en
Versiunea veche a site-ului

API este membru al Asociaţiei Mondiale a Ziarelor şi a Producătorilor de Ştiri
(World Association of Newspapers and News Publishers – WAN/IFRA)


API: 20 de ani pentru o presă profesionistă, neangajată şi profitabilă
Regulamentul de obţinere, menţinere şi pierdere a calităţii de membru al Asociaţiei Presei Independente (API)

Condiţiile de asociere la API

Membru API poate deveni orice persoană fizică care reprezintă legal o instituţie de presă independentă (ziar, revistă sau agenţie de presă) şi este delegată de adunarea colectivului pe care îl reprezintă sau de proprietarul acesteia, precum şi jurnaliştii liber profesionişti care subscriu prevederilor statutare ale API şi întrunesc condiţiile de aderare.

API defineşte ca fiind independente instituţiile mass-media care nu sunt finanţate, total sau parţial, din bugetul public sau din bugetele partidelor şi altor formaţiuni politice, au un caracter non-partizan şi echidistant în raport cu persoanele, instituţiile sau evenimentele la care se referă în activitatea sa editorială sau conexă, reflectă realitatea în mod obiectiv şi delimitează ştirile de comentarii (opinii).

Regulamentul de obţinere, menţinere şi pierdere a calităţii de membru al Asociaţiei Presei Independente (API)
(96.71 KB) RO
MEMBRII API
Persoane juridice
Persoane fizice
VITALIE CAZACU
jurnalist, director al agenţiei de presă "DECA-Press", unul dintre fondatorii API
DUMITRU MITITELU
jurnalist, redactor al ziarului "Gazeta de Vest", unul dintre fondatorii API
NICOLAE MISAIL
jurnalist, fost redactor-şef al ziarelor "Sfatul ţării" şi "Ora fermierului"
CONSTANTIN GRIGORIȚĂ
fotoreporter
NELLY UNCUȚĂ
jurnalistă liber profesionistă
NATA ALBOT
jurnalistă
http://nataalbot.md/
Membri de onoare
JUDY YABLONKI (SUA)
jurnalistă, iniţiatoarea constituirii API
MARK CERNOFF (SUA)
fost voluntar la API
JACK RONALD (SUA)
expert media
PIOTR MARCINIAK (Polonia)
fost ambasador al Poloniei în Republica Moldova
ZIARELE API LA MINUT
Şoferi nesimţiţi şi pietoni iresponsabili
Centrul Chişinăului în plină reparaţie
24 Martie 2017
Trădarea ca sport național în Republica Moldova
         Ca să fie ținută în fierbințeală amnezică și să nu ciorovăiască vrute și nevrute pe teme de viață din ...
24 Martie 2017
Votul uninominal – o încercare de a se menţine mai departe la putere
Ideea votului uninominal nu-i străină pentru noi. Anume aşa au fost aleşi deputaţii în primul Parlament al R.Moldova şi printre ei au fost multe persoane…
24 Martie 2017
Отсутствием Усатого на рабочем месте занялись полиция и Госканцелярия
Отсутствием Усатого на рабочем месте занялись полиция и ГосканцелярияИнспекторат полиции Бельц запросил у горадминистрации информацию, связанную с длительным отсутствием на рабочем...
24 Martie 2017
Decizie de ultimă oră a judecătorilor de la CSJ în dosarul Filat
Ieri, 23 martie 2017, judecătorii de la Curtea Supremă de Justiție urmau să pronunțe și publice decizia integrală în dosarul fostului premier, Vladimir Filat. Pe site-ul…
24 Martie 2017
Tinerii din Soroca instruiți să filtreze informația
Lecțiile de educație mediatică în rândurile tinerilor au fost reluate de către Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în cadrul unui nou proiect „Consolidarea libertății de…
24 Martie 2017
Отключение воды в Бельцах обернулось прорывами
Бельцкому водоканалу приходится бороться с многочисленными прорывами. Фото из архива «СП» Подача воды после отключения из-за аварии на сорокском водоводе вызвала многочисленные прорывы в бельцкой системе водоснабжения. …
24 Martie 2017
Vrei să devii membru API?
Regulamentul de obţinere, menţinere şi pierdere a calităţii de membru al Asociaţiei Presei Independente (API)
vezi detalii...
Moldova curată



The english version of site is out of work