înapoi

API a făcut totalurile concursurilor profesionale pentru anul 2021. Cine sunt câștigătorii?

20 Mai 2022

Este o tradiție a API să desfășoare anual concursuri profesionale între instituțiile media și colaboratorii redacțiilor membre ale asociației. Reporterii, jurnaliștii de investigație, dar și managerii, fotoreporterii, designerii și machetatorii de la toate redacțiile membre API își depun anual dosarele la acest concurs. Vineri, 20 mai 2022, API a desemnat și premiat 23 de câștigători la cele șapte categorii ale concursului pentru anul 2021.

 

Categoria de concurs „Cel mai bun/Cea mai bună reporter/ă” a fost divizată de această dată în două subcategorii: narativ și știri, fiind evaluate separat materialele jurnalistice din mass-media naționale și cele locale/regionale. În final, Aliona Ciurcă de la „Ziarul de Gardă” a fost desemnată Cea mai bună reporteră narativă din presa națională 2021. Jurnalista a fost premiată pentru o serie de articole, printre care: Un an mai târziu. Mărturiile medicilor de la Urgențe: „Noi trăim ce a trăit Italia primăvara trecută”. Pe locul doi s-a clasat Natalia Munteanu de la „Gazeta de Chișinău” care a prezentat la concurs trei articole, unul dintre ele despre Satul cu stație de epurare și o mahala fără apă. Iar locul trei i-a revenit Marinei Gorbatovschi de la „Ziarul de Gardă” pentru textul În rând, după „pâinea noastră cea de toate zilele și alte două materiale depuse în concurs.

 

Cea mai bună reporteră narativă din presa locală 2021 a fost desemnată jurnalista Elena Celac de la portalul Nokta.md din Comrat pentru o serie de articole, inclusiv despre un bloc multietajat aviariat din Budjac, unde oamenii trăiesc lângă animale. Locul secund a fost ocupat de Ilona Gomeniuc de la redacția „SP” din Bălți pentru două materiale, inclusiv despre un frizer din Bălți care tunde cu... focul. Locul trei i-a revenit Nadejdei Mlecicova de la Nokta.md, pentru un reportaj despre demolarea în satul Cișmichioi a unui mozaic unical și alte două articole.

 

Au fost premiați și cei mai profesioniști reporteri de știri. Astfel, Nataliei Munteanu de la „Gazeta de Chișinău” a fost desemnată Cea mai bun reporteră de știri naționale, ea a scris inclusiv despre Femei care au pierdut sarcina din cauza Covid-19. De ce trebuie să se vaccineze femeile însărcinate?. Pe locul doi s-a clasat Milena Onisim de la „Ziarul de Gardă” care a relatat despre potențiale ilegalități la instituțiile publice Infocom și Agenția Proprietății Publice. Locul trei i-a revenit Victoriei Cernea de la „Gazeta de Chișinău” pentru o relatare despre necesitatea Educației culturale în instituțiile de învățământ.

 

Cea mai bună reporteră de știri din presa locală a fost desemnată Svetlana Cernov de la ziarul „Est-Curier” din Criuleni. Jurnalista a fost apreciată pentru materiale informative despre Ce trebuie să cunoască victimele violenței domestice, dar și la tema achizițiilor publice și a procesului de vaccinare în raionul Criuleni. Pe locul 2 s-a clasat Vadim Șterbate de la „Observatorul de Nord” din Soroca, pentru relatările despre cum au loc achizițiile la Primăria Soroca, dar și Cine pe cine: consilierul a lovit semaforul sau invers??!. Locul 3 la această categorie de concurs a fost ocupat de Veaceslav Radulov de la portalul Nokta.md din Comrat care a relatat despre multiplele încercări de a alege președintele Adunării Populare din UTAG, dar și despre cum deputații APG au alungat jurnaliștii Nokta de la ședință.

 

La categoria „Cel mai bun/Cea mai bună jurnalist/ă de investigaţie” prima poziție la mass-media naționale a fost ocupată de Victoria Borodin de la „Ziarul de Gardă” pentru trei investigații, inclusiv despre falsificatorii de certificate de vaccinare împotriva COVID-19. Pe locul 2 s-a clasat Ion Preașcă de la portalul Mold-street.com care a investigat cum Moldova a răscumpărat de la Gazprom o datorie de 140 milioane USD la un preț de 4 ori mai mic, dar și pentru alte două investigații. Pe locul III s-a poziționat Daniela Calmîș de la „Ziarul de Gardă” cu investigațiile despre Scheme de la Calea Furată a Moldovei, dar și „Cum au „dispărut” 14 milioane de lei alocați din bugetul de stat pentru o casă de cultură”.

 

Între redacțiile locale membre API, Nadejda Mlecicova de la portalul Nokta.md a fost desemnată Cea mai bună jurnalistă de investigaţie, pentru trei investigații, inclusiv una despre mașinile de un milion, procurate de Comitetul executiv al UTAG în anul 2020. Constantin Hairetdinov de la ziarul „SP” s-a clasat pe locul 2 cu investigația despre cazarea „desantului” partidului Șor din Orhei într-o tabără de copii din Bălți. Anna Dmitrieva de la portalul Nokta.md a ocupat locul 3 cu investigația despre „împărăteasa” mediatică din Găgăuzia Irina Vlah.

 

API a mai premiat Cel mai bun fotoreporter 2021 – este vorba de Vadim Șterbate de la ziarul „Observatorul de Nord” din Soroca, pentru fotografia „Drumul spre casă”. Iar Cel mai bun designer de ziar a fost desemnat Vitalie Munteanu de la „Ziarul de Gardă".

 

Premiul pentru diversitate de produse și platforme i-a fost oferit ziarului „Observatorul de Nord” (Soroca), iar „Cel mai bun site 2021” a fost recunoscut Nokta.md (Comrat).

 

În cadrul evenimentului, a fost înmânat și Premiul pentru dezvoltarea instituției media, care i-a revenit redacției „Ziarul de Gardă”.

 

Juriul concursului anual intern al API este constituit din membri ai Consiliului de Administrare, experţi din cadrul și din afara organizaţiei. Câştigătorii au primit diplome şi cadouri.

 

API organizează concursuri anuale interne pentru jurnaliştii şi instituţiile mass-media membre ale organizației din anul 1999.