en
Versiunea veche a site-ului

API este membru al Asociaţiei Mondiale a Ziarelor şi a Producătorilor de Ştiri
(World Association of Newspapers and News Publishers – WAN/IFRA)


Ştiri API
Lacunele din legislaţia şi procedurile juridice complicate îi ajută pe funcţionarii necinstiţi să scape de pedepse
Dezbaterea publică „Înăsprirea sancţiunilor pentru demnitarii şi funcţionarii ce nu-şi declară sau declară eronat veniturile, proprietăţile şi interesele personale”
Foto: API

Experţii solicită eliminarea lacunelor din legislaţie şi simplificarea procedurilor juridice privind tragerea la răspundere a demnitarilor şi funcţionarilor care nu-şi declară sau declară eronat veniturile, proprietăţile şi interesele personale.

Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) şi instanţele de judecată aplică sancţiuni contravenţionale minime pentru nedeclararea veniturilor şi proprietăţii, dar şi a conflictelor de interese şi a incompatibilităţii. Experţii afirmă că sancţiunile mici nu au impact asupra demnitarilor şi funcţionarilor cu probleme de integritate. Cu toate acestea, Comisia Naţională de Integritate (CNI) nu vede necesitatea majorării sancţiunilor, pronunţându-se mai mult în favoarea metodelor educative, decât cele restrictive de rezolvare a problemelor. În acelaşi timp, instituţiile abilitate ale statului nu pot aplica sancţiuni penale pentru falsuri în declaraţii, deoarece nu se poate dovedi ascunderea intenţionată a averilor şi intereselor. Acestea sunt câteva din constatările dezbaterii publice „Înăsprirea sancţiunilor pentru demnitarii şi funcţionarii ce nu-şi declară sau declară eronat veniturile, proprietăţile şi interesele personale”, organizată de Asociaţia Presei Independente (API) şi portalul www.moldovacurata.md la 27 noiembrie 2013.

În 11 luni ale anului curent, CNI a trimis în adresa instanţelor de judecată peste 380 de acte de constatare privind nedeclararea de către demnitari şi funcţionari a veniturilor şi proprietăţii, dar şi a conflictelor de interese şi a incompatibilităţii, dar peste 50 de materiale au fost respinse pe motiv că a fost depăşit termenul de prescripţie. În 2013, instanţele de judecată au sancţionat contravenţional peste 230 de persoane care nu şi-au depus la timp declaraţiile, aceştia primind cea mai mică amendă contravenţională prevăzută de legislaţie – 1500 de lei (majoritatea au achitat doar 750 de lei în 72 de ore). Totodată, CNI a trimis în adresa CNA opt acte de constatare în care a fost stabilit conflict de interese. Până acum, la acest capitol, CNA a decis să aplice amenzi contravenţionale la două persoane, fiind vorba de primarul de Ignăţei, amendat cu 4 mii de lei (a achitat doar 2 mii de lei în 72 de ore) şi fostul procuror general Valeriu Zubco, care a fost amendat cu 6 mii de lei pentru un conflict de interese în cazul vânătorii din Pădurea Domnească. Ex-procurorul general a atacat decizia cu recurs în instanţa ierarhic superioară.

Participanţii la masa rotundă s-au arătat indignaţi de faptul că demnitarii, funcţionarii etc. scapă basma curată după ce achită doar câteva sute de lei. Deşi unii experţi consideră că organele abilitate ar trebuie să aplice sancţiunile contravenţionale şi penale maxime, conform legislaţiei existente la moment, ba chiar să fie înăsprite sancţiunile, preşedintele CNI, Anatolie Donciu nu susţine necesitatea stabilirii unor sancţiuni mai dure: „Am analizat practica altor state şi ne-am convins că la noi sancţiunile sunt practic egale cu cele stabilite în alte ţări. Chiar recent, zece angajaţi ai CNI au fost pentru o săptămână în Lituania şi s-au întors de acolo convinşi că nu este cazul să înăsprim sancţiunile”. A. Donciu a mai spus că CNI nu doreşte să fie un organ represiv ci unul care promovează standardele de integritate. Mariana Kalughin, expertă la Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, afirmă că „cel mai important la moment este să fie sensibilizate CNA şi instanţele de judecată să aplice sancţiuni maxime, iar procedura de aplicare a sancţiunilor să fie una rapidă şi cu finalitate”.

În anul 2013, CNI a întocmit şi opt acte de constatare a falsului în declaraţii, care au fost trimise, conform legislaţiei în vigoare, în adresa Procuraturii Generale (PG), în calitate de organ al urmăririi penale, deşi infracţiunile ţin de competenţa Ministerului de Interne. Până în prezent, PG a deschis dosar penal doar pe numele unui şef de Direcţie din cadrul PG pentru completarea eronată a declaraţiei de venituri şi proprietate, un alt procuror riscând să se aleagă cu un dosar similar. Cei doi procurori ar putea fi sancţionaţi în baza art. 3521 al Codului Penal - Falsul în declaraţii, cu amendă de până la 12 mii de lei sau cu închisoare de până la un an, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani.

Vitalie Ceban, şef de secţie în Direcţia investigaţii speciale din cadrul CNA, a menţionat dificultatea aplicării sancţiuni penale în cazurile ce vizează falsul în declaraţii: „Este foarte greu de dovedit în instanţa de judecată, deoarece nu sunt probe clare că persoanele vizate au avut intenţia de a ascunde averile şi interesele”. El a mai adăugat că deseori activitatea CNA se dublează cu cea a CNI-ului şi a fost de acord cu propunerea ca CNI să preia de la CNA atribuţiile de stabilire şi aplicare a amenzilor pentru comiterea infracţiunilor contravenţionale, astfel ca dosarele „să nu migreze de la o instituţie la alta”. În ce priveşte cazurile ce prevăd sancţiuni penale, cum ar fi falsul în declaraţii, reprezentantul CNA a insistat ca ele să rămână în competenţa CNA-lui, deoarece necesită o abordare mai specială.

Participanţii la dezbatere s-au referit la lipsa unor cazuri de rezonanţă care ar arăta voinţa autorităţilor de a-i identifica şi sancţiona pe demnitarii şi funcţionarii care îşi ascund averile dobândite ilegal. De asemenea, participanţii au insistat să fie eliminate lacunele din legislaţia naţională, astfel încât procedurile juridice de sancţionare să fie simplificate, iar dublarea competenţelor în acest domeniu să fie eliminate. Reprezentanţii CNI au accentuat că o parte din propunerile făcute în cadrul discuţiilor se conţin şi într-un proiect de modificare a legislaţiei, înaintat cu titlu de iniţiativă de un grup de deputaţi.

Dezbaterea a fost organizată în cadrul proiectului “www.moldovacurata.md - platforma on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice", implementat de API cu suportul financiar al Programului Buna Guvernare al Fundaţiei Soros-Moldova.

comments powered by Disqus
MEMBRII API
Persoane juridice
Persoane fizice
CONSTANTIN GRIGORIȚĂ
fotoreporter
NICOLAE ROȘIORU
jurnalist
NELLY UNCUȚĂ
jurnalistă liber profesionistă
CONSTANTIN UZDRIȘ
jurnalist
DUMITRU MITITELU
jurnalist, redactor al ziarului "Gazeta de Vest", unul dintre fondatorii API
MIRCEA ZATUȘEVCHI
fotojurnalist
NICOLAE MISAIL
jurnalist, fost redactor-şef al ziarelor "Sfatul ţării" şi "Ora fermierului"
VITALIE CAZACU
jurnalist, director al agenţiei de presă "DECA-Press", unul dintre fondatorii API
NATA ALBOT
jurnalistă
http://nataalbot.md/
Membri de onoare
JUDY YABLONKY (SUA)
jurnalistă, iniţiatoarea constituirii API
MARK CERNOFF (SUA)
fost voluntar la API
JACK RONALD (SUA)
expert media
TUDOR IAȘCENCO
directorul ziarului ”Cuvântul”, fondator al API
PIOTR MARCINIAK (Polonia)
fost ambasador al Poloniei în Republica Moldova
ZIARELE API LA MINUT
Performanță istorică: Naționala de tineret a României s-a calificat în semifinalele Campionatului European
Naționala de fotbal sub 21 de ani a României s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal destinat echipelor de tineret. În ultimul partidă din…
25 Iunie 2019
Deputatul blocului ACUM, Alexandru Slusari, cere pornirea unui dosar penal pe numele lui Nistor Grozavu
Viceprimarul Chișinăului, Nistor Grozavu, ar putea fi cercetat penal după ce a autorizat construcția unui complex rezidențial pe str. Bogdan Voievod din sectorul Rîșcani, fără…
24 Iunie 2019
60 лет семейной жизни бельчан в четырёх фото
Семья Продан в 1963 году с дочкой, которая родилась вскоре после росписи. Свадьбу не делали — времена были трудные. Фото: из личного архива. 60 лет…
24 Iunie 2019
Despre ce au discutat Maia Sandu şi vicepremierul Federației Ruse, Dmitrii Kozak
Pim-ministrul Maia Sandu a discutat subiecte de pe agenda bilaterală moldo-rusă cu vicepremierul Federației Ruse, Dmitri Kozak. Interlocutorii au subliniat necesitatea relansării comisiei interguvernamentale moldo-ruse…
24 Iunie 2019
Fără gunoiște, fără bani și cu riscul sancționării
Raionul Criuleni trebuie să restituie banii care au dispărut din proiectul transfrontalier  de la Hrușova Vineri, 21 iunie, curent, consilieri raionali, după mai multe discuţii,…
24 Iunie 2019
​Пырнул ножом за отказ угостить сигаретой и получил 5 лет
Подсудимый утверждает, что орудие преступления — раскладной нож — он выбросил в реку. Фото иллюстративное: pixabay.com Преступление произошло в Бельцах 17 марта этого года.   …
24 Iunie 2019
VIDEO/ Mai mulți avocați au protestat în fața Procuraturii Generale cerând demisia lui Eduard Harunjen
Protestul a avut loc în urma îndemnului avocatului Eduard Digore, care, ieri, 23 iunie a făcut un apel către toți cetățenii să vină la manifestație.…
24 Iunie 2019
Din 1 iulie 2019, toți bărbații din Moldova vor ieși la pensie la vârsta de 63 de ani, iar femeile la 58 de ani și 6 luni
 Începând cu 1 iulie 2019, în Republica Moldova se stabilește vârsta standard de pensionare de 63 de ani pentru bărbați, potrivit Legii cu privire la…
24 Iunie 2019
Vrei să devii membru API?
Regulamentul de obţinere, menţinere şi pierdere a calităţii de membru al Asociaţiei Presei Independente (API)
vezi detalii...
Moldova curată



The english version of site is out of work