en
Versiunea veche a site-ului

API este membru al Asociaţiei Mondiale a Ziarelor şi a Producătorilor de Ştiri
(World Association of Newspapers and News Publishers – WAN/IFRA)


Ştiri API
Specialişti din domeniul educaţiei au învăţat cum să comunice eficient cu mass-media
Participanţii au simulat situaţii de comunicare eficientă cu mass-media
Foto: API

Peste 90 de specialişti din domeniul educaţiei au fost instruiţi cum să comunice cu mass-media în situaţiile de criză când sunt vizaţi copiii. Evenimentul a avut loc în cadrul unui ciclu de trei training-uri, organizate şi desfăşurate de Ministerul Educaţiei, în parteneriat cu API, în luna noiembrie 2014, la Chişinău.

Directori ai gimnaziilor internat, profesori ai instituţiilor de învăţământ secundar profesional şi responsabili de educaţia preşcolară din diferite localităţi ale ţării au învăţat cum să aplice în practică Regulamentul privind comunicarea între instituţiile de învăţământ şi mass-media, în cazurile în care sunt vizaţi copiii, document elaborat în acest an de API împreună cu Ministerul Educaţiei.

Participanţii la training au fost informaţi că toate solicitările adresate instituţiei de învăţământ de  către jurnalişti de a discuta despre o problemă cu implicarea copiilor trebuie analizată cu maximă seriozitate. În acest sens, jurnaliştii vor fi informaţi corect şi veridic despre ce s-a întâmplat în fiecare caz în parte. Totodată, se va insista ca datele cu caracter personal ale copilului să fie protejate. În aceeaşi măsură, va fi protejată identitatea copilului-victimă şi a copilului-abuzator pentru a evita revictimizarea, stigmatizarea şi discriminarea acestora.

 Natalia Porubin, trainer, consultant în comunicare: „Jurnaliştii au dreptul să solicite orice fel de informaţii, de aceea este important să ştim ce putem spune şi ce nu. Dar, nu trebuie în nici un caz să împiedicăm jurnaliştii să-şi facă meseria, iar opinia publică trebuie să fie informată corect. Regulamentul semnat de Ministerul Educaţiei oferă soluţii la diferite probleme şi răspuns la diferite întrebări, este important să-l respectăm,  să-l aplicăm cu stricteţe în viaţa de zi cu zi”.

Participanţii au fost instruiţi cum să acţioneze în cazurile în care, totuşi, instituţia a greşit, ce să întreprindă  ca astfel de situaţii să nu se repete.

Maria Vrâncean, consultat în cadrul Direcţiei învăţământ preuniversitar a Ministerului Educaţiei: „Presa este cu ochii pe noi permanent. Din păcate, cel mai des, jurnaliştii se interesează de cazurile negative. A fost util să învăţăm cum să comunicăm cu jurnaliştii, dar şi cum să ne comportăm când media prezintă informaţii eronate.”

Valentina Reaboi, directoarea Casei de Copii din oraşul Bălţi: „Noi ştim cum să reacţionăm ca să nu dăunăm interesului superior al copilului.  Este important ca să nu mai trecem copilul prin situaţii  traumatice. Trebuie să facem o prioritate protejarea copilului de impactul informaţiei cu caracter negativ.”

Pe parcursul anului curent, alte trei instituţii - Ministerului Sănătăţii, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei au elaborat regulamente proprii privind comunicarea între instituţiile respective şi mass-media, în cazurile în care sunt vizaţi copiii. În timpul apropiat API  urmează să organizeze câte un training şi pentru specialiştii acestor instituţii. Anterior, Ministerul Educaţiei în parteneriat cu API a organizat un training pentru specialişti din cadrul Direcţiilor raionale şi municipale de învăţământ.

Trainingul s-a desfăşurat în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţilor instituţiilor publice şi ale mass-media de abordare etică a problemelor ce ţin de drepturile copilului”, organizat de Ministerul Educaţiei  şi finanţat de UNICEF Moldova.

comments powered by Disqus
MEMBRII API
Persoane juridice
Persoane fizice
CONSTANTIN GRIGORIȚĂ
fotoreporter
NICOLAE ROȘIORU
jurnalist
NELLY UNCUȚĂ
jurnalistă liber profesionistă
CONSTANTIN UZDRIȘ
jurnalist
DUMITRU MITITELU
jurnalist, redactor al ziarului "Gazeta de Vest", unul dintre fondatorii API
MIRCEA ZATUȘEVCHI
fotojurnalist
NICOLAE MISAIL
jurnalist, fost redactor-şef al ziarelor "Sfatul ţării" şi "Ora fermierului"
VITALIE CAZACU
jurnalist, director al agenţiei de presă "DECA-Press", unul dintre fondatorii API
NATA ALBOT
jurnalistă
http://nataalbot.md/
Membri de onoare
JUDY YABLONKY (SUA)
jurnalistă, iniţiatoarea constituirii API
MARK CERNOFF (SUA)
fost voluntar la API
JACK RONALD (SUA)
expert media
TUDOR IAȘCENCO
directorul ziarului ”Cuvântul”, fondator al API
PIOTR MARCINIAK (Polonia)
fost ambasador al Poloniei în Republica Moldova
ZIARELE API LA MINUT
Pentru ce a mulțumit Dodon Moscovei, ce a cerut și despre ce i-a informat pe „colegii săi ruși”
Șeful statului, Igor Dodon, a cerut astăzi, 17 iulie, la Moscova, reducerea tarifelor la gaze pentru R. Moldova începând cu 1 septembrie. Solicitarea a fost…
17 Iulie 2019
Cum ar urma să fie valorificate 61 de milioane de euro oferite de Banca Mondială
Banca Mondială va oferi 61 de milioane de euro R. Moldova pentru interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Moldova și România, mai exact, pentru extinderea…
17 Iulie 2019
DOC/ CA Chișinău se adresează guvernării și misiunilor diplomatice, după incidentul în dosarul Petic
Curtea de Apel Chișinău se arată îngrijorată de faptul că Inspectoratul General al Poliției (IGP) „intenționat sau neintenționat” nu a asigurat în măsura necesară ordinea…
17 Iulie 2019
Туристов призывают быть осторожными на отдыхе в Греции
Пляж одного из отелей в Греции после шторма на прошлой неделе. Фото:REUTERS/Iona Serrapica Министерство иностранных дел (МИД) Румынию обнародовало 17 июля предупреждение для туристов, которые…
17 Iulie 2019
Citiți joi în ZdG
În ediția din 18 iulie a Ziarului de Gardă aflați cum au ajuns două persoane cu datorii de milioane la stat după ce au fost…
17 Iulie 2019
​Уголовное дело 1963 года. Бельчанин хочет реабилитировать имя дедушки, расстрелянного в СССР за хищения
Коллектив Бельцкого спиртзавода на первомайской демонстрации, середина 50-х годов. Иван Яковлев руководил предприятием с 1949 года. Коллаж на основе фото из семейного архива ​Уголовное дело…
17 Iulie 2019
VIDEO/ Gheorghe Petic a ieșit din sala de judecată: „Nu am încercat să evadez”
După ce magistrații au respins cererea avocaților de-al elibera din arest, Gheorghe Petic a ieșit din sala de judecată de la Curtea de Apel Chișinău,…
17 Iulie 2019
Vrei să devii membru API?
Regulamentul de obţinere, menţinere şi pierdere a calităţii de membru al Asociaţiei Presei Independente (API)
vezi detalii...
Moldova curată



The english version of site is out of work