înapoi
Angajații din domeniul asistenței sociale, mai pregătiți să combată dezinformarea
Colaj API
Aproape 500 de angajați din domeniul asistenței sociale din 16 raioane au participat la sesiuni de informare organizate de Asociația Presei Independente (API) în cadrul Campaniei împotriva informației false și tendențioase STOP FALS!. Întâlnirile au avut scopul de a consolida capacitatea specialiștilor în asistență socială de a combate dezinformarea și a-i ajuta pe beneficiarii de servicii sociale să se protejeze de dezinformare.
Cele 16 întâlniri au avut loc în perioada octombrie 2023 – februarie 2024 în orașele Ocnița, Briceni, Edineț, Dondușeni, Râșcani, Drochia, Soroca, Florești, Sângerei, Fălești, Cantemir, Cahul, Hâncești, Leova, Strășeni și Călărași. La discuții au participat în special asistenți sociali comunitari și lucrători sociali, iar în calitate de experte/expert au fost jurnalistele Lilia Cravcenco și Viorica Zaharia, precum și directorul executiv al API, Petru Macovei.
În baza unor exemple concrete din mass-media sau de pe rețelele sociale, participanții la întâlniri au aflat cum pot fi depistate informațiile și imaginile false pentru ca, la rândul lor, să îi informeze corect pe beneficiarii de servicii sociale, să-i ajute să facă distincția între o informație prezentată obiectiv și una manipulatoare, să fie promotori ai gândirii critice. S-a discutat și despre utilizarea inteligenței artificiale în producerea falsurilor informaționale.
Mai mulți reprezentanți ai structurilor teritoriale de asistență socială au recunoscut că, uneori, le este dificil să depisteze informațiile false sau manipulatoare.
„Sunt asistentă socială comunitară și în activitatea mea mă ciocnesc deseori cu situații când persoanele în vârstă sau social-vulnerabile îmi pun întrebări despre ajutoare sau alte chestiuni, neștiind cum să verifice dacă informația pe care au aflat-o este adevărată sau nu. Din păcate, mulți oameni din Republica Moldova, în special cei din sate, nu au acces la informații veridice. Ei se informează doar de la televizor, iar noi avem puține posturi TV care ne spun cum stau lucrurile, de fapt, în țară. Trebuie să privim critic știrile difuzate de posturile TV”, ne-a spus Inga Rusu, asistentă socială din raionul Drochia.
„La aceste discuții despre prevenirea și combaterea dezinformării din mass-media și de pe rețelele sociale, m-am „copt”, ele mi-au fost foarte utile. Cred că mă voi putea orienta mai ușor și voi putea depista informațiile neadevărate de la posturile TV sau de pe rețelele sociale”, a menționat Maria Moșanu, asistentă socială comunitară din satul Horești, raionul Fălești.
„Ne confruntăm zilnic cu dezinformarea. Cred că este o problemă comună a tuturor locuitorilor Republicii Moldova. După ce văd o informație falsă, eronată, unii beneficiari de servicii sociale vin revoltați la noi, iar noi trebuie să le explicăm ce e adevărat și ce e fals în acea știre. Înainte de a scrie ceva, cred că este nevoie de o mai bună documentare”, susține șefa interimară a Structurii Teritoriale Asistență Socială (STAS) Călărași Elena Rusu.
„În domeniul nostru de activitate, există foarte multă dezinformare de la TV, de pe rețelele sociale, de la prieteni, vecini, rude etc. în privința ajutoarelor, alocațiilor, prestațiilor și serviciilor sociale, iar noi avem misiunea să le explicăm tuturor beneficiarilor ce spune legislația, pentru că noi, asistenții sociali, stăm în fața lor”, a declarat și șefa Serviciului Asistență Socială Comunitară Călărași Veronica Șchiopu.
Și Liliana Rusu, șefa Serviciului Asistență Personală din cadrul Direcției Generale Asistență Socială (DGAS) Strășeni, a spus că se confruntă deseori, în activitatea profesională, cu „știrile” false și că unii beneficiari de servicii sociale, cum ar fi persoanele în etate, „cad foarte ușor în plasa dezinformărilor din mass-media sau de pe rețelele sociale”. „În cadrul acestor discuții, am aflat mai multe informații utile, inclusiv unele detalii privind depistarea unor falsuri despre care nici nu bănuiam”, a adăugat ea.
În opinia șefului Serviciului Asistență Personală al DGAS Strășeni Andrian Bobeică, cele mai multe falsuri sunt distribuite pe rețelele sociale. „Eu am obiceiul de a analiza cele citite și nu distribui falsuri, dar informații eronate îmi apar zilnic, fie pe rețelele sociale, fie în mass-media. De asemenea, zilnic, răspund la întrebările beneficiarilor de servicii sociale, care sunt victime ale dezinformării, iar noi îi informăm corect.”
Mai mulți participanți la sesiunile de informare desfășurate de API au spus că, de acum încolo, vor putea să depisteze mai ușor informațiile false de știrile adevărate, și au sugerat să fie organizate astfel de dezbateri tematice și cu locuitorii din mediul rural. De menționat că API a organizat întâlniri și cu locuitorii unor sate din Republica Moldova. În perioada septembrie 2023 – ianuarie 2024, s-au desfășurat 10 astfel de evenimente.
Această serie de întâlniri cu angajații din domeniul asistenței sociale a fost organizată cu sprijinul Ministerului Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova și cu susținerea financiară a Institute for War and Peace Reporting (IWPR).