Proiecte
înapoi
Activități practice de abilitare a tinerilor în verificarea informațiilor
1. Instruirea unui grup de tineri din Republica Moldova în vederea implicării lor ulterioare în combaterea dezinformării din mass-media online și de pe rețelele sociale.
2. Dezvoltarea gândirii critice a tinerilor care vor participa la proiect.
3. Întărirea abilităților beneficiarilor de a verifica informațiile și imaginile din mediul online pentru ca ei să disemineze cunoștințele obținute în comunitatea din care fac parte.
Organizarea unui ciclu de patru ateliere practice regionale, la care vor participa tineri din cele patru regiuni simbolice ale Republicii Moldova (centru, nord, sud și UTA Găgăuzia). Atelierele vor avea loc în municipiile Chișinău, Bălți, Cahul și Comrat.
-
10 Aprilie 2024
Asociația Presei Independente (API) și Campania împotriva informației false și tendențioase STOP FALS! organizează un nou atelier practic destinat tinerilor interesați de verificarea informațiilor și combaterea dezinformării. Acesta va avea loc pe 28 aprilie, între orele 11:00 și 16:00, în mun. Cahul.