en
Versiunea veche a site-ului

API este membru al Asociaţiei Mondiale a Ziarelor şi a Producătorilor de Ştiri
(World Association of Newspapers and News Publishers – WAN/IFRA)


Ştiri API
Forumul mass-media 2018: Jurnaliștii nu pot fi agresați pentru că își exercită meseria
Forumul mass-media 2018 a avut loc la 29-30 noiembrie cu participarea ambasadorilor străini, jurnaliștilor și experților media din țară și de peste hotare
Foto: API

Forumul Mass-Media din Republica Moldova, aflat la a patra ediție, și-a ținut lucrările la 29 și 30 noiembrie, la eveniment înregistrându-se circa 200 de persoane. În sesiunea de deschidere, invitații Forumului – ambasadori străini, experți din țară și de peste hotare au discutat, alături de reprezentanții colectivelor redacționale, despre situația presei din țara noastră. Ambasadorii prezenți la Forum au subliniat importanța susținerii instituțiilor media și a excluderii presiunilor și atacurilor la adresa jurnaliștilor.

Harlem Désir, Reprezentant pentru Libertatea Presei al OSCE:  ”Situația presei și condițiile în care activează jurnaliștii constituie un subiect important și prezent în agendele oficialilor. Avem multe cazuri de intimidare și agresare a jurnliștilor. Trebuie să asigurăm securitate jurnaliștilor pentru ca ei să-și poată exercita meseria corect și să informeze cetățenii. Jurnaliștii nu pot fi agresați pentru că își exercită meseria.” 

E. S. Peter Michalko, Ambasador, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în R. Moldova: ”Vreau să mulțumesc tuturor jurnaliștilor care își fac meseria onest. În relațiile sale cu Republica Moldova, Uniunea Europeană acordă o atenție deosebită mass-mediei. Așa cum am menționat și la ediția Forumului din anul trecut, consider că dispariția presei scrise rămâne o problemă majoră. Avem nevoie de instituții puternice de supraveghere pentru a ne bucura de o presă liberă și calitativă. Nivelul de implementare a legislației media, la fel este o problemă stringentă. Consiliul Coordonator al Audiovizualului este responsabil de asigurarea unui mediu bun pentru mass-media.”

E. S. Lucy Rebecca Joyce, Ambasadoarea Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord în R. Moldova: ”O presă liberă și independentă este foarte importantă pentru democrația unui stat. Transparența în R. Moldova și încrederea în mass-media este scăzută. Din acest considerent, Ambasada Marii Britanii susține proiecte de dezvoltare a unei medii puternice. În acest an au fost lansate cinci platforme media, care vor contribui la informarea obiectivă a cetățenilor.”

E. S. Derek J. Hogan, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în R. Moldova: ”Eforturile dvs. de a ameliora situația mass-mediei din R. Moldova sunt cu adevărat motivaționale. Știu că fiecare din cei prezenți aici înțeleg că o medie independentă și puternică este parte esențială a unei democrații sănătoase, responsabilizează autoritățile și informează cetățenii. Vom continua să monitorizăm cu mare atenție cazurile de intimidare a jurnaliștilor și vom oferi asistență acestui sector, astfel încât toți cetățenii Republicii Moldova să aibă acces la o varietate de voci și păreri.”

Jurnaliști și experți media au discutat despre condițiile în care activează jurnaliștii și au menționat problemele cu care se confruntă în exercitarea meseriei. Viorica Tataru, reporteră la ”Ziarul de Gardă”: ”Condițiile în care activăm noi, jurnaliștii, reprezintă o adevărată provocare. Fiecare ieșire în teren, fiecare material la care lucrez reprezintă o provocare. Provocare este atunci când mi se interzice accesul într-o instituție publică și încerc să le amintesc angajaților de acolo că este dreptul meu de a mă afla acolo și de a avea acces la informații, provocare este când mi se interzice să filmez în spațiu public și trebuie să opun rezistență la propriu ca să mi se permită, provocare e atunci când poliția, carabinerii, serviciul de pază sunt deranjați de prezența jurnaliștilor și trebuie convinși că și noi, la fel ca și ei,  ne facem munca.”

