en
Versiunea veche a site-ului

API este membru al Asociaţiei Mondiale a Ziarelor şi a Producătorilor de Ştiri
(World Association of Newspapers and News Publishers – WAN/IFRA)


API: 20 de ani pentru o presă profesionistă, neangajată şi profitabilă
Cu privire la urgentarea adoptării legislaţiei privind asigurarea egalităţii dintre femei şi bărbaţi în procesul electoral şi politic

 

În atenţia: Deputaţilor în Parlamentul Republicii Moldova

 

APEL PUBLIC

Stimaţi deputaţi,

Salutăm aprobarea de către cabinetul de Miniştri a setului de modificări legislative în domeniul asigurării egalităţii şanselor dintre femei şi bărbaţi. Amendamentele prevăd mai multe măsuri, inclusiv introducerea cotei de reprezentare minimă de 40% a femeilor şi bărbaţilor pe listele de candidaţi în Parlament şi Guvern, interzicerea publicităţii sexiste, asigurarea dreptului bărbaţilor la concediu paternal, protecţie suplimentară şi sancţiuni pentru încălcarea principiului egalităţii de gen.

Reiterăm că asigurarea egalităţii de gen reprezintă o precondiţie esenţială pentru o societate durabilă. Femeile reprezintă peste 50% din populaţia ţării. Prin urmare, este drept şi necesar ca femeile să fie reprezentare în mod echitabil la toate nivelele de luare a deciziilor. Problemele cu care se confrunta femeile şi bărbaţii sunt diferite, implicit sunt diferite şi abordările. Soluţiile durabile pentru aceste probleme pot fi identificate doar prin implicarea egală a femeilor şi bărbaţilor. Peste 60% din absolvenţii cu studii superioare din Republica Moldova sunt femei. Prin urmare, avem un capital intelectual care nu este explorat pe deplin.

Reamintim că asigurarea egalităţii de gen reprezintă şi un angajament al Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. De asemenea, egalitatea dintre femei şi bărbaţi este un angajament asumat de ţara noastră prin intermediul Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, Convenţiei ONU asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei, Programului de activitate al Guvernului pentru anii 2013-2014 „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie,Bunăstare”, Planului Naţional de acţiuni în Domeniul Drepturilor Omului 2011-2014. Aprobarea de către Guvernul Republicii Moldova a acestor amendamente reprezintă încă un pas spre îndeplinirea angajamentelor asumate şi integrarea europeană a ţării noastre.

Menţionăm că introducerea cotelor minime este în general recunoscută ca fiind o metodă eficientă de înlăturare a barierelor ce ţin de participarea femeilor în politică şi creşterea semnificativă a reprezentării femeilor în politică şi sectorul public. Multe ţări membre ale Uniunii Europe au adoptat cote minime de reprezentare din perspectiva de gen, inclusiv Belgia, Franţa, Grecia, Portugalia, Spania, Slovenia şi Polonia. Proiectul de lege a fost înaintat la 14 mai 2014 spre examinare Biroului Permanent al Parlamentului Republicii Moldova. Reieşind din cele menţionate:

Solicităm Parlamentului Republicii Moldova să examineze neîntârziat această iniţiativă importantă. Este o oportunitate unică de a demonstra că în Republica Moldova se întreprind eforturi concrete şi deliberate pentru ca egalitatea de gen să devină o realitate în toate sferele vieţii.

