înapoi
Condamnăm vehement orice încercare de cenzură în mass-media
12 Februarie 2024
Organizațiile neguvernamentale din domeniul mass-media sunt profund îngrijorate în legătură cu semnalele de cenzură la furnizorul public regional de la Comrat GRT, condamnă vehement orice încercare de imixtiune ilegală în activitatea editorială a instituțiilor mass-media și cer investigarea acestor semnale prin prisma prevederilor Codului penal al Republicii Moldova.
Înregistrările video de la o ședință neanunțată public a Consiliului de observatori a furnizorului public regional de servicii media Compania „Gagauziya Radio Televizionu” (GRT), publicate recent de activista Olga Parzany și preluate de instituții mass-media din autonomia găgăuză, demonstrează existența unor elemente de cenzură la GRT. Astfel, din înregistrări se înțelege că jurnalista Oxana Kihayal, fostă redactoare a site-ului GRT, a reclamat la Consiliul de observatori acțiunile directorului executiv Vasilii Dermenji care i-ar fi cerut, fără explicații, să retragă de pe site-ul companiei știrea în care experții declarau că promisiunea de a le oferi locuitorilor regiunii gaze naturale la prețul de 10 lei este bazată pe falsuri și manipulare. Totodată, din declarațiile jurnalistei, Serviciul de presă al Comitetului Executiv al autonomiei transmite cu regularitate „solicitări” de publicare a comunicatelor de presă, percepute și îndeplinite de conducerea companiei ca indicații, iar un reprezentant al Serviciului de presă este conectat la chat-ul redacției. Plângerea Oxanei Kihayal a fost examinată la o ședință neanunțată public a Consiliului de observatori, convocată pe 19 ianuarie 2024, iar directorul executiv al GRT a refuzat să ofere explicații la acuzațiile de cenzură. Consiliul de observatori a amânat examinarea plângerii pe o perioadă nespecificată.
ONG-urile de media reamintesc că cenzura mass-media este neconstituțională și se pedepsește conform prevederilor Codului penal. Articolul 34 al Constituției Republicii Moldova prevede că „mijloacele de informare publică nu sunt supuse cenzurii”, iar Legea presei interzice cenzura de orice fel asupra publicațiilor periodice şi agențiilor de presă, imixtiunea în activitatea lor de pregătire şi de difuzare a informaţiei. Cenzura de orice fel este interzisă și de legea locală privind televiziunea și radioul din autonomia găgăuză, care garantează (articolul 28) independența editorială și interzice imixtiunea autorităților publice și a funcționarilor în activitatea GRT, precum și orice imixtiune din partea partidelor, organizațiilor și companiilor.
Cerem instituțiilor abilitate ale statului să verifice acțiunile conducerii GRT și a responsabililor din Comitetul Executiv al autonomiei, acuzați de imixtiuni în activitatea editorială a furnizorului public regional de servicii media și, eventual, să intenteze un dosar penal pe articolul 1802 al Codului Penal al Republicii Moldova „Cenzura”.
Organizațiile semnatare sunt îngrijorate de lipsa de reacție a Consiliului de observatori GRT la semnalele de imixtiune ilegală a funcționarilor Comitetului Executiv al UTA Găgăuzia în activitatea editorială a companiei publice de televiziune, îi cer să asigure transparența ședințelor și să ia măsuri pentru garantarea independenței editoriale a GRT, așa cum prevede legea. Solicităm Consiliului de observatori GRT să evalueze activitatea conducerii GRT din perspectiva asigurării independenței editoriale a companiei și a libertății de exprimare a colaboratorilor.
Ne solidarizăm cu jurnaliștii GRT care își îndeplinesc onest misiunea și îi încurajăm să semnaleze public orice încercare de impunere a cenzurii din interiorul sau din afara companiei publice de TV/radio.
Solicităm Consiliului Audiovizualului al Republicii Moldova să efectueze o monitorizare suplimentară privind respectarea de către GRT a prevederilor art.17 al Codului serviciilor media audiovizuale (Protejarea spațiului audiovizual național) și să anunțe public despre rezultatele monitorizării și măsurile întreprinse.
Asociația Presei Independente
Centrul „Acces-Info”
Centrul de Investigații Jurnalistice
Asociația Presei Electronice
Asociația Media Guard
Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic
Comitetul pentru Libertatea Presei
RISE Moldova