en
Versiunea veche a site-ului
consiliul de presa

API este semnatară a Codului Deontologic al jurnalistului din R. Moldova.

API este membru al Asociației Mondiale a Ziarelor și a Producătorilor de Știri

(World Association of Newspapers and News Publishers - WAN/IFRA)

Ştiri API
Moldova răspunde la criza Covid-19. „Tradiția berarilor europeni, adusă în țară prin Programul PARE 1+1”
Denis Buța

O afacere de câteva sute de ani în Europa era până nu demult total absentă în Republica Moldova. Lucrurile se schimbă datorită lui Denis Buța din Chișinău, care s-a gândit să aducă berea artizanală în țara natală și să ofere moldovenilor gustul adevărat al berii de casă. Astfel, din consumator pasionat de bere, el s-a transformat în producător. Este beneficiar al Programului PARE 1+1 și lucrează acum, cu ajutorul fondurilor europene, la prima berărie de familie.

Denis a „furat” ideea din România, dar s-a inspirat și din tradiția berarilor europeni atunci când s-a gândit la o afacere cu bere artizanală în Republica Moldova. Deși nu a muncit în străinătate, a putut folosi economiile mamei, care a lucrat mai mulți ani peste hotare, pentru a aplica la programul PARE 1+1. Au urmat luni de zile de studiu și instruire: cum să transformi o idee într-un plan de afaceri, iar un vis - într-o afacere de familie? Cum să-ți asiguri propria existență, acasă, dar să și creezi locuri de muncă pentru alții? E nevoie de studii aprofundate sau doar de inițiativă?

Tradiția de consum, la fel ca berea, are nevoie de maturație

Și-a pornit afacerea în 2019, cu volume foarte mici. Lipsa tradiției consumului de bere face deocamdată o afacere de acest gen relativ riscantă în țara noastră. Puțini moldoveni pot face diferența dintre o bere industrială, pe care o găsim în aproape toate magazinele, și una artizanală care, spune el, este produsă pe cale naturală și nu conține aditivi alimentari. „Când o guști prima data, ar putea să nu-ți placă. Poate nici a doua oară. Totuși, dacă îi simți gustul devine o pasiune”, spune Denis.

Modificarea tradiției de consum este cel mai complicat lucru în marketing, însă Denis a reușit să creeze o nișă pe piață, unde și-a vândut primele volume de bere. Treptat a avut nevoie să producă mai mult și, tot treptat, a simțit nevoia investițiilor în lărgirea producției, căci banii câștigați nu erau suficienți pentru a acoperi cererea tot mai mare... Soluția i-a venit din partea unor prieteni, beneficiari ai fondurilor europene prin Programul de Atragere a Remitențelor în Economie - PARE 1+1.

Cum să reinventezi o afacere?

Tocmai acești prieteni i-au oferit exemplul unei dezvoltări avantajoase. „M-au convins că nu trebuie să ratez o asemenea posibilitate. Ei și-au pus pe picioare afacerile cu ajutorul acestor fonduri. Am descoperit că este o procedură destul de accesibilă și am fost ajutați la toate etapele - de la înregistrarea companiilor și până la scrierea proiectelor, realizarea planurilor de afaceri, monitorizare etc.”.

Accesarea fondurilor europene a fost un exercițiu care a mers mult mai repede decât se aștepta - de la completarea formularului de aplicare și până la obținerea fondurilor a trecut doar ceva mai mult de o lună. Între timp, Denis a fost antrenat în cursuri intensive de instruire oferite de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) pentru participanții Programului PARE 1+1, în domeniu lansării și administrării afacerilor și marketingului. „Aveam deja afacerea înregistrată, dar programul oferă instruire și la acest capitol. Am învățat cum să dezvolt proiectul, cum să fac ideea mea de afaceri una și mai atractivă pentru consumatori. A fost o instruire foarte intensă și utilă pentru mine”.

În ianuarie 2019, Denis Buța a obținut 250 de mii de lei, finanțare nerambursabilă, pe care i-a investit în procurarea unui fierbător și a zece fermentatoare din inox. Berea și-o vinde deja sub brandul Octo Beer. OCTO provine de la cifra „8” din latină și, în același timp, este începutul cuvântului octombrie, din simplul motiv că eroul nostru este născut pe data de 8 OCTOmbrie 1988... Această cifră îi poartă întotdeauna noroc, spune Denis, care speră să fie la fel și în cazul afacerii sale. 

