații PSRM și ai Partidului Șor au votat mai multe proiecte de legi, fără ca acestea să fie examinate, în timp ce opoziția protesta în plen, inclusiv a fost votat în prima lectură și proiectul de lege nr. 460.

 

Discuțiile on-line au avut loc în cadrul proiectului „Suport pentru soluționarea problemelor prioritare ale domeniului mass-media”, realizat de Asociația Presei Independente (API) cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Mass-Media.