Forul Organizaţiilor de Femei din Moldova

Asociaţia Femeilor Antreprenoare din Moldova (AFAM)

Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”

Clubul politic al Femeilor 50/50

Fundaţia Est-Europeană

Centrul de Resurse Juridice

Asociaţia Presei Independente

Asociaţia Împotriva Violenţei în Familie „Casa Mărioarei”

Asociaţia „Promo-Lex”

Centrul de Resurse „Tineri și liberi”

Centrul Contact

Amnesty International

Junior Chamber International

Alianţa Organizaţiilor pentru Persoanele cu Dizabilităţi

Coaliţia „Vocea Romilor”

Asociaţia „Tarna Rom”

Asociaţia Obştească "Terra-1530"

Asociaţia pentru promovarea clinicilor juridice

Centrul de Informare în Domeniul Drepturilor Omului

Coaliţia Nediscriminare

Consiliul Naţional al ONG-urilor din Moldova

Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte

Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova

Consiliul de Experţi pentru Drepturile Omului

Centrul “Acces-Info”

Asociaţia „Keystone Human Services International Moldova”

Asociatia Obsteasca „Consult Nord”

Centrul „CONTACT-Soroca”

Asociaţia de Dezvoltare Regională "Habitat", Rezina

Alianţa INFONET

Asociaţia Obştească „Viitorul”, Bădiceni

Asociaţia Obştească „Moştenitorii”, mun. Bălţi

comments powered by Disqus
MEMBRII API
Persoane juridice
Persoane fizice
VITALIE CAZACU
jurnalist, director al agenţiei de presă "DECA-Press", unul dintre fondatorii API
DUMITRU MITITELU
jurnalist, redactor al ziarului "Gazeta de Vest", unul dintre fondatorii API
NICOLAE MISAIL
jurnalist, fost redactor-şef al ziarelor "Sfatul ţării" şi "Ora fermierului"
CONSTANTIN GRIGORIȚĂ
fotoreporter
NELLY UNCUȚĂ
jurnalistă liber profesionistă
NATA ALBOT
jurnalistă
http://nataalbot.md/
Membri de onoare
JUDY YABLONKI (SUA)
jurnalistă, iniţiatoarea constituirii API
MARK CERNOFF (SUA)
fost voluntar la API
JACK RONALD (SUA)
expert media
PIOTR MARCINIAK (Polonia)
fost ambasador al Poloniei în Republica Moldova
ZIARELE API LA MINUT
Președintele Igor Dodon este acuzat de fraudarea alegerilor la Ungheni
[caption id="attachment_36168" align="alignleft" width="300"] Marș socialist la UngheniFoto din arhivă[/caption] La trei luni de la învestirea președintelui țării, veterani ai războiului de la Nistru și…
24 Martie 2017
Не забудьте перевести часы!
Стрелки передвигаются на час вперёд. Фото kolobok.ua В ночь с 25 на 26 марта Молдова перейдёт на летнее время. 24.03.2017 - 11:31
24 Martie 2017
„Martorii lui Iehova” – suspendați în Rusia sub acuzația de extremism
Ministerul rus al Justiției a decis joi suspendarea activității organizației religioase Martorii lui Iehova, acuzată de extremism în Rusia, în așteptarea sentinței Curții Supreme, care…
24 Martie 2017
Discuții mai lejere, abordări mai profunde
Agenda ședinței Consiliului Raional Orhei din 17 martie c. includea 25 de chestiuni. Asta deşi Regulamentul de funcționare a Consiliului prevede cel mult 15 chestiuni.…
24 Martie 2017
Ghimpu vrea sărbătoare națională la 27 martie: „Toate națiunile s-au unit, numai noi suntem rupți de țară”
Deputații liberali, în frute cu liderul PL, Mihai Ghimpu au îmbrăcat straie naționale la ședința de astăzi a Parlamentului. Aceștia propun ca 27 martie, ziua…
24 Martie 2017
«Мой беспрерывный стаж в бельцком автопарке — 53 года»
Иван Максимович Юлик в январе отметил своё 80-летие. Фото А. Образцова «Мой беспрерывный стаж в бельцком автопарке — 53 года»В этом году бельчанин Иван Юлик…
24 Martie 2017