Soluții pe vreme de criză

Perioada de maturație a berii a coincis cu declanșarea stării de urgență provocată de pandemia COVID-19. Criza sanitară și epidemică a provocat oprirea economiei nu doar în Republica Moldova - consumul s-a redus substanțial, iar rețelele de distribuție au căzut peste tot. În noile condiții, supraviețuirea unei afaceri mici - mai ales a uneia aflate la început - este un exercițiu extrem de complicat.

„Coincidența lansării noastre cu declararea stării de urgență a fost pe punctul de a ne ucide înainte de a ne naște, dar am căutat soluții, m-am interesat și am văzut că unele magazine specializate activează. I-am abordat și am început colaborarea. Producem și distribuim în cantități mici, dar aceasta este, deocamdată, situația pieței”, mărturisește Denis Buța. Pe lângă aceasta, tânărul a reușit, totuși, să comercializeze o cantitate de bere artizanală în magazinele specializate din capitală. Livrările le face în keg-uri (butoiașe mici-mici de inox). Acum nu are încă o linie de îmbuteliere, dar este una din prioritățile viitoare ale afacerii sale.

Un detaliu extrem de important, pe care Denis îl accentuează în mod special, este oportunitatea grantului. Timpul scurt care a trecut de la depunerea cererii de finanțare până la obținerea fondurilor i-a permis să intre în perioada de pandemie cu procesele de producție integre și funcționale. „Grantul pot să spun ca a venit la momentul potrivit. Dacă nu l-aș fi obținut în ianuarie, nu aș fi început activitatea în martie, iar pe timp de carantină nu am fi avut nicio șansă să pornim producția. Totul s-ar fi produs mult mai târziu și poate că scenariul ar fi fost altul -  în perioada post-criză poate ar fi fost și mai complicat să intrăm pe piață”, spune el.

Creșterea volumului de producție i-a permis angajarea câtorva persoane în secțiile de producție și ambalare, iar imediat după ce va fi ridicată carantina el își propune să sorească numărul personalului, deoarece afacerea este una foarte promițătoare.

Denis este foarte optimist. Banii europeni l-au ajutat să-și extindă afacerea și să câștige clienți, și i-au dat încredere că poate avea succes acasă. Spune că această perioadă de criză nu-l sperie - din contra, faptul că a reușit să acceseze fonduri nerambursabile și să pună pe picioare o afacere cu mult potențial îi dă încredere că ea va fi una de succes. El speră ca în curând lucrurile în țară să se amelioreze, astfel încât compania sa, aflată la început de drum, să aibă șansa de a se dezvolta.

„Datorită finanțării europene am posibilitatea să activez și în aceste condiții de pandemie, chiar dacă nu comercializez cantitatea pe care mi-aș fi dorit-o. Oricum, spre deosebire de alți agenți economici, avem posibilitatea să ne desfășurăm activitatea și să rezistăm în această perioadă. Ne sunt de ajutor și clienții noștri mari, magazinele specializate în comercializarea berii, care continuă să lucreze. Sunt sigur că împreună vom reuși!”, se arată încrezător Denis Buța.

Programul de Atragere a Remitențelor în Economie PARE 1+1 funcționează în baza regulii „1+1” - fiecare leu investit din remitențele candidatului este suplinit cu un leu în formă de grant din cadrul programului. Beneficiari de granturi pot fi cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc peste hotare și rudele lor de gradul I. Pe durata celor zece ani de implementare, programul a facilitat accesul la finanțare nerambursabilă pentru 1623 de întreprinderi, în sumă de 355,19 de milioane de lei. Suma totală a investițiilor planificate în economie constituie circa un miliard de lei. Programul este finanțat din bugetul de stat și suplinit din fondurile Uniunii Europene.

Acest articol este publicat în cadrul Proiectului UE „Comunicare strategică și suport pentru mass-media”, în contextul Campaniei de informare privind răspunsul global al Uniunii Europene la criza COVID-19. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reprezintă în mod neapărat viziunea UE.

