înapoi

ONG-urile de media își exprimă îngrijorarea în raport cu reținerea jurnalistului Timofei Iliușin în regiunea transnistreană

26 Iunie 2024

ONG-urile de media semnatare își exprimă îngrijorarea în raport cu reținerea jurnalistului publicației independente SOTAvision, Timofei Iliușin, de către forțele separatiste de la Tiraspol și cer autorităților constituționale ale statului să intervină neîntârziat în vederea asigurării protecției drepturilor omului și a libertății presei pe teritoriul Republicii Moldova din stânga Nistrului.

 

La 24 iunie, în timp ce se afla în regiunea transnistreană pentru a documenta și raporta despre încălcările drepturilor omului și persecuțiile politice din zonă, jurnalistul Timofei Iliușin a fost reținut de către angajații așa-zisului minister al securității. Atenționăm autoritățile legitime ale Republicii Moldova asupra gravității ingerințelor aduse drepturilor și libertăților omului, garantate la nivel național și internațional, atât prin încălcarea libertăților individuale și siguranței persoanelor, cât și prin ingerințele aduse drepturilor speciale garantate jurnaliștilor.

 

Reamintim că art. 25 al Constituției Republicii Moldova garantează inviolabilitatea libertății individuale și a siguranței persoanei, iar în virtutea art. 4 alin. (1) al Legii privind libertatea de exprimare, statul este obligat să garanteze libertatea de exprimare a mass-mediei. Astfel, nimeni nu poate interzice sau împiedica mass-media să răspândească informații de interes public decât în condițiile legii. Mai mult, alin. (5) al aceluiași articol prevede că împiedicarea ilegală intenționată a activității mass-mediei atrage răspundere penală.

 

Organizațiile semnatare condamnă cu vehemență acțiunile abuzive și ilegale ale forțelor separatiste de la Tiraspol, îndreptate împotriva jurnaliștilor autohtoni și străini, și semnalează inadmisibilitatea tolerării unor astfel de încălcări grave.

 

Cerem autorităților legitime ale Republicii Moldova să intervină imediat pentru eliberarea jurnalistului Timofei Iliușin, reținut în Tiraspol, dar și să întreprindă măsurile necesare în vederea asigurării drepturilor și libertăților garantate de lege presei.

 

Centrul pentru Jurnalism Independent

Centrul  „Acces-Info”

Asociația Presei Electronice

Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic

Asociația Presei Independente

Asociația „Media Guard”

RISE Moldova