înapoi

APEL către Parlamentul Republicii Moldova privind numirea noii componențe a Comisiei Electorale Centrale și realizarea unor obiective prioritare în domeniul electoral

02 August 2021

Ținând cont de faptul că mandatul membrilor Comisiei Electorale Centrale (CEC) a expirat pe 16 iunie 2021, fiind prelungit pentru un termen de maximum 90 de zile, până la numirea noii componențe CEC, în conformitate cu art. 17, alin.6 al Codului Electoral; Reiterând suspiciunile de influență politică asupra CEC, fapt subliniat în declarația Coaliției Civică pentru Alegeri Libere și Corecte cu privire la scrutinul parlamentar anticipate din 11 iulie 2021; Constatând faptul că mecanismul de constituire a CEC reprezintă unul din elementele cheie ale sistemului legal electoral și urmează a fi revizuit în urma unor consultări publice extinse; Specificând că, art.16 al Codului Electoral prevede constituirea Comisiei Electorale Centrale din 9 membri: un membru fiind desemnat de către Președintele Republicii Moldova, iar ceilalți 8 membri de către Parlament, cu respectarea reprezentării proporționale a majorității şi a opoziției. Menționând că, componența nominală a Comisiei se confirmă prin hotărârea Parlamentului, cu votul majorității deputaților aleși; Organizațiile membre ale Coaliției civice pentru Alegeri Libere și Corecte fac apel către Parlamentul Republicii Moldova: să desemneze în termene legale noii membri ai Comisiei Electorale Centrale pe criterii de profesionalism, integritate, meritocrație și nu în baza loialității politice; să organizeze un proces public de numire a noilor membri în componența CEC; să fie asigurată reprezentarea egală a femeilor și bărbaților la la desemnarea noilor membri CEC Totodată, în perspectiva modificării Codului Electoral, Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte susține necesitatea revizuirii mecanismului de constituire a Comisiei Electorale Centrale, astfel încât să fie consolidată independența și reziliența instituției în raport cu factorii politici, precum și să fie asigurat caracterul permanent al mandatului de membru CEC. De asemenea, Coaliția solicită Parlamentului să modifice legislația electorală și cea conexă în corespundere cu adresele Curții Constituționale, constatările și recomandările misiunilor naționale și internaționale de observare a alegerilor, precum și cu standardele internaționale în materie electorală elaborate de OSCE, Comisia de la Veneția, Consiliul Europei etc. Astfel, printre aspectele care necesită atenția prioritară a Parlamentului putem menționa: Completarea legislației electorale cu reglementări plenare și explicite, inclusiv pe dimensiunea sancționării unor fenomene precum: utilizarea abuzivă a resurselor administrative; transportarea organizată ilicită a alegătorilor în ziua alegerilor; utilizarea discursului de ură și instigare la discriminare; utilizarea imaginii cultelor religioase în campania electorală; Implementarea mecanismelor alternative de vot ; Îmbunătățirea mecanismului de supraveghere și control a finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, prin înlăturarea neconcordanțelor, clarificarea competențelor și consolidarea capacităților Comisiei Electorale Centrale; Revizuirea normelor legale privind finanțarea partidelor politice și a campaniei electorale în scopul asigurării legalității și transparenței în acest domeniu; Reglementarea mai explicită a mecanismului de contestare a acțiunilor/inacțiunilor organelor electorale și concurenților, atât din perioada electorală, cât și nemijlocit din ziua alegerilor; Perfectarea cadrului legal (Codul Electoral, Codul Serviciilor Media Audiovizuale) privind reflectarea alegerilor de către mijloacele de informare în masă pentru a elimina practica răspândirii informației false și manipulatorii, precum și a partizanatului politic în media; Reglementarea detaliată și expresă a atribuțiilor și responsabilităților Consiliului Audiovizualului în perioada electorală; Instituirea unor reglementări pentru delimitarea distinctă a publicității electorale/politice de publicitatea comercială; Revizuirea legislației privind utilizarea imaginii organizațiilor internaționale și a instituțiilor publice, atât din ţară, cât şi de peste hotare (art. 52, alin. 8 Cod Electoral); Sporirea incluziunii electorale.