en
Versiunea veche a site-ului

API este membru al Asociaţiei Mondiale a Ziarelor şi a Producătorilor de Ştiri
(World Association of Newspapers and News Publishers – WAN/IFRA)


Ştiri API
Condiții noi la repartizarea banilor pentru drumuri
Veaceslav Negruța, expert în finanțe la Transparency International-Moldova
Foto: Arhiva personală

În acest an au fost aprobate câteva modificări legislative, fiind stabilite condiții mai transparente de alocare și gestionare a mijloacelor financiare destinate pentru drumuri. Astfel, consiliile raionale vor primi bani din Fondul rutier în funcție de suprafaţa (numărul de kilometri) de rețea de drum pe care o gestionează, iar primăriilor li se vor transfera bani pentru reparaţia și construcția drumurilor în funcție de numărul de locuitori din comunitate. Într-un interviu acordat Asociației Presei Independente (API), Veaceslav Negruța, expert în finanțe în cadrul organizației Transparency International-Moldova, explică cine va beneficia de aceste modificări.

- În ce constau modificările legislative şi care sunt condițiile noi de repartizare a banilor publici pentru drumuri?

- În luna martie curent, Parlamentului Republicii Moldova a adoptat o lege, prin care au fost modificate alte două legi: Legea fondului rutier și Legea privind finanțele publice locale. Amendamentele operate stabilesc alte principii de finanțare a drumurilor de importanță națională și locală. Astfel, a fost lărgită lista posibilităților de finanțare din Fondul rutier, prin introducerea sintagmei „întreținerii, reparației și reconstrucției drumurilor publice naționale și locale”. Conceptual, se schimbă formula de repartizare a mijloacelor acumulate în Fondul rutier, astfel că taxele pentru drumuri nu se mai duc în totalitate în Fondul rutier centralizat, ci sunt repartizate după formula: 50 la sută din taxele rutiere colectate de la posesorii de autovehicule vor merge în Fondul rutier pentru întreținerea și mentenanța drumurilor naționale, iar celelalte 50 la sută vor fi alocate către autoritățile publice locale (APL) de nivelul întâi, adică primăriilor satelor, comunelor și orașelor.

- În investigațiile jurnalistice au fost mediatizate cazuri când transferurile din Fondul rutier către APL depindeau de „culoarea politică” a primarului sau a președintelui de raion. Credeți că noile reglementări vor înlătura acești factori politici?

- Trebuie de menționat că anterior, banii din Fondul rutier nu erau destinați drumurilor locale. Prin aceste modificări la lege, anume prin anexele la Legea bugetului de stat pentru anul 2017 (anexa Nr. 5), fiecare cetățean poate vedea ce sumă a fost alocată pentru drumurile din localitatea lor. Teoretic, factorul subiectiv pare a fi eliminat. Vom vedea cum va funcționa la modul practic. Asta depinde și de o statistică clară a populației în localitate, astfel ca banii cheltuiți să fie destinați anume pentru drumuri, așa cum sunt planificați, iar localnicii să fie beneficiarii finali.

- Legea prevede ca banii destinați pentru drumuri să fie alocați primăriilor în funcție de populația din localitate, date care vor fi furnizate de către Biroul Național de Statistică (BNS). Multă lume pleacă din țară, iar unele localități rămân pustii. Vor fi afectate bugetele acestor localități din cauza depopulării?

- Este adevărat că unele localități sunt pustiite, altele - mai populate. S-ar putea ca unele localități cu populație puțină, de facto, să beneficieze de bani mai mulți și asta deoarece BNS s-ar putea să furnizeze date neactualizate. Cred că problema se va rezolva doar dacă se va opera cu date reale, dar nu imaginare. Este de datoria BNS și a angajaților din primării care oferă aceste date să aibă grijă de corectitudinea lor.

- Care va fi rolul consiliilor raionale la repartizarea și gestionarea banilor destinați Fondului rutier?

- Pentru bugetele unităților administrativ-teritoriale de nivelul al doilea și al unității teritoriale autonome cu statut juridic special, transferurile cu destinație specială pentru finanțarea infrastructurii drumurilor publice locale sunt calculate și distribuite în funcție de numărul de kilometri echivalenți administrați, conform legislației privind acest Fond.