Violeta Ciobanu

 

comments powered by Disqus
banner justitie
MEMBRII API
Persoane juridice
Persoane fizice
CONSTANTIN GRIGORIȚĂ
fotoreporter
NELLY UNCUȚĂ
jurnalistă liber profesionistă
CONSTANTIN UZDRIȘ
jurnalist
MIRCEA ZATUȘEVCHI
fotojurnalist
NICOLAE MISAIL
jurnalist, fost redactor-şef al ziarelor "Sfatul ţării" şi "Ora fermierului"
VITALIE CAZACU
jurnalist, director al agenţiei de presă "DECA-Press", unul dintre fondatorii API
NATA ALBOT
jurnalistă
http://nataalbot.md/
Membri de onoare
JUDY YABLONKY (SUA)
jurnalistă, iniţiatoarea constituirii API
MARK CERNOFF (SUA)
fost voluntar la API
JACK RONALD (SUA)
expert media
TUDOR IAȘCENCO
directorul ziarului ”Cuvântul”, fondator al API
PIOTR MARCINIAK (Polonia)
fost ambasador al Poloniei în Republica Moldova
ZIARELE API LA MINUT
LIVE/ Ședința Parlamentului: Comisia de profil, întrunită pentru a discuta despre amendamentele propuse de Nichiforciuc la Codul fiscal
Deputații se întrunesc joi, 16 iulie, în ședință plenară. Mai jos puteți vedea proiectele votate. 14:47. A fost anunțată pauză de 30 de minute. Comisia…
16 Iulie 2020
Круговорот собак в природе. За 4 года бельцкие власти потратили на отлов собак более миллиона леев и 21 тонну бензина
Несмотря на большие затраты на отлов бездомных животных, их число в городе заметно не уменьшается.  Круговорот собак в природе. За 4 года бельцкие власти потратили…
16 Iulie 2020
Молдова заключила мировое соглашение с двумя семьями турецких учителей из лицея «Orizont»
Саркис Айри работал учителем турецкого языка в бельцком филиале лицея «Orizont». В Турции его приговорили к 9 годам лишения свободы. Коллаж на основе фото orizont.md Правительство Молдовы…
16 Iulie 2020
Mai mulți angajați ai BNM, cercetați penal pentru abuz în serviciu. Ar fi încercat să ajute un grup de acționari să preia controlul unei bănci. Detalii de la CNA
Patru angajați, cu funcții de conducere din cadrul Băncii Naționalea Moldovei, sunt cercetați penal de Centrul Naționall Anticorupție și procurorii anticorupție într-un dosar de abuz…
16 Iulie 2020
Ещё один протест в Кишинёве: артисты и музыканты требуют разрешить проведение мероприятий
Протестующие возмущены продлением властями ограничений, не позволяющими проводить массовые мероприятия и торжественные церемонии. Стоп-кадр видео realitatea.md Протестующие просят власти разрешить проводить мероприятия, в которых участвуют от 30 до 100 человек.  …
16 Iulie 2020
LIVE/ Ședința Parlamentului: Începe procedura de vot
Deputații se întrunesc joi, 16 iulie, în ședință plenară. Pe ordinea de zi sunt opt proiecte și altele 27 de supliment. 14:21. Proiectul de lege…
16 Iulie 2020
Strada Albișoara din Chișinău, în reparație
Pe strada Albișoara din Chișinău au început lucrările de reabilitare a rețelelor de apeduct, cu o lungime de 1020 metri liniari, cu un diametru de…
16 Iulie 2020
România. Nou record de infecții cu coronavirus, în ultimele 24 de ore
Nou record al infecțiilor cu coronavirus. În ultimele 24 de ore au fost 777 de cazuri noi, din 19.097 de teste efectuate, cel mai mare număr…
16 Iulie 2020
Amendamente la Codul Fiscal, adăugate pe ascuns de democratul Eugeniu Nichiforciuc. PAS: „Astfel de șmecherii sunt inacceptabile, care să făceau des pe timpul lui Plaha!”
Deputatul PD, Eugeniu Nichiforciuc ar fi introdus pe ascuns două amendamente la Codul Fiscal care sunt dur criticate de reprezentanții opoziției. Deputatul PAS, Radu Marian…
16 Iulie 2020
BNM își exprimă îngrijorarea față de perchezițiile efectuate de CNA la adresele mai multor angajați cu funcții de conducere
Banca Națională a Moldovei (BNM) își exprimă îngrijorare față de acțiunile procesuale de percheziții și a modului de instrumentare a unei cauze penale recent intentate…
16 Iulie 2020
LIVE/ Ședința Parlamentului: Este dezbătut proiectul privind depunerea cererii de pensionare prin procură
Deputații se întrunesc joi, 16 iulie, în ședință plenară. Pe ordinea de zi sunt opt proiecte și altele 27 de supliment. 13:23. Este prezentat Proiectul…