Dumitru Sliusarenco, jurist Promo-LEX a precizat că R. Moldova dispune de suficiente pârghii legale pentru protejarea jurnaliștilor, problema este aplicarea acestora și voința autorităților de a investiga și de a lucra la aceste cazuri. ”Nu vreau să spun că toate autoritățile sunt controlate politic, dar, din păcate, cazurile ridică semne de întrebare despre obiectivitatea și dorința autorităților de a rezolva aceste caz, care percep drept inamici jurnaliștii care își fac onest meseria și încearcă să scoată la lumină informații ascunse despre politicieni sau autorități.”

Unul din panelurile de discuții din cadrul Forumului au abordat subiectul legislației mass-media din R. Moldova. Potrivit invitaților panelului moderat de Tatiana Puiu, proiectele de lege cu privire la mass-media conțin acțiuni bune, dar acestea nu au primit aviz pozitiv din partea Parlamentului. Eugeniu Rîbca: ”Legea publicității care este astăzi în vigoare, datează din 1997 și este învechită. Ne-am propus o lege nouă care să susțină mass-media din R. Moldova, să instituim transparența pe piața publicității și să reglementăm publicitatea politică. Din păcate, politicienii, parlamntarii văd un pericol în acest proiect de lege, chiar dacă unii nu l-au citit până la capăt. Din păcate, astăzi, Comisia parlamentară economie și buget a scos de pe ordinea de zi acest proiect de lege și va fi discutată după alegerile din februarie.” Petru Macovei, directorul executiv al API: ”Dacă statul vrea să îmbunătățească situația mass-mediei trebuie să investească. Țările europene investesc bani pentru îmbunătățirea sistemului media, oferindu-le diverse facilități. La noi, multe redacții închiriază săli în instituții publice, iar tarifele pentru chirii s-au majorat considerabil.”

Discursurile oficialilor și panelurile cu participarea experților media pot fi urmărite online aici.

În cele două zile de Forum au avut loc trei master-class-uri și șase ateliere ale unor experți din străinătate și din R. Moldova inclusiv: Arturas Morozovas, co-fondatorul platformei multimedia Nanook.lt (Lituania), Mykhailo Koltsov, DW Akademie (Ucraina), Dan Tăpălagă, co-fondatorul site-ului independent G4Media.ro (România), Urmo Soonvald, redactor-şef al cotidianului Eesti Päevaleht şi al Agenţiei Delfi (Estonia) și Dmitri Kukuškin, redactor-şef Delfi în rusă (Estonia), Yevgenia Albats, jurnalistă de investigaţie, redactoră-şefă a revistei „The New Times” (Rusia), Daniel Rzasa, Teaching Fellow, CEE, Google News Lab, Lennart Gerwers, DW Akademie (Germania), Petru Macovei, directorul executiv al API, Ion Bunduchi, director executiv APEL. Toate atelierele și master-classurile pot fi urmărite online la rubrica Galerie Video de pe pagina www.mediaforum.md.

În cadrul Forumului au fost premiați jurnaliștii și jurnalistele care au scris despre subiecte sensibile la gen, precum și cele mai bune investigații ale anului 2018.

În a doua zi a Forumului, Angela Vacaru, Manager programe, Internews în Moldova a prezentat studiul național: "Percepția populației despre mass-media în Republica Moldova". Puteți accesa aici studiul în varianta română și rusă.

Lucrările Forumului s-au încheiat cu prezentările concluziilor trasate în urma panelurilor de discuții și adoptarea unei rezoluții care conţine principalele solicitări adresate autorităţilor pentru crearea unui cadru mediatic calitativ, în beneficiul întregii societăți.

O galerie foto de la eveniment găsiți pe pagina noastră de facebook.

Forumul mass-media 2018 este organizat de Consiliul de Presă din Republica Moldova, în parteneriat cu Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociaţia Presei Electronice (APEL). Desfăşurarea Forumului mass-media 2018 este finanţată de Programul Mass-Media al Fundaţiei Soros-Moldova şi co-finanţată de Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (Germania) DW Akademie (Germania), UN Women Moldova și Guvernul Suediei.