- Există obstacole în implementarea acestor modificări legislative?

- Deși au fost operate modificări, din păcate, încă nu este elaborat regulamentul prevăzut de lege. Acesta urma să fie aprobat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor. Lipsa acestui regulament poate crea piedici în implementarea legilor care au fost amendate. Desigur, mijloacele destinate fiecărei primării sunt relativ puține, iar investițiile în infrastructura drumurilor costă mult. Probabil că în primul an de punere în aplicare a acestor modificări, primăriile vor avea probleme cu organizarea procedurilor: fie cele de achiziții publice sau de efectuare a anumitor studii de fezabilitate. În timp, poate lucrurile se vor redresa.

Este adevărat că procedura descentralizării implică atât capacități, cât și aptitudini pe care trebuie să le posede reprezentanții autorităților locale. Probabil că este necesar ca primarii, dar și funcționarii responsabili de acest domeniu, să fie pregătiți metodologic pentru a face față acestor condiții, odată cu delegarea către APL a competențelor financiare. Se dorește ca formulele de repartizare a banilor să stabilească dreptul pecuniar al fiecărei autorități, fie că este de nivel central sau local.

Lilia Zaharia

Acest articol este realizată cu suportul financiar al Ambasadei Finlandei la București în cadrul proiectului ”Evaluarea transparenței procesului bugetar și utilizării mijloacelor publice destinate infrastructurii rutiere prin monitorizare și investigații jurnalistice”. Responsabilitatea pentru conținutul materialelor publicate aparține autorului și nu neapărat reflectă poziția Ambasadei.