16 Iulie 2020
Оппозиция выдвинула вотум недоверия кабмину Иона Кику
Оппозиция считает, что Ион Кику и его министры не справились с кризисом в пандемию. Чтобы отправить в отставку кабмин, нужно собрать 51 голос. Фото: правительство…
16 Iulie 2020
В Кишиневе снова протестуют ветераны приднестровского конфликта. В центре заблокировано движение
Протестующие перекрыли проспект Штефана чел Маре. Фото: tv8.md Перед зданием парламента собрались несколько десятков митингующих. 16.07.2020 - 12:32
16 Iulie 2020
VIDEO/ Detalii de la IGSU despre mașina arsă pe str. Calea Orheiului
Pompierii au fost solicitați să intervină în lichidarea incendiului de pe str. Calea Orheiului, unde un automobil a luat foc, la ora 10:53. Potrivit primelor…
16 Iulie 2020
Liderul PDM, Pavel Filip: „Astăzi am asistat la un nou episod din această telenovelă politică din R. Moldova”
„Venind cu această moțiune, se face jocul celor care își doresc haos și dezordine în țară”. Afirmația aparține liderul Partidului Democrat din Moldova, Pavel Filip,…
16 Iulie 2020
Rusia nu s-a schimbat
Pe 2 martie 1992, Rusia venea cu război peste R. Moldova. În același an, pe 21 iulie, Mircea Snegur și Boris Elțin, președinții de atunci…
16 Iulie 2020
VIDEO/ Omagiu european pentru victimele pandemiei din Spania, unul dintre cele mai afectate state ale UE
Liderii instituțiilor europene, Ursula von der Leyen – președinta Comisiei Europene, David Sassoli – președintele Parlamentului European, Charles Michel – președintele Consiliului European, Înaltul Reprezentat…
16 Iulie 2020
Furculiță, despre casa pe care nu o declară: „La această vârstă mi-am permis, împreună cu membrii familiei, să adunăm bani”
După ce ZdG a scris că deputul Corneliu Furculiță locuiește într-o casă cu trei niveluri pe care nu o declară, însă care anterior figura în…
16 Iulie 2020
Precizările CSP privind eliberarea procurorului Galeru, care a gestionat mai multe dosare de rezonanță: „Unele încălcări țin de procese penale aflate în derulare”
Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), notează, într-un comunicat de presă, că examinarea subiectului privind eliberarea din funcție a procurorului Vitalie Galeru, care a gestionat în…
16 Iulie 2020
Decizia CtEDO în cazul celorlalți doi profesori turci, expulzați din R. Moldova: Condiția pentru care reclamanții și-au retras plângerile
În cazul celorlalți doi cetățenii turci, profesori la Liceul „Orizont” din Chișinău, declarați indezirabili de către organele competente și expulzați, cu un avion rusesc, de pe…
16 Iulie 2020
Lichidare
Se lichidează Gospodăria Țărănească (de fermier), Bîtcă Ion Valeriu, cu numărul de înregistrare 503378914 din 25 08.2005 , cu sediul în satul Rădoaia, raionul Sângerei,…
16 Iulie 2020
vânzări
Vând apartament cu două odăi, în orașul Sângerei, strada Independenței 104, etajul 5, serie nouă. Apartamentul este gazificat, cu toate comoditățile, încălzire autonomă. Tel. 069410006,…
16 Iulie 2020
Arderea miriştii
Și în prezent, ca și în ultimii ani, din lipsă de mijloace tehnice şi financiare, sute de hectare de mirişte pot fi înghiţite de flăcări,…
16 Iulie 2020
Felicitări
Veaceslav Sanduleac, primarul comunei Bilicenii Noi (14.07) Cu ocazia zilei de naștere, vârstă frumoasă pe care o împliniți, venim către bucuria sufletului cu un buchet…
16 Iulie 2020
Dacă ai și tu o știre interesantă
Dacă ai și tu o știre interesantă, care vrei să fie publicată în ziarul „Ecoul nostru” sau pe pagina noastră de web, anunță redacția. O…
16 Iulie 2020
Epigrame
             Emigrare subtilă „Lucrând” la posturi mari cu anii, O lecţie perfect o-nvaţă : Întâi trimit afară banii, Apoi odraslele…
16 Iulie 2020
LIVE, VIDEO/ Veteranii războiului de pe Nistru protestează și au blocat bulevardul Ștefan cel Mare
UPDATE: 12.02 După mai multe parlamentări, veteranii și Alexandru Jizdan au ajuns la un numitor comun și urmează ca 5 reprezentanți ai protestatarilor să meargă…