Pentru informaţii suplimentare: tel.: (022) 210602 (persoană de contact – Diana Lungu, coordonatoare comunicare).

comments powered by Disqus
MEMBRII API
Persoane juridice
Persoane fizice
CONSTANTIN GRIGORIȚĂ
fotoreporter
NICOLAE ROȘIORU
jurnalist
NELLY UNCUȚĂ
jurnalistă liber profesionistă
CONSTANTIN UZDRIȘ
jurnalist
DUMITRU MITITELU
jurnalist, redactor al ziarului "Gazeta de Vest", unul dintre fondatorii API
MIRCEA ZATUȘEVCHI
fotojurnalist
NICOLAE MISAIL
jurnalist, fost redactor-şef al ziarelor "Sfatul ţării" şi "Ora fermierului"
VITALIE CAZACU
jurnalist, director al agenţiei de presă "DECA-Press", unul dintre fondatorii API
NATA ALBOT
jurnalistă
http://nataalbot.md/
Membri de onoare
JUDY YABLONKY (SUA)
jurnalistă, iniţiatoarea constituirii API
MARK CERNOFF (SUA)
fost voluntar la API
JACK RONALD (SUA)
expert media
TUDOR IAȘCENCO
directorul ziarului ”Cuvântul”, fondator al API
PIOTR MARCINIAK (Polonia)
fost ambasador al Poloniei în Republica Moldova
ZIARELE API LA MINUT
Над Теленештским районом с радаров пропал небольшой самолет. Полиция и спасатели ведут поиски
Точной информации о типе исчезнувшего самолета или о его вместимости пока нет. Фото иллюстративное: aaviatexim.ru. Инцидент произошел в пятницу, 19 июля, вечером, но о происшествии…
20 Iulie 2019
В Молдове вакцинация девочек от вируса папилломы человека может стать обязательной
В прошлом году Молдова получила более 60 тыс доз вакцины «Гардасил». Фото: dalma.news. Более 90% случаев рака шейки матки вызваны этим вирусом. 20.07.2019 - 16:49
20 Iulie 2019
«Киевский» или «Наполеон»? Тест «СП» к Международному дню торта
Фото pixabay.com «Киевский» или «Наполеон»? Тест «СП» к Международному дню торта «СП» предлагает получить приз, угадав название известного торта.
20 Iulie 2019
Парламент продлил срок действия предпринимательских патентов до конца 2022 года
Право на торговлю по патенту имеют предприниматели, чей годовой доход не превышает 300 тыс леев. Фото из архива «СП». Срок действия предпринимательских патентов на розничную…
20 Iulie 2019
Смелые репортёры, отчаянные телеведущие, неустрашимые расследователи. 5 увлекательных фильмов про журналистов
Фото pixabay.com Смелые репортёры, отчаянные телеведущие, неустрашимые расследователи. 5 увлекательных фильмов про журналистов Представляем подборку из нескольких фильмов о журналистах и журналистских расследованиях.
20 Iulie 2019
Угадайте клип по кадру в новой музыкальной викторине от «СП» и Music Quiz
Клип Майкла и Джанет Джексон «Scream» стал самым дорогим клипом в истории музыки. Его бюджет составил 7 млн долларов. Стоп кадр видео: youtube.com.  Угадайте клип…
20 Iulie 2019
Российскому боксеру после поединка сделали срочную трепанацию черепа
У боксера Дадашева началась опухоль мозга. Фото: АР. Боксер Максим Дадашев был госпитализирован в критическом состоянии в одну из больниц США после поединка против пуэрториканца…
20 Iulie 2019
Смелые репортёры, отчаянные телеведущие, неустрашимые расследователи. 5 увлекательных фильмов про журналистов
Фото pixabay.com Смелые репортёры, отчаянные телеведущие, неустрашимые расследователи. 5 увлекательных фильмов про журналистов Представляем подборку из нескольких фильмов о журналистах и журналистских расследованиях.
20 Iulie 2019
Motivul pentru care democrații au decis amânarea congresului partidului: „PDM are nevoie de o reformă profundă”
