en
Versiunea veche a site-ului

API este membru al Asociaţiei Mondiale a Ziarelor şi a Producătorilor de Ştiri
(World Association of Newspapers and News Publishers – WAN/IFRA)


API: 20 de ani pentru o presă profesionistă, neangajată şi profitabilă
Declarație: Societatea civilă solicită președintelui Republicii Moldova să nu promulge legea de modificare a Codului Audiovizualului

Organizațiile neguvernamentale de media condamnă lipsa de transparență și încălcarea procedurilor legislative în cazul amendării Codul audiovizualului la 26 februarie 2016, calificând aceste acțiuni drept o încercare de a mima reformele şi a proteja interesele private ale unor proprietari de media.

Precizăm că proiectul de lege privind modificarea și completarea Codului audiovizualului a fost votat la 26 februarie 2016, în 2 lecturi, la doar 9 zile după ce a fost înregistrat ca inițiativă legislativă de către un grup de deputați ai Partidului Socialiștilor. Potrivit notei explicative la proiectul de lege și raportului elaborat de Comisia parlamentară pentru mass-media, scopul amendamentelor este de a reduce monopolizarea mass-media. Astfel, era propusă modificarea articolului 66, al. (3), în vederea reducerii de la 5 până la 2 a numărului de licențe pe care le poate deține o persoană fizică sau juridică în aceeași unitate teritorial-administrativă. De asemenea, amendamentele iniţiale vizau art. 66, al. (4), prin reducerea de la 2 la 1 a numărului de radiodifuzori de diferite tipuri în care o persoană poate fi acționar majoritar sau investitor.

Atragem atenţia asupra faptului că proiectul de lege nu a fost însoțit de avizul Guvernului, iar reprezentanții societății civile care fac parte din grupul consultativ pe lângă comisia parlamentară de profil nu au fost informați despre examinarea acestui proiect de lege în comisie. Singura informație disponibilă, la care au făcut referire şi majoritatea instituţiilor mass-media care au reflectat acest subiect, a fost proiectul publicat pe pagina web a Parlamentului. Însă la 26 februarie 2016, în plenul Parlamentului a fost examinat şi un amendament la acest proiect de lege, propus de unul dintre autori, prin care textul inițial a fost modificat. Noul amendament prevede şi termenul de valabilitate pentru licențele care sunt în vigoare, precizând că actualii proprietari de media vor trebui să se conformeze prevederii referitoare la numărul de licenţe după expirarea termenului de valabilitate a licențelor pe care le dețin la momentul actual. Totodată, noul amendament stabileşte că o persoană fizică sau juridică poate fi acţionar majoritar la cel mult 2 radiodifuzori. Astfel, autorii proiectul au revenit la formula din actualul cod din care, însă, au exclus noţiunea de „investitor”. La modul practic, această modificare va crea condiţii pentru continuarea monopolizării pieţei media, or, proprietarii reali ai companiilor audiovizuale vor putea să se conformeze formal prevederilor legii şi să-şi păstreze doar două licenţe după expirarea termenului de valabilitate a licenţelor pe care le deţin acum, în schimb să rămână „investitori” la un număr nelimitat de radiodifuzori.

Organizaţiile neguvernamentale de media susţin reducerea concentrării pe piaţa mass-media şi în ultimii ani au făcut mai multe demersuri în acest sens. Regimul juridic al proprietăţii în domeniul audiovizualului trebuie reglementat legal, atât prin limitarea numărului de licenţe pe care le poate deţine o persoană, cât şi prin interzicerea utilizării numelui altor persoane de către proprietarii reali ai companiilor audiovizuale, prin limitarea cotei de piaţă şi reglementarea situaţiilor care pot genera poziţiile predominante ale unor radiodifuzori în formarea opiniei publice etc. Graba cu care a fost votat la 26 februarie 2016 proiectul de lege de modificare a Codului audiovizualului, lipsa de transparență în procesul de examinare şi prevederile ambigue care se conţin în textul proiectului, intensifică sentimentul de neîncredere în sinceritatea intențiilor guvernanților de a limita concentrarea mass-media. Argumentul preşedintelui Parlamentului că proiectul e în corespundere cu recomandările Consiliului de Miniștri al UE nu este justificat, or, aceste recomandări trebuie implementate cu bună-credinţă şi în strictă concordanță cu normele de asigurare a transparenței procesului decizional.