Raportul privind alimentația copiilor în instituțiile preșcolare și de învățământ, pe ordinea de zi a Parlamentului
Pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului din 24 martie se anunță mai multe subiecte importante. Aleșii poporului urmează să examineze în cea de-a doua…
24 Martie 2017
Ora Pământului are un generic: „Dăruiește naturii energia ta!”
Anual, în ultima sâmbătă a lunii martie, comunitatea mondială marchează Ora Pământului (Earth Hour 60+), sloganul acestei acțiuni fiind „Dăruiește naturii energia ta!” Evenimentul care,…
24 Martie 2017
OPINIE: Bacul, polițiștii și Arhiva Națională
Parcă se așezau lucrurile cu Bacul. Parcă au început copiii să învețe. Parcă au uitat ce înseamnă epidemia copiatului. Parcă se înfiripa o brumă de…
24 Martie 2017
A-POLITICE // Dodon, contrabandistul
El a traversat frontiera de stat cu marfă (produs „de colecţie”, adică de patrimoniu!) fără dovada procurării
24 Martie 2017
Vernisajul expoziţiei „100 de ani cu Eugeniu Ureche”
Pe data de 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” vă invită la vernisajul expoziţiei „100 de ani cu Eugeniu Ureche”.…
24 Martie 2017
Jurnal Trust Media anunţă lansarea proiectului „Cealaltă Basarabie”, dedicat conaţionalilor noştri plecaţi peste hotare
„Jurnal de Chişinău” va găzdui o pagină cu poveşti scrise de conaţionalii noştri
24 Martie 2017
Campionat deschis la tenis de masă
    La data de 11 martie curent, în incinta sălii de sport a L. T. ,,D. Cantemir”, s-a desfășurat ediția a II-a  a Campionatul…
24 Martie 2017
Ce nu cunosc animalele despre viaţa oamenilor
O seară la teatru îţi poate aduce o grămadă de emoţii, gânduri, te poate pune în faţa a sute de întrebări, îţi poate deschide paranteze…
24 Martie 2017
Lanţul trădărilor
Plahotniuc vrea să-şi consolideze poziţia în Occident, antrenându-se într-un joc cu spioni
24 Martie 2017
Vasile Bîtca: ”Locuințele sociale din raionul Leova vor fi finalizate în luna august a acestui an”
Complexul locativ cu 92 de apartamente destinat persoanelor nevoiașe din raionul Leova va fi finalizat în luna august 2017. Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile…
24 Martie 2017
STOP FALS! Diaspora susţine iniţiativa PDM privind votul uninominal?
[caption id="attachment_36152" align="aligncenter" width="1024"] Foto: Captură video[/caption] La 8 martie 2017, postul de televiziune Publika TV a difuzat reportajul „Diaspora salută iniţiativa PDM de a…
24 Martie 2017
CALM: Arestarea primarului de Basarabeasca este nejustificată
Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) cere eliberarea din arest a primarului de Basarabeasca, Valentin Cimpoieş, reţinut pe 17 martie curent sub învinuirea de neglijență…
24 Martie 2017
Rețeta succesului – conjugarea eforturilor
     Trăind într-o epocă accelerată a timpului, a informației, unde fiecare dintre noi are nevoie să-și asume responsabilitatea de a învăța, de a ne…
24 Martie 2017
CJI anunță concurs pentru selectarea unei companii IT în vederea producerii unui Joc video
Centrul pentru Jurnalism Independent solicită oferte de la companii IT din Republica Moldova pentru realizarea tehnică a unui Joc interactiv video pentru portalul Media Azi.…
24 Martie 2017
Valentina OSOIANU, făclia de cuget a liceului
     Povestea cu numele Valentina OSOIANU începe demult, cu decenii în urmă când ea vine la Cubolta, profesoară de chimie şi biologie şi devine…
24 Martie 2017
Activitatea învățământului, sub lupa controalelor inopinate