comments powered by Disqus
MEMBRII API
Persoane juridice
JURNAL DE CHIȘINĂU
director fondator - Val Butnaru
http://www.jc.md/
GAZETA SATELOR
director - Constantin Rotaru
Persoane fizice
CONSTANTIN GRIGORIȚĂ
fotoreporter
NELLY UNCUȚĂ
jurnalistă liber profesionistă
CONSTANTIN UZDRIȘ
jurnalist
DUMITRU MITITELU
jurnalist, redactor al ziarului "Gazeta de Vest", unul dintre fondatorii API
MIRCEA ZATUȘEVCHI
fotojurnalist
NICOLAE MISAIL
jurnalist, fost redactor-şef al ziarelor "Sfatul ţării" şi "Ora fermierului"
VITALIE CAZACU
jurnalist, director al agenţiei de presă "DECA-Press", unul dintre fondatorii API
NATA ALBOT
jurnalistă
http://nataalbot.md/
Membri de onoare
JUDY YABLONKY (SUA)
jurnalistă, iniţiatoarea constituirii API
MARK CERNOFF (SUA)
fost voluntar la API
JACK RONALD (SUA)
expert media
TUDOR IAȘCENCO
directorul ziarului ”Cuvântul”, fondator al API
PIOTR MARCINIAK (Polonia)
fost ambasador al Poloniei în Republica Moldova
ZIARELE API LA MINUT
Как живёт на зарплату и на чем экономит молодой учитель в Бельцах
По словам Анны Мазур, работа учителя отнимает много сил и почти всё свободное время, но денег вполне хватает. Фото: А. Тарловская Как живёт на зарплату…
18 Ianuarie 2019
Ограбление в Бельцах попало на видео. Полиция ищет преступника
Неизвестный угрожал сотруднице кредитной организации, забрал деньги и ценности. 18.01.2019 - 11:04
18 Ianuarie 2019
Candidații cu numărul trei și patru – înregistrați
Cel de-al treilea candidat la funcţia de deputat din partea circumscripţiei electorale nr. 21, care include 22 de primării din r. Criuleni şi trei primării…
18 Ianuarie 2019
Scarlat va compărea în fața judecătorilor. Acesta a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției
După ce și-a recunoscut vina, iar acum câteva zile a fost eliberat din arest la domiciliu, Procuratura Anticorupție anunță că a finalizat urmărirea penală în…
18 Ianuarie 2019
Mărturii ale unui „invalidat”de poliţişti
„Te opreau în stradă, îţi verificau actele, timp în care îţi băgau droguri în buzunar” Marian Macovei are 41 de ani, şase dintre care i-a…
18 Ianuarie 2019
Cum poți schimba forma de proprietate a unei întreprinderi în doar trei pași
Întrebare: Dețin un portal de știri, pe care l-am înregistrat inițial ca Întreprindere Individuală. Acum aș vrea să extind afacerea, personalul și să trec la…
18 Ianuarie 2019
CEALALTĂ BASARABIE // „Triști, triști mi-au fost părinții”
Traiul Marianei în Finlanda este frumos, dar, de sărbători, dorul de familia întreagă este mai greu Mariana Tolvanen a plecat de-acasă în anul 2010 cu…
18 Ianuarie 2019
Muncă la negru şi neplătită
Patru persoane care au lucrat pentru SRL „Nucul de aur” de la Slobozia-Dușca, Criuleni, nu și-au ridicat salariile de cinci ani
18 Ianuarie 2019
Mihai CURCIUC, un zidar al spiritului continuu
Galeria oamenilor celebri ai raionului se completează cu numele Mihai CURCIUC, şeful – adjunct al Direcţiei Educaţie Sângerei. Este omul care duce greul sistemului de…
18 Ianuarie 2019
У 25-летней Ольги Севастюк обнаружили опухоль мозга. Ей срочно нужна помощь
Ольга Севастюк перенесла первую операцию в Кишиневе 27 ноября. Ей удалили лишь малую часть опухоли. Чтобы остановить процесс роста опухоли, срочно требуется повторная операция в…
18 Ianuarie 2019
DOC/ Aprobat de Guvern. Lista secțiilor de votare care vor fi deschise în diasporă la alegerile parlamentare
În cadrul alegerilor parlamentare din 24 februarie, peste hotarele țării vor fi deschise 125 de secții de votare, adică cu 25 de secții mai mult…
18 Ianuarie 2019
Gala Laureaţilor Culturii şi-a desemnat premianţii
În data de 15 ianuarie, curent, în incinta Casei Raionale de Cultură „Nicolae Iorga” s-a desfăşurat „Gala Laureaţilor din domeniul Culturii 2018”, dedicată Zilei Naţionale…
18 Ianuarie 2019
A început aventura râzând, dar a sfârșit-o plângând 
Acum bărbatul își plânge de milă. A pierdut drumul și nu găsește nici cărarea
18 Ianuarie 2019
Жителям Чечни спишут 9 млрд долга за газ
Суд постановил списать долги с населения за газ на 9 млрд рублей. "Газпром" намерен обжаловать данное решение. Фото иллюстративное: o-trubah.com Районный суд Грозного удовлетворил иск…
18 Ianuarie 2019
„Poezia actuală din Basarabia face parte integrantă din literatura română”
Interviu cu Dumitru Chioaru, poet, profesor la Facultatea de Litere şi Arte a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, redactor-şef al revistei „Euphorion”
18 Ianuarie 2019
Curtea Constituțională a validat mandatul a cinci deputați noi. Cine sunt aceștia
În ședința din 18 ianuarie, Curtea Constituțională a validat mandatele a cinci deputați noi, după ce mai mulți democrați au fost numiți de Parlament în…
18 Ianuarie 2019