Calificăm această acțiune a parlamentarilor drept o încercare de a mima reformele şi a proteja interesele private ale unor proprietari de media şi solicităm Preşedintelui Republicii Moldova să nu promulge legea de modificare a Codului audiovizualului, adoptată la 26 februarie 2016, întorcând-o în Parlament pentru reexaminare.

Centrul pentru Jurnalism Independent

Asociaţia Presei Independente

Asociația Presei Electronice APEL

Centrul de Investigații Jurnalistice

Centrul ”Acces-Info”

Asociația Telejurnaliștilor Independenți

Comitetul pentru Libertatea Presei

Institutul de Politici Publice

Centrul de Resurse Juridice din Moldova

Promo-LEX

4 martie 2016

Declaraţia este deschisă pentru semnare/aderare din partea instituţiilor şi organizaţiilor

care împartăşesc opinia organizaţiilor semnatare

comments powered by Disqus
MEMBRII API
Persoane juridice
Persoane fizice
VITALIE CAZACU
jurnalist, director al agenţiei de presă "DECA-Press", unul dintre fondatorii API
DUMITRU MITITELU
jurnalist, redactor al ziarului "Gazeta de Vest", unul dintre fondatorii API
NICOLAE MISAIL
jurnalist, fost redactor-şef al ziarelor "Sfatul ţării" şi "Ora fermierului"
CONSTANTIN GRIGORIȚĂ
fotoreporter
NELLY UNCUȚĂ
jurnalistă liber profesionistă
NATA ALBOT
jurnalistă
http://nataalbot.md/
Membri de onoare
JUDY YABLONKI (SUA)
jurnalistă, iniţiatoarea constituirii API
MARK CERNOFF (SUA)
fost voluntar la API
JACK RONALD (SUA)
expert media
PIOTR MARCINIAK (Polonia)
fost ambasador al Poloniei în Republica Moldova
ZIARELE API LA MINUT
„Am mers prin Veneția cu pancartele noastre de durere”
Mă numesc Liliana Stratulat și muncesc în Italia de 11 ani. Acum locuiesc în suburbia Veneției. Vineri, 16 iunie, am luat parte la protestul împotriva…
24 Iunie 2017
Curtea de Apel a respins recursul ex-primarului de Şoldăneşti Alexandru Tinică împotriva echipei IMPULS TV
 Decizia judecătoriei Orhei cu sediul în Şoldăneşti rămâne neschimbată. Prin urmare, jurnaliştii nu vor fi obligaţi să ofere ex-primarului Alexandru Tinică acces la documentele utilizate…
24 Iunie 2017
„Explicațiile” lui Andrian Candu, privind recomandările Comisiei de la Veneția
Andrian Candu, președintele Parlamentului, a declarat că nu se va renunța de la proiectul de lege prividn schimbarea sistemului electoral din R. Moldova. „De ce…
24 Iunie 2017
Bucurii pentru copii
Chiar în centrul orașului Cornești, pe un teren ce nu servea la nimic în ultima perioadă, va apărea, în curând, un mini-orășel pentru copii. E…
24 Iunie 2017
Nadejda Costaș: „Sunt un primar cu mâinile legate”
Interviu cu Nadejda Costaș, primara satului Topala, raionul Cimișlia — Ce înseamnă pentru dvs. satul Topala? — De baștină sunt din satul vecin, Cenac. Dar…
24 Iunie 2017
Cum explică avocatul lipsa lui Platon la ședința de judecată
Astăzi, 24 iunie, a avut loc o nouă ședință de judecată în dosarul „Platon”. Cu toate acestea, controversatul om de afaceri Veaceslav Platon nu a…
24 Iunie 2017
Magistrații au decis: prelungirea mandatului de arestare pe numele ex-deputatului Chiril Lucinschi
Magistrații Judecătoriei Chișinău, sectorul Buiucani, au decis să prelungească, cu încă 30 de zile, mandatul de arestare pe numele fostului deputat liberal-democrat Chiril Lucinschi. Cu…
24 Iunie 2017
Scos nevătămat de salvatorii din Orhei din maşina strivită de un stâlp
Şoferul unui automobil a supravieţuit unui impact dublu cu un pilon de electricitate de pe carosabil. Accidentul s-a produs miercuri seara, la Peresecina, iar salvatorii…
24 Iunie 2017
(Video) Victimele ploii puternice de ieri
Ploile abundente și vântul puternic din ultimele două zile au doborât copaci, distrus acoperișuri și „plimbat” de-a lungul străzilor afișuri, umbrele, scaune etc. Potrivit datelor…
24 Iunie 2017
Улица Добролюбова: литературный критик, поэт, революционный демократ
Николай Александрович Добролюбов Улица Добролюбова: литературный критик, поэт, революционный демократ«СП» продолжает исследовать городские улицы в краеведческой рубрике.
24 Iunie 2017
La Sadova. Căpșuna și mierea – în capul mesei
Începând cu anul 2018, tradiționala Sărbătoare a căpșunii și mierii de la Sadova se va desfășura sub patronatul Președintelui Republicii Moldova, în cadrul Campaniei ”Iubesc…
24 Iunie 2017
Concertul „Păstrați Iubirea. Protejați familia de violență”
Astăzi, 24 iunie, începând cu ora 18:00, în Scuarul Catedralei „Nașterea Domnului” din Chișinău, se va desfășura concertul „Păstrați Iubirea. Protejați familia de violență”. Evenimentul…
24 Iunie 2017
Dodon adaugă semiluna pe drapelul socialist
Lumea musulmană are o nouă preocupare: cum să aranjeze vacanţele preşedintelui R. Moldova, Igor Dodon, şi a familiei sale. Primul care a răspuns provocării a…
24 Iunie 2017
ONG-urile de media cer deputatului Vladimir Hotineanu să-și dea demisia
ONG-urile de media cer deputatului PDM Vladimir Hotineanu să-și dea demisia din funcția de președinte al Comisiei parlamentare pentru mass-media în urma agresării reporterului Jurnal…
24 Iunie 2017
Bacalaureat „fără incidente majore”
După trei săptămâni „de foc” pentru elevii claselor a XII-a, marţi, 20 iunie, a avut loc ultimul examen de Bacalaureat din acest an. Ca şi…
24 Iunie 2017
STOP Fals: более 10 тысяч человек участвовали в митинге в Кагуле
Скриншот сайта publika.md STOP Fals: более 10 тысяч человек участвовали в митинге в КагулеВ воскресенье, 11 июня, телеканал «Publika TV» выпустил несколько новостей, в которых…
23 Iunie 2017
(VIDEO) Vântul și ploaia au facut ravagii în Chișinău
Crengi rupte,  copaci căzuți la pământ, străzi blocate. 15 minute de furtună au răvășit capitala în această după amiază, demonstrând că problema copacilor bătrâni și uscați…
23 Iunie 2017
Acuzaţii de presiune în dosarul fostului procuror general
Valeriu Balaban, fost procuror general al R. Moldova în 2003-2007, împreună cu alte şase persoane, cinci dintre care – foşti sau actuali angajaţi ai Procuraturii Generale, au…
23 Iunie 2017
Как в Бельцах отметят День национального костюма?
Фото из архива "СП" Как в Бельцах отметят День национального костюма?В воскресенье, 25 июня, в Бельцах пройдёт День народного костюма.    
23 Iunie 2017
Профессор-полиглот обучит венгерскому языку студентов бельцкого универа
Мадьярский лингвист (второй слева) на год "пропишется" в Бельцах. Фото БГУ им. Алеку Руссо В новом учебном году студенты бельцкого госуниверситета им. Алеку Руссо смогут…
23 Iunie 2017
(foto) Ce trasee sunt blocate de copaci căzuți! Care este situația în raioane
Furtuna de circa două ore din Chișinău a rupt zeci de copaci și a blocat circulația rutieră pe mai multe artere.  Într-un comentariu pe pagina…
23 Iunie 2017
Ai carte, ai parte de România! 
    Pentru toți cei care vor să vadă România, lucrurile s-au simplificat extrem de mult! E suficient să ai pașaportul biometric în buzunar și o carte…
23 Iunie 2017
Vrei să devii membru API?
Regulamentul de obţinere, menţinere şi pierdere a calităţii de membru al Asociaţiei Presei Independente (API)
vezi detalii...
Moldova curată



The english version of site is out of work