     În scopul îndeplinirii dispoziției Primului ministru al Republicii Moldova, Pavel FILIP, în perioada 13 martie – 10 aprilie curent, medicii șefi ai Centrelor…
24 Martie 2017
Regulamentul împotriva copiilor
Ministerul Educaţiei solicită informarea şi consultarea părinţilor referitor la cele 42 de zile de vacanţă
24 Martie 2017
PACHETE ALIMENTARE PENTRU DONATORII DE SÂNGE: Carne de bovină în loc de pateu de găină
Ministerul Sănătății intenționează să înlocuiască produsele alimentare din pachetele oferite în urma donării de sânge. În prezent, pachetul alimentar conține suc de mere și struguri,…
24 Martie 2017
Declinul Căii Ferate continuă
Angajaţii de la staţia de cale ferată Şoldăneşti nu au primit salariile de aproape jumătate de an. Oamenii ameninţă că vor pleca de la întreprindere.…
24 Martie 2017
Un „carnețel „buclucaș”, cu probe despre fraudarea alegerilor de către socialiști, va fi depus la Procuratură
Ziua alegerilor a fost marcată de încălcări și fraude electorale. O dovadă în acest sens a fost prezentată, în cadrul unei conferințe de presă, de către…
24 Martie 2017
CV-ul politic şi „afacerile” penale ale familiei ex-deputatului învinuit de trădare de Patrie
Iurie Bolboceanu, ex-deputatul arestat pentru spionaj şi trădare de Patrie, mai figurează şi în alt dosar penal, gestionat de Procuratura Anticorupţie, în care un ex-viceministru…
24 Martie 2017
Diaspora susţine iniţiativa PDM privind votul uninominal?
    La 8 martie 2017, postul de televiziune Publika TV a difuzat reportajul „Diaspora salută iniţiativa PDM de a introduce votul uninominal la alegerile…
24 Martie 2017
Cât de serioasă este ameninţarea rusească pentru UE
Dezvăluiri detaliate ale unui angajat al serviciilor secrete ungare despre practicile FSB, GRU şi SVR
23 Martie 2017
В муниципальной больнице Бельц сменился главврач
Муниципальная больница Бельц. Фото из архива «СП» Сообщение о новом назначении сегодня опубликовало Министерство здравоохранения. В конкурсе на замещение должности главврача победил Сергей Ротарь, сменив…
23 Martie 2017
Mihai Ghimpu: Unirea Republicii Moldova cu România este calea cea mai scurtă către bunăstare și siguranță
Mihai Ghimpu: Unirea Republicii Moldova cu România este calea cea mai scurtă către bunăstare și siguranțăInterviul cu președintele Partidului Liberal Mihai Ghimpu. Reporter: Dle Președinte…
23 Martie 2017
Почему поссорились ПСРМ и «Наша партия»
Фото paginaderusia.ro Почему поссорились ПСРМ и «Наша партия»Между Партией социалистов (ПСРМ) и «Нашей партией» (НП) разгорелся очередной скандал.
23 Martie 2017
Сутенёрша отправляла женщин с севера Молдовы заниматься проституцией на Кипр
Кадр видео полиции Сотрудники Национального инспектората расследований совместно с инспекторатом полиции Бельц два месяца отслеживали деятельность сутенёра. В результате на 30 суток была задержана 21-летняя…
23 Martie 2017
OPINIE: „Apropo, domnule Dodon, cuvântul „licean” se scrie cu un singur „e””
Liliana Nicolaescu-Onofrei, ex-viceministră a Educației, vicepreședintă PAS, a recaționat printr-un mesaj argumentat la inițiativa  Președinției de a modifica Codul Electoral. „Am asistat astăzi la o…
23 Martie 2017
Отопление в Бельцах отключат завтра
Фото www.rbc.ua С 24 марта в Бельцах завершается отопительный сезон. 23.03.2017 - 16:13
23 Martie 2017
Vrei să devii membru API?
Regulamentul de obţinere, menţinere şi pierdere a calităţii de membru al Asociaţiei Presei Independente (API)
vezi detalii...
Moldova curată



The english version of site is out of work