Cronica teatrală // A supravieţui într-o lume civilizată
Anatol Guzic este expresia caricaturală a civilizaţiei „moderne”
18 Ianuarie 2019
Conexiunea inversă // Invidiat pentru că lucrează în multe locuri
Andrian Cazacu, din Verejeni, Telenești, „lucrează în vreo 13 locuri”
18 Ianuarie 2019
Clarviziune
Deștept vreodată nu afirm c-am fost Cât mi-a părut că sunt în viață eu, Dar cred că totuși nici atât de prost Cum m-a crezut…
18 Ianuarie 2019
A-POLITICE // „Electorala 2019”. Portret de grup
Colegul Nicolae Negru trage, în finalul unui editorial din „Ziarul naţional”, o concluzie eronată
18 Ianuarie 2019
Bine o mai duce Hrenova
Deputata: „De ce nu am declarat niciun venit? Salariul este salariu, nu se declară!... Do svidania!”
18 Ianuarie 2019
Statul îți dă şi statul îți ia!
Pensionarii dezamăgiți de majorarea pensiilor promise de Filip și Plahotniuc
18 Ianuarie 2019
Ilan (off)Şor, miliardar în autodenunţuri, cu datorii de milioane în declaraţiile de avere
Controversatul om de afaceri Ilan Şor, care declara că l-a remunerat ilicit pe fostul premier Vladimir Filat cu peste 300 de milioane de lei pentru…
18 Ianuarie 2019
В России облицовку дома сдуло ветром
Местные власти пообещали в ближайшее время восстановить обшивку жилого дома. Фото: газета "Знамя Победы" (Сухой Лог) В Свердловской области ветер снёс облицовку с трехэтажного жилого…
18 Ianuarie 2019
„Cămaşa reprodusă integral – un monument al neuitării”
Dacă o să fiți foarte atenți, motivele de acolo repetă drapelul republicii nerecunoscute transnistrene. Șor ne dă nu cu tifla, ci cu bocancul în față
18 Ianuarie 2019
В Бельцах появятся троллейбусы на аккумуляторах
В Кишинёве троллейбусы на аккумуляторах связывают город с аэропортом. Фото: moldovanews.md Часть пути такие машины смогут ехать без проводов. 18.01.2019 - 08:38
18 Ianuarie 2019
Ana Buhnea, şefa CEC Nisporeni: „Nu am făcut nicio poză a listelor, atât eu, cât şi secretara”
Mai mulţi cetăţeni din Iurceni care au semnat pentru candidatura blocului ACUM au fost hărţuiţi de primarul localităţii
18 Ianuarie 2019
Террористическая группировка ИГ взяла на себя ответственность за взрыв дома в Магнитогорске
В результате взрыва обрушился целый подъезд жилого дома. Погибли 39 жителей. Фото: ТАСС Информацию о причастности террристической организации «Исламское государство» (ИГ) портал Al-Naba распространил спустя…
18 Ianuarie 2019
Cum stă poliţia cu limba de stat?
Scandalul cu poliţistul care a răspuns „în limba de stat” unui şofer care nu vorbea „limba de stat” m-a prins în SUA. În zbor spre…
18 Ianuarie 2019
Полиция обнародовала своё видео инцидента между патрульным и водителем
Стоп-кадр видео инцидента История с отказом полицейского говорить с водителем на русском языке получила новое продолжение. Генеральный инспекторат полиции (ГИП) опубликовал трехминутную запись разговора патрульного…
17 Ianuarie 2019
VIDEO/ Poliția a publicat discuția integrală dintre șoferul din Vulcănești și polițistul care a refuzat să vorbească în limba rusă
După ce societate a fost împărțită în două tabere în legătură cu acțiunile inspectorului de patrulare care a refuzat să vorbească în limba rusă cu…
17 Ianuarie 2019
ДТП на объездной: автобус № 25 столкнулся с легковушкой
Удар произошёл, когда автобус разворачивался на конечной остановке. Фото полиции В Бельцах произошла авария с участием пассажирского автобуса. 17.01.2019 - 17:53
17 Ianuarie 2019
Предвыборный фальстарт. Как бельцкие кандидаты использовали время, пока не разрешена агитация
Хотя до начала официальной агиткампании еще есть время, кандидаты от разных партий уже стараются о себе заявлять. Предвыборный фальстарт. Как бельцкие кандидаты использовали время, пока…
17 Ianuarie 2019
VIDEO/ Reacția lui Năstase la contestația depusă de PDM la CEC: „Ceea ce facem noi e perfect legal”
Andrei Năstase susține că a chema oamenii să iasă la vot înseamnă democrație. Reacția liderului Platformei DA vine după ce PDM a depus la CEC…
17 Ianuarie 2019
Вьетнамские врачи спасли пациента с помощью пива
48-летний пациент поступил в больницу с тяжёлым отравлением некачественным алкоголем. Фото: Asia Wire Во Вьетнаме доктора спасли пациента от смерти от алкогольного отравления, влив в…
17 Ianuarie 2019
R. Moldova, condamnată la CtEDO pentru arestul unei persoane fără un motiv relevant
La 15 ianuarie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza Sirenco v. Republica Moldova. În decizia Curții se precizează că instanțele…
17 Ianuarie 2019
Vrei să devii membru API?
Regulamentul de obţinere, menţinere şi pierdere a calităţii de membru al Asociaţiei Presei Independente (API)
vezi detalii...
Moldova curată



The english version of site is out of work