Membrii Consiliului Politic al Partidului Democrat au decis amânarea congresului partidului, în cadrul căruia urma să fie aleasă noua conducere, de pe 27 iulie, până…
20 Iulie 2019
В Венеции пару туристов оштрафовали за приготовление кофе на мосту
За приготовлением кофе туристов заснял прохожий. он же сообщил в полицию. Фото: COMUNE VENEZIA. Полиция Венеции оштрафовала на 950 евро двух туристов из Германии. Молодые…
20 Iulie 2019
Macron i-a promis lui Iohannis că o va susține pe Kovesi și îl va retrage pe Bohnert de la șefia Parchetului european
Președintele României, Klaus Iohannis, a avut vineri, 19 iulie, o convorbire telefonică cu Emmanuel Macron, în cadrul căreia președintele francez a declarat că o va…
20 Iulie 2019
В ДТП в Румынии погибли граждане Молдовы
Водитель и пассажирка легковушки погибли на месте. Фото: stirileprotv.ro. Трагедия произошла утром 20 июля на трассе между населенными пунктами Кэлимэнешть и Сяка жудеца Вылча. Легковушка лоб…
20 Iulie 2019
Всего за полгода ДПМ потратила годовой бюджет 22 сел Молдовы
Большую часть своего бюджета ДПМ потратила на предвыборную кампанию на выборах в Парламент. Фото: regtrends.com. Демократическая партия Молдовы (ДПМ) потратила более 44 млн леев за…
20 Iulie 2019
Salariu lunar de zeci de mii de lei și datorii de milioane. Cu ce avere a plecat din funcție directorul Moldtelecom
Fostul director general al Moldtelecom, Dan Mitriuc, care a demisionat din proprie inițiativă la începutul lunii iulie, a ridicat de la începutul anului 2019 aproape…
20 Iulie 2019
Фаршированные… цветы кабачков — блюдо итальянской кухни. Готовим с Алиной Лунгу
Удивите своих близких ресторанным блюдом. Фаршированные… цветы кабачков — блюдо итальянской кухни. Готовим с Алиной Лунгу Рассказывает и показывает кулинар-любитель Алина Лунгу.
20 Iulie 2019
Кабмин определил, сколько выпускников в этом году смогут учиться «на бюджете»
Количество бюджетных мест в новом учебном году определялось в соответствии с потребностями рынка труда. Фото: pixabay.com. Правительство Молдовы опубликовало данные о количестве бюджетных мест, выделенных…
20 Iulie 2019
DOC/ Cât a cheltuit în jumătate de an PAS și PPDA și de unde vin banii
În prima jumătate a anului, partidele PAS și PPDA, aflate de mai bine de o lună la guvernare, au avut cheltuieli modeste comparativ cu cele…
20 Iulie 2019
SONDAJ/ Şor a evadat din R. Moldova. Cine l-a ajutat?
Pe numele lui Ilan Șor a fost pornită urmărirea penală pentru trecerea ilegală a frontierei de stat. Şor ar fi părăsit R. Moldova prin Aeroportul…
20 Iulie 2019
Admitere la universități din România pentru cetățenii Republicii Moldova
Ministerul Educației Naționale din România a precizat, pentru Sputnik, că numărul de locuri cu finanțare totală sau parțială din bugetul instituției pentru românii de pretutindeni…
20 Iulie 2019
Скандал вокруг ремонта улицы Лесечко продолжается. Чиновники обвиняют друг друга во лжи
Ремонт улицы Лесечко стал поводом для публичной полемики примара Николая Григоришина и главы Агентства по охране окружающей среды Дмитрия Фырфы. Коллаж "СП" Глава Агентства по…
20 Iulie 2019
Cum să le vorbim copiilor despre moarte?
Cum să le vorbim copiilor despre moarte? Această întrebare mă preocupă de mai mult timp, mai ales că, de ceva vreme, copilul meu se tot…
20 Iulie 2019
Sentință în dosarul lui Andrei Braguța. Ce pedepse au primit doi polițiști și patru deținuți
