Peste 30 de copii cu dizabilităţ fizice, părinţi, cadre didactice de sprijin, asistenţi personali, jurişti, reprezentanţi ai ONG-urilor de profil şi ai autorităţilor publice locale, au participat la o întâlnire de informare şi educare a persoanelor din grupurile marginalizate şi vulnerabile, la tema drepturilor omului şi egalităţii. Evenimentul a fost organizat şi desfăşurat de API, în parteneriat cu redacţia ziarului „Ora Locală”, la 26 noiembrie 2015, în oraşul Ialoveni.
Roman Banari, jurist la Coaliţia Nediscriminare, a punctat principalele drepturi pe care le au copiii cu dizabilităţi fizice şi părinţii acestora, problemele cu care se confruntă, dar şi mecanismele şi instrumentele de apărare pe care ar trebuie să le folosească. Ludmila Bodrug, expertă la Oficiul Avocatul poporului a menţionat că cele mai stringente cazuri pe care le-a examinat instituţia la care activează, în ultimul timp, vizează elevii cu dizabilităţi fizice şi cu cerinţe educaţionale speciale din câteva localităţi ale ţării. Aceştia au fost discriminaţi deoarece nu li s-a asigurat condiţii necesare pentru susţinerea examenelor de bacalaureat. Ea a specificat: ”În primul rând, este vorba despre cazul unei tinere cu nevoi speciale din raionul Glodeni, căreia i-a fost refuzată cererea de a susţine examenele la domiciliu, dar, totodată, nu i-au fost create condiţii adecvate pentru a susţine examenele la centrul de bacalaureat”.Ea a fost nevoită să parcurgă mai mult de 20 de km până la Centrul de bacalaureat, deşi a fost anterior paralizată după un atac cerebral". L. Bodrug a îndemnat părinţii şi cadrele didactice de sprijin prezente la discuţii să semnaleze astfel de cazuri dacă sunt atestate în raionul Ialoveni pentru a putea reacţiona operativ şi a întreprinde măsurile necesare.
La întâlnire au participat elevi cu dizabilităţi locomotorii şi de vedere, de la Liceul Teoretic „Petru Ştefănucă” din Ialoveni. Ecaterina Ciobanu, mama unei fetiţe din clasa a patra, a spus că fiica ei Magdalena, aflată în scaun rulant, a întâmpinat dificultăţi foarte mari, zilnic, atunci când era pusă în situaţia să urce la etajul doi pentru a ajunge în clasa unde învaţă. Ea a adăugat: „M-am adresat administraţiei şcolii şi după o anumită perioadă de timp problema a fost rezolvată, clasa Magdalenei a fost trecută la etajul întâi”. E. Ciobanu, a mai susţinut că este mulţumită de faptul că a reuşit să obţină recent statutul de asistent personal, lucru ce-i oferă posibilitatea să stea lângă copilul ei, să-l îngrijească. Ea a specificat că indemnizaţia oferită de stat este, cu părere de rău, mică şi nu acoperă nici pe de parte necesităţile existente”. Valentina Galescu, cadru didactic de sprijin la această instituţie a menţionat: „Cu probleme similare se confruntă acum şi o altă elevă, Eugenia, din clasa a noua. Sperăm că vor fi găsite soluţii şi în acest caz”.
Invitaţi la discuţii, responsabili din partea Autorităţilor Publice Locale au fost solicitaţi să prezinte soluţii şi măsuri pe care le întreprind sau le vor întreprinde pentru a soluţiona problemele semnalate. Vera Ursuleac, specialist la Direcţia raională de asistenţă socială şi protecţie a familiei, a opinat că în ultimul timp sau făcut multe lucruri bune şi importante pentru persoanele cu dizabilităţi, inclusiv pentru copii cu nevoi speciale fizice sau intelectuale. Ea a dat ca exemplu Centrul de Resurse pentru Educaţie Incluzivă din cadrul liceului, de care beneficiază copii cu dizabilităţ şi colegii lor, dar şi activitatea echipelor mobile care acordă ajutor persoanelor aflate la pat, activitatea locuinţelor protejate şi a caselor comunitare. Ea a mai adăugat: „Cu regret, nu sunt suficiente mijloace financiare pentru a acoperi necesităţile raionului în asistenţi personali. În prezent, avem 19 unităţi de asistenţi personali, iar o sută de persoane aşteaptă la rând ca să beneficieze de acest drept”.
Pe parcursul anilor 2015-2016, API va organiza, în parteneriat cu redacţiile membre ale API, dar şi cu alte instituţii media şi ONG-uri, 13 întâlniri de informare şi educare pentru diferite grupurile marginalizate şi vulnerabile, la tema drepturilor omului şi egalităţii, cum ar fi: copiii şi părinţii copiilor cu dizabilităţi fizice şi intelectuale, romii, femeile victime ale violenţei domestice şi discriminării la angajarea în câmpul muncii, bătrânii şi copiii instituţionalizaţi, persoanele consumatoare de droguri, etniile şi confesiunile religioase etc. API va desfăşura următoarea întâlnire la 2 decembrie 2015, la Ungheni, iar persoanele vizate vor fi cele infectate cu virusul TBC (infectaţi cu tuberculoză).
Publicaţie realizată în cadrul proiectului „Eforturi consolidate ale mass-media în promovarea drepturilor omului şi diversităţii”, implementat de Asociaţia Presei Independente, cu suportul proiectului ”Susținerea Instituțiilor Naționale pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Omului (INPPDO), conform recomandărilor Comitetelor Convențiilor ONU și Revizuirii Periodice Universale (UPR)”, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Norvegiei și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova (PNUD) și Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului.