• 07 Mai 2024

    Odată cu extinderea mijloacelor de comunicare online, violența digitală față de femei și fete a devenit o nouă formă de violență domestică sau o continuare a violenței fizice, psihologice și sexuale. Spațiul virtual îi permite agresorului să mențină starea de teamă a victimei, prin mesaje jignitoare, amenințări, șantaj, controlul comunicării cu alte persoane sau chiar prin publicarea unor imagini intime.

  • 30 Aprilie 2024

    Cei aproximativ 3000 de locuitori ai satului Hagimus din raionul Căușeni se bucură în prezent de un parc renovat cu bănci amenajate pentru odihnă și spații de joacă pentru copii. Primăria a câștigat un proiect mic în valoare de peste 230 de mii de lei, finanțat în cadrul Programului Național „Satul European Expres”. Astfel, de Paști locul de lângă casa de cultură va „prinde” viață.

  • 08 Aprilie 2024

    Femeile și fetele care au trecut prin hărțuirea digitală pot rămâne cu traume psihologice. La nivel global, 85% dintre femei și fete au declarat că au fost martore ale violenței digitale, iar aproape 40% dintre ele au experimentat-o personal, potrivit studiului realizat de Economist Intelligence Unit. Psihologii susțin că agresiunile la care sunt supuse fetele și femeile pe reţelele de socializare pot fi traumatizante și pot avea consecințe grave pe termen lung. Ulterior, multe dintre ele se confruntă cu tulburări emoționale severe, ce distrug încrederea în sine şi pot provoca depresie.

  • 28 Martie 2024

    În prezent datele deschise îi ajută pe cetățeni să monitorizeze cheltuirea eficientă a banilor publici și pe autorități – să-și gestioneze corect bugetele. Recent, a fost relansată platforma OpenMoney.md care include date deschise despre achizițiile publice și subvențiile acordate, care îi va ajuta pe oameni să vadă cine sunt adevărații beneficiari ai contractelor atribuite de instituțiile statului. Platforma este un instrument util și pentru jurnaliștii de investigații sau reprezentanții societății civile care monitorizează cheltuirea banilor publici de către autorități pentru a depista eventuale conflicte de interese sau înțelegeri între părțile contractante.

  • 26 Martie 2024

    Producătorii de cereale care au înregistrat pierderi din cauza crizelor din ultimii ani pot solicita, începând cu 1 martie, un credit agricol de urgență, care le va permite să înceapă sezonul agricol de primăvară. Autoritățile spun că analizează minuțios producătorii care vor beneficia de noul mecanism, iar un ONG specializat pe analiza și prevenirea corupției a dezvoltat un instrument prin care cetățenii pot semnala cazurile de corupție la acordarea subsidiilor.

  • 20 Martie 2024

    Achizițiile publice continuă să fie vulnerabile la riscuri de fraudă și corupție. Riscurile sunt și mai mari în domeniile care au o pondere semnificativă în totalul cheltuielilor publice, precum sănătatea, educația sau siguranța alimentelor. Or, anual, din bugetul de stat pentru achizițiile publice din aceste trei domenii sunt cheltuiți în jur de 6 miliarde de lei. Constatările se conțin în studiul „Achizițiile publice din educație, sănătate și domeniul siguranței alimentare: riscuri și vulnerabilități”, prezentat în februarie 2024, la Chișinău, de Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC).

  • 01 Martie 2024

    Spațiul public din Republica Moldova continuă să fie afectat de numeroase falsuri și manipulări informaționale. În majoritatea cazurilor, dezinformările sunt lansate și promovate de surse ale propagandei pro-Kremlin și vizează domeniile social, al securității și apărării, precum și procesul de integrare europeană al R. Moldova. Anul trecut, Stopfals.md a demontat peste 150 de falsuri și manipulări. Vă prezentăm zece dintre cele mai grave falsuri și vă explicăm care este, de fapt, realitatea.

  • 01 Martie 2024

    Promovarea narațiunilor false despre NATO a luat amploare în R. Moldova odată cu începerea războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina. Cele mai răspândite narațiuni de acest fel sugerează că NATO luptă cu Rusia în Ucraina, intenționează „să pătrundă” în Moldova prin regiunea transnistreană, se pregătește să atace Moldova sau va deschide aici un laborator biologic sau o bază militară. Falsurile sunt propagate de diverse canale de comunicare, inclusiv de conturi de social media și de mass-media controlate de Rusia sau de agenți de dezinformare conectați la Kremlin, printre care și politicieni. Potrivit experților consultați de Stopfals.md, narațiunile respective au scopul de a răspândi frică și neîncredere în Alianța Atlanticului de Nord, dar și de a diminua susținerea populației pentru dezvoltarea unui parteneriat cu NATO.

  • 23 Februarie 2024

    În ultimii ani, Republica Moldova a urcat în clasamentul internațional de măsurare a percepției corupției. Astfel, potrivit Indicelui Percepției Corupției (IPC) pentru anul 2023, făcut public recent de Transparency International (TI), țara noastră a înregistrat un scor de 42 de puncte, acumulând în ultimii cinci ani, o creștere de 10 puncte în clasament. Între timp, și cetățenii sunt mai activi la sesizarea actelor de corupție. Datele Centrului Național Anticorupție (CNA) arată că pe parcursul anului trecut s-a majorat numărul sesizărilor înregistrate la Linia Fierbinte a CNA.

  • 23 Februarie 2024

    Republica Moldova va fi atrasă în război și va fi transformată într-o a doua Ucraină dacă se aliază cu europenii, ucrainenii abia așteaptă să atace Transnistria, tancuri NATO din România intră în R. Moldova, iar refugiații ucraineni sunt răsfățați în detrimentul populației locale. Acestea sunt cele mai intens circulate narațiuni ale dezinformării pro-Kremlin, lansate în spațiul media de la noi în cei doi ani de când a început războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina. StopFals.md a selectat cele mai frecvente falsuri din timpul războiului și le-a comentat împreună cu experții Andrei Curăraru și Ion Tăbârță.

  • 13 Februarie 2024

    În preajma sărbătorilor pascale din acest an, lângă piața agricolă din Colibași, raionul Cahul, se vor deschide șase căsuțe construite în stil rustic, destinate comerțului cu produse locale și articole de artizanat. Amenajarea căsuțelor face parte din proiectul „Orășelul Rustic”, cu drag din Colibași – premisă pentru promovarea patrimoniului rural tradițional”, implementat în cadrul Programului „Satul European Express”. Înainte de a depune dosarul la concursul de finanțare, primăria le-a cerut sătenilor să aleagă, prin intermediul votului online, ce obiect de infrastructură ar vrea să fie renovat. Oamenii și-au dat votul pentru „orășelul rustic”.

  • 05 Februarie 2024

    Rezultatele activității Autorității Naționale de Integritate (ANI) sunt sub așteptări, în pofida creșterii graduale a finanțării din partea statului. De această părere sunt experții anticorupție, care remarcă necesitatea unei „analize fundamentale a instituției”. De cealaltă parte, reprezentanții ANI afirmă că angajații își îndeplinesc onest misiunea, iar cea mai mare provocare este „salarizarea necorespunzătoare a inspectorilor de integritate”.