16 Iulie 2020
Să alegem partea cea bună
E foarte greu să lupți cu răul. Omul a primit darul de a înțelege ce e bine și ce e râu. Dar între ele se…
16 Iulie 2020
Proiectul privind numirea judecătoarei Viorica Puica la CSJ, exclus de pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului
Proiectul de hotărâre privind numirea judecătoarei Viorica Puica la Curtea Supremă de Justiție a fost exclus de pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului din…
16 Iulie 2020
Rătăcind în îndoieli, frământări și dezamăgiri
Misiunea Bisericii Creștine este de a uni oamenii în cuget și în simțire, „cu o inimă și un gând, ” așa se zice la Sfânta…
16 Iulie 2020
FALS: Utilizarea măștilor provoacă hipoxie
Pe rețelele de socializare este intens promovat mesajul că purtatul îndelungat al măștilor ar provoca hipoxie și poate dăuna creierului, aparatului respirator sau poate provoca…
16 Iulie 2020
2020 este Anul Lecturii
Specialiștii bibliotecilor publice din raion exercită un rol important în orientarea intelectuală a utilizatorilor săi, în informarea și dezvoltarea gustului pentru lectură. Cititorii sunt permanent…
16 Iulie 2020
В Кишинёве проходят обыски у руководящих сотрудников Нацбанка
Обыски проводятся в домах нескольких глав управлений Нацбанка и их заместителей. Фото: prime.md Информацию  подтвердила пресс-секретарь НЦБК.   16.07.2020 - 11:00
16 Iulie 2020
Ne vrem pe tronul destinului
„Țara s-a transformat într-un ogor în care a crescut o plantă ciudată: neghina-grâu,” spunea regizorul, eseistul și filozoful Dan Puric. Cum să divizezi binele de…
16 Iulie 2020
Noi suntem cei care decidem, creatorii propriei vieți
Nimic nu mai este sigur în lumea aceasta… Iar dacă cineva spunea „îndrăznește să te îndoiești, căci astfel cu siguranță vei găsi calea spre adevăr”,…
16 Iulie 2020
Orașul Sângerei și lipsa apei în robinete
Orașul Sângerei se confruntă cu lipsa apei potabile. Cel mai des sunt afectați de această problemă cetățenii orașului care locuiesc de la strada „An. Crihan”…
16 Iulie 2020
Textul moțiunii de cenzură înaintată de Platforma DA și susținută de PAS
Platforma DA a înaintat moțiunea de cenzură pe care a înaintat-o împotriva Guvernului Chicu. Documentul a fost citit de la tribuna Parlamentului de către liderul…
16 Iulie 2020
Бельцкий стоматолог: «50 % детей младшего школьного возраста и 70 % взрослых лечатся от кариеса»
Вероника Симионика обращает внимание: болезни зубов чаще всего возникают из-за неправильного ухода за полостью рта. Фото: С. Пузик Бельцкий стоматолог: «50 % детей младшего школьного возраста…
16 Iulie 2020
ȘTIRI
                                            A lovit un…
16 Iulie 2020
Plus 46 întro săptămână
În raionul Criuleni, în perioada 8-15 iulie, numărul persoanelor testate pozitiv la noul coronavirus a crescut cu 46. Pe data de 14 iulie, raionul Criuleni…
16 Iulie 2020
Ni-i dor de grădiniță…
Începând cu 15 iulie curent urmau să fie redeschise grădinițele, în funcție de evoluția situației epidemiologice. Varianta cu cincisprezece iulie a picat, întrucât a fost…
16 Iulie 2020
VIDEO/ PDM cere convocarea Consiliului Suprem de Securitate pentru examinarea posturilor ilegale instalate în zona de securitate de așa-zisele autorități transnistriene
Președintele Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică, Alexandru Jizdan, a declarat că va propune în ședința plenară de astăzi, 16 iulie, crearea unui grup…
16 Iulie 2020
Trăim tragedia unei orânduieli crude
Nu mai știu unde citisem fraza că „dacă nu e greu să faci copii, este aproape imposibil să-i faci oameni”, frază care m-a zăpăcit puțin…
16 Iulie 2020
Acțiuni de protest la Sângerei
Luni 13 iulie curent în centrul orașului Sângerei, în fața Consiliului raional și pe Piața Independenței au avut loc acțiuni de protest. Au protestat 10…
16 Iulie 2020
LIVE/ Mai mulți prestatori de servicii protestează în PMAN împotriva Guvernului condus de Ion Chicu