La aproape doi ani de când tânărul Andrei Braguța a murit în penitenciar, magistrații au emis prima decizie în legătură cu faptele de tortură, tratament…
20 Iulie 2019
Виновных в смерти Андрея Брагуцы приговорили к тюремному заключению
Андрей Брагуца умер на десятый день пребывания в СИЗО. Фото: crimemoldova.com. Вчера, 19 июля, суд вынес приговор виновным в смерти Андрея Брагуцы, которого избили сокамерники…
20 Iulie 2019
Șase candidați excluși. Cine sunt persoanele admise în concursul pentru CC, organizat de Parlament
Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului s-a întrunit în ședință după ce la 19 iulie a expirat termenul de depunere a dosarelor în concursul…
20 Iulie 2019
Kroll Leaks
Ne propunem să lecturăm cele 60 de pagini din Raportul Kroll, dezvăluite de Renato Usatîi, acum o săptămână. Deși veridicitatea acestora nu a fost confirmată…
20 Iulie 2019
Cum nu trebuie să fie o guvernare
Săptămâna curentă, s-a împlinit exact o lună de când guvernarea condusă de Vlad Plahotniuc a plecat. Interviurile realizate la închisoare cu Vlad Filat, cele făcute…
20 Iulie 2019
DOC/ Cheltuielile PSRM în șase luni, cât bugetul pentru trei ani al localității Sadova
Cheltuielile timp de șase luni ale PSRM, 7,8 milioane de lei, sunt, spre exemplu, de trei ori mai mari decât banii alocați din bugetul de…
20 Iulie 2019
Mesajul lui Petic în sala de judecată, imediat ce a fost pus în libertate după nouă luni de arest
Decizia CA Chișinău prin care Gheorghe Petic, judecat pentru viol, a fost eliberat din arest, iar dosarul trimis la rejudecare, a fost citită la ora…
19 Iulie 2019
Ultima oră: Gheorghe Petic, eliberat din arest. CA Chișinău a trimis dosarul la rejudecare
Partea vătămată în dosarul Petic nu s-a prezentat astăzi, 19 iulie, în ședința de judecată la Curtea de Apel Chișinău, după ce ieri magistrații au…
19 Iulie 2019
DOC/ Cheltuielile democraților în șase luni, cât bugetul anual a 33 de localități
Partidul Democrat din Moldova (PDM) a cheltuit în jumătate de an peste 44 de milioane de lei. Suma, spre exemplu, echivalează cu aproape întreg bugetul…
19 Iulie 2019
LIVE/ Irina Vlah este învestită în funcția de bașcan. La ceremonie participă Dodon, Sandu și Greceanîi
La ceremonia de inaugurare a celui de-al doilea mandat al Irinei Vlah în funcția de bașcan al UTA Găgăuzia participă șeful statului, Igor Dodon, prim-ministra…
19 Iulie 2019
Во фракции ДПМ первые потери: депутат отказалась от мандата
Депутат парламента Отилия Дрэгуцану считает, что «она не для политики, а политика не для нее». Фото: prime.md Депутат Демпартии Отилия Дрэгуцану отказывается от парламентского мандата. Об этом…
19 Iulie 2019
После наводнений повреждён пешеходный мост через Реут. Когда его восстановят?
После наводнений ходить по мостику небезопасно. Фото: Сергей Бояринцев После наводнений повреждён пешеходный мост через Реут. Когда его восстановят? Через мостик жители улицы Сорокской могли…
19 Iulie 2019
Dansul nu are hotar
Ajuns la a XXII-a aniversare Studioul Artistic ,, Alivera“ şi-a completat lista succeselor cu un nou trofeu. Recent boşcănenii au revenit din Grecia, unde în…
19 Iulie 2019
Vrei să devii membru API?
Regulamentul de obţinere, menţinere şi pierdere a calităţii de membru al Asociaţiei Presei Independente (API)
vezi detalii...
Moldova curată



The english version of site is out of work