La expoziţie au fost prezentate produse media, în special materiale ale jurnaliştilor din presa scrisă, despre drepturile copiilor, problemele şi reuşitele copiilor, inclusiv fotografii. La eveniment au participat mai multe instituţii media, inclusiv publicaţii pentru copii, organizaţii de media, organizaţii de protecţie a drepturilor copiilor etc.
Petru Macovei, directorul executiv API, a declarat că jurnaliştii trebuie să fie mai atenţi atunci când scriu, în special când este vorba de tratarea subiectelor despre copii. „Aflaţi în goana după senzaţii jurnaliştii uită uneori de normele deontologice. Acest poster vine în ajutorul jurnaliştilor, vine să-i facă mai responsabili pentru ceea ce scriu”, a mai spus Petru Macovei.
La deschiderea expoziţiei au participat vicepreşedinta Parlamentului Liliana Palihovici şi Alexandra Yuster, reprezentanta UNICEF în Moldova.
Liliana Palihovici a declarat că instituţiile mass-media trebuie să acorde o atenţie sporită subiectelor care îi au ca protagonişti pe copii, iar Alexandra Yuster recomandă jurnaliştilor să se gândească la urmările materialelor prezentate în media şi îi sfătuie pe jurnalişti să abordeze mai multe subiecte pozitive când este vorba de copii.
API a editat şase mii de postere întitulate „10 reguli de aur pentru jurnaliştii care scriu despre copii”, inclusiv patru mii în limba română şi două mii în limba rusă. Ele vor fi distribuite instituţiilor mass-media naţionale şi locale, iar acţiunea se înscrie în rândul manifestaţiilor dedicate Zilelor Libertăţii Presei.
Posterul a fost lansat în cadrul proiectului „Consolidarea practicilor jurnalistice în mediatizarea subiectelor sensibile despre copii”, implementat de API şi finanţat de reprezentanţa UNICEF în Moldova.