înapoi

Societatea civilă şi media regionale în sprijinul reformelor europene, dezvoltării durabile și participării cetățenilor la consolidarea democrației locale

Perioada de implementare: octombrie 2019 - noiembrie 2021

Finanțator: Uniunea Europeană

 

Scopul proiectului: Susținere financiară, instruire şi consultanţă profesională organizaţiilor societăţii civile şi mass-media regionale pentru promovarea valorilor europene în regiuni

 

1. Dezvoltarea capacității organizațiilor locale neguvernamentale și a mass-media în domeniul comunicării și sensibilizării publicului în regiuni, prin programe de instruire și oferirea de sub-granturi pentru dezvoltarea și diseminarea unui conținut media creativ care să promoveze valorile Uniunii Europene și suportul UE în dezvoltarea durabilă a regiunilor Moldovei;

 

2. Consolidarea cunoștințelor și abilităților organizațiilor neguvernamentale locale în desfășurarea campaniilor de informare pe teme de interes local, sprijinindu-le în planificarea și organizarea de evenimente publice participative despre necesitatea şi calitatea furnizării de servicii publice în regiuni;

 

3. Îmbunătățirea cunoștințelor privind informarea și sensibilizarea publicului privind dezvoltarea durabilă și serviciile publice locale, prin instruiri și schimb de experiență și bune practici în acest domeniu,
 

4. Informarea și sensibilizarea publicului privind valorile europene și sprijinul oferit de UE pentru modernizarea Moldovei, prin campanii complexe și creative desfășurate de API la nivel regional și național, pentru îmbunătățirea vizibilității proiectelor finanțate de UE.

1. Program de sub-grantare pentru organizațiile societății civile din regiuni și parteneriatelor dintre ONG-uri și mass-media regionale, care vor promova eficient, inovativ și creativ proiectele realizate cu sprijinul UE în diferite regiuni ale țării (în special, dar care nu se vor limita la domeniile prioritare de activitate a GIZ, şi anume - aprovizionare cu apă și canalizare, managementul deșeurilor solide, eficientizarea energetică a clădirilor publice, problemele de mediu şi alte subiecte aferente);

 

2. Programe de instruire, consultanţă, ateliere ce vor acoperi subiecte precum: producerea de conţinut media inovativ, strategii de comunicare, instrumente de advocacy, organizarea dezbaterilor publice pentru a discuta cu cetăţenii despre asistența UE pentru dezvoltarea regională, calitatea serviciilor publice în localităţile lor şi participarea în procesul decizional;

 

3. Campanie de informare și sensibilizare a publicului privind valorile europene și sprijinul oferit de UE pentru modernizarea Republicii Moldova. 

  • 06 August 2021

    Asociația Presei Independente (API) continuă să consolideze relațiile de colaborare dintre mass-media și Agențiile de Dezvoltare Regională. În acest context, la sfârșitul lunii iulie 2021, jurnaliștii din zona de sud, beneficiari ai Programului de Granturi Locale (PGL), Media și Comunicare s-au întâlnit cu reprezentanții ADR Sud, la Cimișlia. Responsabilii agenției, jurnaliștii și reprezentanții ONG-urilor au discutat despre rolul acestei instituții în procesul de dezvoltare regională, despre proiectele de infrastructură implementate în regiune, dar și despre importanța informării corecte a cetățenilor despre toate proiectele de dezvoltare și modernizare, realizate în localitățile țării.

  • 03 Noiembrie 2021

    Timp de doi ani, Asociația Presei Independente (API), cu suportul financiar al Uniunii Europene, în parteneriat cu mai multe organizații ale societății civile și mass-media locale și regionale, a desfășurat o amplă campanie de informare și sensibilizare a publicului privind serviciile publice de calitate în regiuni și sprijinul oferit de UE pentru modernizarea Republicii Moldova. Rezultatele și impactul activităților proiectului „Societatea civilă şi media regionale în sprijinul reformelor europene, dezvoltării durabile și participării cetățenilor la consolidarea democrației locale”, au fost prezentate la 25-26 octombrie 2021, în cadrul unui eveniment public.

  • 24 Decembrie 2021

    La sfârșit de an, Asociația Presei Independente (API) face totalurile proiectului „Societatea civilă şi media regionale în sprijinul reformelor europene, dezvoltării durabile și participării cetățenilor la consolidarea democrației locale”. În parteneriat cu mai multe organizații ale societății civile și mass-media locale și regionale, API a desfășurat o amplă campanie de informare și sensibilizare a publicului privind serviciile publice de calitate în regiuni și sprijinul oferit de Uniunea Europeană pentru modernizarea Republicii Moldova.

  • 15 Mai 2020

    Republica Moldova are multe de învățat de la țări europene precum Austria, Suedia, Danemarca sau Letonia cum să gestioneze sursele de energie regenerabile în așa fel ca beneficiarii finali, cetățenii, să se bucure de avantajele energiei ieftine și ecologice. Dacă țara noastră este total dependentă de resursele energetice din import, unele state membre UE au profitat din plin de resursele oferite de natură: vântul, apa, soarele sau resturile vegetale.