Programul UE de Granturi Locale, Media şi Comunicare, Apelul II, implementat în cadrul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova”, a selectat 7 organizații neguvernamentale și instituții mass-media care vor beneficia de suport pentru realizarea unor proiecte de informare și promovare în domeniul serviciilor publice și a protecției mediului. Proiectul „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), iar partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).
Cele șapte organizații selectate sunt: Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic (Ecopresa.md), Media Grup Meridian (Radio EcoFM), Asociația Obștească TARSMI (portalul Tuk.md din Taraclia), posturile locale de televiziune Bas TV din Basarabeasca și Studio L din Căușeni și publicațiile periodice: „Est Curier” din Criuleni și „Gazeta de Chișinău”.
În următoarele luni (proiectele vor dura 6 luni), redacțiile vor realiza activități specifice îndreptate spre:
Organizaţiile beneficiare au fost selectate după un proces complex de evaluare administrativă şi tehnică care a inclus, la ultima etapă, interviuri desfăşurate direct sau în regim online cu reprezentanții fiecărei organizaţii. Cum a decurs procesul de evaluare puteţi citi aici.
Proiectul „Societatea civilă şi media regionale în sprijinul reformelor europene, dezvoltării durabile și participării cetățenilor la consolidarea democrației locale” este implementat de API și își propune să ofere susținere financiară, instruire şi consultanță profesională organizațiilor societății civile şi mass-media regionale pentru promovarea valorilor europene în regiuni.
Proiectul „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” este finanțat de către Uniunea Europeană și este implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).