Mai mulți prestatori de servicii protestează în Piața Marii Adunări Naționale împotriva Guvernului condus de Ion Chicu. Ieri Poliția R. Moldova a emis un comunicat…
16 Iulie 2020
Болгария ещё остается закрытой для граждан Молдовы. На какое время?
Болгария еще одна страна Евросоюза, из-за пандемии коронавируса закрывшая границы для многих иностранцев. Фото: bnr.bg Запрет распространяется в том числе и на транзит. 16.07.2020 - 10:12
16 Iulie 2020
LIVE/ Ședința Parlamentului: Slusari citește textul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Chicu
Deputații se întrunesc joi, 16 iulie, în ședință plenară. Pe ordinea de zi sunt opt proiecte și altele 27 de supliment. 10:28. Zinaida Greceanîi anunță…
16 Iulie 2020
COVID-19: Încă trei decese și 342 de persoane tratate. Starea pacienților
Până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 20 040 de cazuri de infecție cu noul Coronavirus, dintre care 1329 în regiunea transnistreană.…
16 Iulie 2020
Au vrut să „fenteze” statul: un dig la Nistru, distrus intenționat
Doi locuitori ai raionului Căușeni sunt învinuiți de deteriorarea intenționată a digului de protecție la Nistru pentru a-și inunda culturile …
16 Iulie 2020
VIDEO/ Casa cu trei niveluri, „nefinisată” și nedeclarată, în care l-am găsit pe șeful socialiștilor din Parlament
Declară două automobile pe care le are în posesie și susține că locuiește cu familia într-un apartament de circa 67 m.p. din Chișinău. În realitate,…
16 Iulie 2020
Liderul democrat, Pavel Filip: „Nu văd cum PDM sau alte partide sănătoase s-ar așeza la masa de discuții cu cei care au plătit milioane de dolari ca să cumpere deputați”
Liderul Partidului Democrat din Moldova(PDM), Pavel Filip, a avut o întrevedere ieri, 15 iulie, cu președinta Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu. Potrivit lui Filip,…
16 Iulie 2020
Incendierile autocarelor unei companii din Ceadâr-Lunga: Dosarul în care sunt vizați doi chișinăuieni, trimis în judecată
Organizatorii incendierilor în serie a autocarelor ce aparțineau unei companii concurente de transport din Ceadâr-Lunga, vor compărea pe banca acuzaților. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate…
16 Iulie 2020
В Кишинёве на полицейского напали с ножом. По агрессору открыли огонь
Агрессивный мужчина в ходе семейной ссоры ударил ножом мать, а затем напал на полицейского. Фото: politia.md Агрессивный мужчина в ходе семейной ссоры ударил ножом мать,…
16 Iulie 2020
Maia Sandu: Am discutat cu PDM să participe la votarea demisiei Guvernului. Ce spune Pavel Filip
Președinta PAS, Maia Sandu, a declarat că a discutat ieri cu conducerea PDM, încercând să convingă democrații să voteze pentru demiterea Guvernului Chicu. „E clar…
16 Iulie 2020
Ultima oră! CNA efectuează percheziții pe mai multe adrese din capitală. Sunt vizați mai mulți angajați ai BNM
Centrul Național Anticorupție(CNA)desfășoară acțiuni de urmărire penală într-un dosar de abuz de serviciu în care sunt vizați mai mulți angajați ai Băncii Nționale a Moldovei…
16 Iulie 2020
PAS va semna moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu
Fracțiunea parlamentară PAS a decis să semneze moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu, formulată de Platforma DA. Anunțul a fost făcut de către lidera formațiunii,…
16 Iulie 2020
LIVE/ PAS: Dodon pregătește fraudarea alegerilor
Reprezentanții PAS susțin că președintele R. Moldova, Igor Dodon, pregătește fraudarea alegerilor prezidențiale din această toamnă. Potrivit lor, dovada ar fi modificările la Codul electoral.…
16 Iulie 2020
Candu susține că unor deputați din „Pro Moldova” li se propune să devină independenți
Președintele grupului parlamentar „Pro Moldova”, Andrian Candu, a declarat, în cadrul ediției din 15 iulie a emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8, că unii…
16 Iulie 2020
Cazul carității false cu „bolnavi împrumutați”. Poliția anunță că s-a autosesizat în urma articolului din ZdG
Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției anunță că instituția s-a autosesizat în urma publicării articolului „Caritate online în Moldova pentru bolnavi „împrumutați” din SUA, Rusia și…
16 Iulie 2020
Încălcările depistate la frontieră în ultimele 24 de ore
Polițiștii de frontieră au înregistrat, în ultimele 24 de ore, câteva acțiuni ilegale: cinci încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de…
16 Iulie 2020
ANI: Primarul comunei Boșcana ar fi încheiat mai multe contracte cu membrii familiei sale. Svetlana Racul riscă să rămână fără funcție
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare în privința primarului comunei Boșcana, raionul Criuleni, Svetlana Racul, care ar fi încălcat regimul juridic al…
16 Iulie 2020
VIDEO/ Conflictul de la Teatrul „A. P. Cehov” continuă. Ședința de judecată de miercuri, amânată
Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport şi mass-media din Parlament a decis să creeze o comisie specială, care, în termen de o lună, va verifica…
16 Iulie 2020
Parcul „Alunelul” din sectorul Buiucani al capitalei intră în reparații pentru 90 de zile. Lucrările de reconstrucție, finanțate de Primăria sectorului 6 a municipiului Bucureşti
Primăria municipiului Chişinău informează că miercuri, 15 iulie, a.c., a fost dat startul celei de-a doua etape de lucrări privind reconstrucția Parcului „Alunelul” din sectorul…
16 Iulie 2020
MAEIE a răspuns la cele mai frecvente întrebări privind intrarea pe teritoriul Republicii Moldova
În situația în care circulația persoanelor este afectată de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene(MAEIE) a publicat răspunsurile la cele mai frecvente întrebări privind…
16 Iulie 2020
COVID-19 în raionul Ștefan Vodă: situația se agravează în unele localități
Situația generată de COVID-19 în raionul Ștefan Vodă a fost examinată în cadrul ședinței online de lucru a conducerii raionului …
15 Iulie 2020
Guvernul R. Moldova a modificat condițiile de acordare a compensațiilor beneficiarilor Programului „Prima Casă”
Guvernul R. Moldova a aprobat în cadrul ședinței modificarea regulamentului de aplicare la programul „Prima Casă”. Potrivit hotărârii, a fost diminuată cota de participare de…
15 Iulie 2020
Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău: „Există indicii că modificările la Codul Electoral nu corespund pe deplin recomandărilor Comisiei de la Veneția”
Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, susține că există indicii că modificările la Codul Electoral aprobate la 9 iulie în prima lectură de către…
15 Iulie 2020
Strada 31 August din Chişinău se va transforma într-una destinată pietonilor, bicicliștilor cât și transportului public
Primăria municipiului Chișinău informează că autoritățile locale au schimbat categoria străzii 31 August 1989, în limitele str. Ciuflea și Al. Șciusev, din arteră magistrală de…
15 Iulie 2020
На бельцких рынках пустеют ряды. Торговцы жалуются на низкие продажи и кризис
Рынок на Северном вокзале. По словам торгующих, многие здесь были вынуждены закрыться. Фото: Илона Гоменюк На бельцких рынках пустеют ряды. Торговцы жалуются на низкие продажи…
15 Iulie 2020
Bulgaria a interzis intrarea pe teritoriul său a cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv cu scop de tranzit
Ambasada Republicii Moldova în Republica Bulgaria informează că, în conformitate cu ordinul Ministerului Sănătății al Bulgariei din 15 iulie, intrarea în Bulgaria a cetățenilor statelor…
15 Iulie 2020
Citiți joi în ZdG
În ediția din 16 iulie a Ziarului de Gardă citiți despre casa cu trei niveluri, „nefinisată” și nedeclarată în care l-am găsit pe șeful socialiștilor…
15 Iulie 2020
Vrei să devii membru API?
Regulamentul de obţinere, menţinere şi pierdere a calităţii de membru al Asociaţiei Presei Independente (API)
vezi detalii...
Moldova curată



The english version of site is out of work