Principiul „lego” de structurare a proiectelor multimedia, storytelling, hărți interactive – sunt doar câteva dintre subiectele incluse în agenda cursului interactiv „Proiectele multimedia și storytelling: creativitate, planificare, realizare”, organizat de Asociația Presei Independente (API) în perioada 5-7 aprilie 2019, la Vadul lui Vodă.
Trainera programului Oksana Silantieva (producătoare multimedia, traineră-consultantă în comunicare, marketing și management al proiectelor multimedia, Rusia) a ținut să menționeze că „fără hyperlink-uri și comentarii, imagini în mișcare, sunet, video, un material nu poate fi numit multimedia. Un articol multimedia are o structură unică, ce depinde de abilitățile autorului de a îmbina reușit elementele potrivite de multimedia, așa încât să obțină cât mai multe vizualizări, care aduc resurse financiare unei redacții”.
În cadrul instruirii, cei 14 participanți au învățat că ideea esențială în storytelling este să ai un erou, care trăiește anumite emoții și trece prin schimbări în confruntarea cu anumite probleme. Jurnaliștii au fost implicați în diferite activități practice și au elaborat hărți, fotografii și cronologii interactive care să completeze un text jurnalistic.
Irina Popa, redactoră în cadrul departamentului multimedia, IPNA Compania Teleradio-Moldova, a subliniat că cele mai atractive tehnici multimedia prezentate la training au fost proiectele infografice, cronologia și harta informativă, asupra cărora va lucra mai mult pentru a le utiliza în materialele jurnalistice și pentru a-i oferi publicului istorii într-un nou format.
Constantin Uzdriș, coordonatorul site-ului Tvrmoldova.md, a menționat că pentru Republica Moldova, multimedia este încă un domeniu puțin exploatat, atât de jurnaliști, cât și de consumatorii de media și că va utiliza o parte din tehnicile învățate în câteva proiecte la care lucrează.
În multimedia nu există o rețetă magică, deoarece acesta este un segment care se află în schimbare continuă, a specificat trainera Oksana Silantieva, încurajându-i pe participanți să fie flexibili și să experimenteze cu diferite instrumente multimedia. În acest context, Oksana Silantieva a oferit tuturor participanților la curs posibilitatea să acceseze în mod gratuit, timp de o lună, cursul la distanță de multimedia și storytelling, de pe platforma Silamedialab.ru, gestionată de ea.
Agenda trainingului poate fi descărcată AICI.
Trainingul a fost organizat de FOJO Media Institute din Suedia și Asociația Presei Independente (API), cu suportul financiar al Institutului Suedez (SI) și al Agenției suedeze pentru dezvoltare internațională (Sida).