înapoi

Concursul „Jurnaliștii împotriva dezinformării”. Termen extins până la 30 decembrie 2021

14 Decembrie 2021


ATENȚIE: Termenul de depunere a dosarelor a fost prelungit până la 30 decembrie 2021. Fundaţia Friedrich Naumann pentru Libertate (Germania) și Asociația Presei Independente (API) din Republica Moldova lansează concursul național de materiale jurnalistice „Jurnaliștii împotriva dezinformării”.

Concursul este destinat jurnaliștilor din Republica Moldova care manifestă un interes constant pentru combaterea dezinformării și a fenomenului „știrilor” false, au publicat cicluri de materiale jurnalistice la aceste teme și contribuie la sporirea rezilienței publicului în fața dezinformării. Scopul concursului constă în încurajarea implicării colaboratorilor instituțiilor mass-media și stimularea celor mai bune practici jurnalistice de luptă împotriva dezinformării și de promovare a gândirii critice a cetățenilor.

 

Categorii

 

Concursul se va desfășura la următoarele categorii:

 

  • Audiovizual (TV, radio, inclusiv emisiuni în format video/audio transmise pe diferite platforme/canale de Internet);

  • Presa scrisă și presa online (ziare, reviste, portaluri online).

 

Condițiile de participare:

 

  • la concurs pot fi prezentate cicluri de materiale jurnalistice, în limba română sau în limba rusă, realizate de jurnaliști sau grupuri de jurnaliști din Republica Moldova, de sine stătător sau în parteneriat cu colegi din alte țări, care vizează dezinformarea și fenomenul „știrilor” false, și care au fost publicate pe orice tip de platformă mediatică din R. Moldova;

  • fiecare autor sau grup de autori va prezenta la concurs câte cel puțin 3 (trei) și cel mult 5 (cinci) materiale jurnalistice la tema concursului;

  • toate materialele din ciclul prezentat la concurs trebuie să fie publicate pe parcursul anului 2021, până la data prezentării dosarului.

 

Evaluare

 

Dosarele vor fi evaluate de un juriu, format din trei experți în jurnalism și în verificarea faptelor, conform următoarelor criterii:

 

  • corespunderea standardelor jurnalismului și normelor deontologice;

  • documentarea cu bună credință a afirmațiilor;

  • dovada verificării faptelor descrise;

  • coerența și claritatea expunerii;

  • impactul materialelor asupra rezilienței publicului în fața dezinformării.

 

Premierea

 

Juriul va desemna câte trei cele mai bune cicluri de materiale jurnalistice la fiecare categorie a concursului, autorii acestora fiind declarați câștigători ai concursului. Câștigătorii vor fi premiați în cadrul unui eveniment special care va avea loc la începutul anului 2022 în mun. Chișinău.

 

În calitate de premii, Fundaţia Friedrich Naumann pentru Libertate, Biroul pentru România și Republica Moldova, va oferi burse pentru realizarea de către câștigători în anul 2022 a câte unui ciclu de materiale jurnalistice la tema dezinformării și a fenomenului „știrilor” false, care vor fi publicate pe portalul Stopfals.md. Conceptul ciclului de materiale pe care le vor realiza câștigătorii în anul 2022 va fi coordonat cu redacția portalului Stopfals.md, iar materialele vor respecta cele mai înalte standarde ale jurnalismului.

 

Suma premiilor va varia între 500 Euro și 1000 Euro, în funcție de locul ocupat în concurs și de formatul tehnic al materialelor jurnalistice care urmează a fi realizate.

 

Depunerea dosarelor

 

Dosarul depus la concurs va include în mod obligatoriu:

 

  • cel puțin 3 (trei) și cel mult 5 (cinci) materiale jurnalistice la tema concursului, inclusiv: a) textele materialelor în format word, într-un singur document, cu link activ la materialele publicate și b) după caz, înregistrarea video/audio în format accesibil sau copia ziarului/revistei în format pdf.;

  • o notă informativă de cel mul 350 de cuvinte cu descrierea impactului materialelor prezentate la concurs asupra rezilienței publicului în fața dezinformării;

  • CV-ul actualizat al autorului/autorilor.

 

Notă: dosarele incomplete sau cele care nu corespund condițiilor de participare nu vor fi acceptate.

 

Dosarele vor fi transmise în format electronic la adresa electronică api@api.md cu mențiunea Jurnalistii impotriva dezinformarii până la data de 30 decembrie 2021.