înapoi

Din a doua jumătate a anului 2022, presa scrisă va primi plățile pentru abonamente în avans trimestrial

16 Noiembrie 2021

Foto: www.turnulsfatului.ro


Începând cu semestrul doi al anului 2022, plățile pentru abonamentele la ziare și reviste vor fi achitate de Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei” în avans, trimestrial. La această înțelegere s-a ajuns în cadrul unei întâlniri dintre reprezentanții Asociației Presei Independente (API) și conducerea „Poșta Moldovei” care a avut loc marți, 16 noiembrie a.c.

La întâlnire au fost examinate principalele probleme care țin de prevederile contractuale privind distribuția presei periodice, inclusiv cele semnalate de Consiliul de Administrare API în Apelul transmis autorităților vineri, 12 noiembrie 2021. Urmare a discuțiilor, au fost identificate soluții prealabile pentru unele din ele, iar API și „Poșta Moldovei” au convenit să colaboreze pentru promovarea abonării la publicațiile periodice și a unor politici publice de stimulare a dezvoltării presei scrise.

 

S-a convenit că, începând cu semestrul doi al anului 2022, plățile pentru abonamentele la ziare și reviste vor fi achitate de „Poşta Moldovei” în avans, trimestrial, față de avansul lunar prevăzut de ultima versiune a contractului de distribuire a edițiilor periodice. Administratorul interimar al întreprinderii Roman Cojuhari a dat asigurări că va fi semnat un acord adițional cu redacțiile în acest sens. Totodată, în anul 2022 vor continua discuțiile privind taxele de împachetare și sortare, impuse editorilor de precedentele conduceri ale Î. S. „Poșta Moldovei”, pe care editorii le consideră abuzive.

 

Directorul executiv API Petru Macovei a precizat că achitarea către redacții a sumelor plătite de abonați este necesară pentru acoperirea unor cheltuieli strategice ale unei redacții de presă scrisă, cum ar fi procurarea unor cantități mai mari de hârtie de ziar la prețuri mai avantajoase sau investițiile în echipament. „Ne exprimăm speranța că „Poșta Moldovei” va fi deschisă în continuare pentru identificarea unor soluții la problemele comune și va ține cont de interesele și necesitățile editorilor de presă”, a spus directorul API.

 

În scurt timp, va începe campania de abonare la ziare și reviste pentru anul viitor, iar „Poșta Moldovei” a stabilit un plan de promovare activă a abonării. API îndeamnă redacțiile ziarelor și revistelor, organizațiile neguvernamentale și activiștii civici să se implice în desfășurarea acestei campanii și să promoveze ziarele și revistele de calitate, pentru a spori numărul de cititori, asigurând astfel sustenabilitatea economică a presei independente.