înapoi
Concurs API: Contribuția profesioniștilor media la consolidarea păcii și a coeziunii sociale
27 Octombrie 2023
Asociația Presei Independente (API) și UN Women Moldova lansează concursul de materiale jurnalistice „Contribuția profesioniștilor media la consolidarea păcii și a coeziunii sociale”. Scopul concursului este încurajarea angajamentului mass-media pentru promovarea coeziunii sociale și a proceselor de consolidare a păcii din perspectiva drepturilor omului și a egalității de gen. La concurs pot depune dosare colaboratorii media și liber-profesioniștii care au realizat și publicat materiale jurnalistice de promovare a păcii, coeziunii sociale și egalității de gen pe ambele maluri ale Nistrului.
Categorii de concurs
Concursul se desfășoară la următoarele trei categorii:
- TV și radio (inclusiv podcast și vloguri);
- Presa tipărită și online (inclusiv bloguri);
- Fotografii, alte genuri.
Condiții de participare
La concurs pot depune dosare autorii materialelor de promovare a păcii, coeziunii sociale și egalității de gen pe ambele maluri ale Nistrului, indiferent dacă sunt sau nu sunt angajați ai instituțiilor media, vlogurilor și blogurilor unde au fost publicate aceste materiale.
Fiecare candidat(ă) va transmite câte 2 (două) produse jurnalistice la cel mult două dintre categoriile concursului. Pot fi prezentate materiale jurnalistice în limbile română sau rusă, realizate de autori sau grupuri de autori de sine stătător sau în parteneriat cu colegii de pe celălalt mal al Nistrului.
Sunt acceptate materiale jurnalistice publicate în perioada 1 noiembrie 2023 – 10 iunie 2024.
Evaluare și premii
Criterii de evaluare:
- corespunderea tematicii anunțate;
- respectarea deontologiei profesionale, inclusiv veridicitatea și caracterul nepărtinitor al relatărilor;
- contribuția efectivă la consolidarea păcii și a coeziunii sociale;
- limbajul coerent;
- surse de informație.
Juriul va selecta câte 3 (trei) câștigători la fiecare categorie a concursului, care vor beneficia de premii de valoare. Câștigătorii vor fi premiați la evenimentul final al proiectului în iulie 2024.
Depunerea dosarelor
Dosarele vor conține obligatoriu următoarele:
- copiile materialelor jurnalistice (textul în Word, înregistrările video/audio în format MP4 sau link direct activ spre platforma mediatică unde au fost publicate, după caz - fotografiile în format jpeg);
- o declarație pe proprie răspundere, în formă liberă, prin care aplicantul/aplicanta confirmă veridicitatea informațiilor din materialele prezentate la concurs și respectarea dreptului de autor;
- CV-ul actualizat al autorului/autorilor.
Note: În mesajul de expediere a dosarului, aplicantul/aplicanta va indica obligatoriu categoria de concurs la care participă. Dosarele incomplete nu vor fi acceptate.
Dosarele pot fi transmise în format electronic la adresa ion.mazur@api.md cu mențiunea „Concurs consolidarea păcii și a coeziunii sociale”, până pe data de 10 iunie 2024 inclusiv.
Pentru informații suplimentare: 022/220995, 068983983 (persoană de contact Ion Mazur).
Acest concurs este desfășurat de Asociația Presei Independente (API) în cadrul proiectului „Construirea păcii durabile și incluzive, consolidarea încrederii și coeziunii sociale pe ambele maluri ale râului Nistru”, implementat în comun de către Oficiul ONU pentru drepturile omului (OHCHR), PNUD, UN Women, și finanțat prin intermediul Fondului Națiunilor Unite pentru Consolidarea Păcii (UN PBF).