en
Versiunea veche a site-ului

API este membru al Asociaţiei Mondiale a Ziarelor şi a Producătorilor de Ştiri
(World Association of Newspapers and News Publishers – WAN/IFRA)


APEL: Cerem autorităților să investigheze și să pedepsească prompt toți responsabilii, cu referire la decesul lui Andrei Brăguța

Organizațiile semnatare au luat act de decesul în condiții suspecte și încă neclare a dl Andrei BRĂGUȚA. Suntem indignați de faptul că autoritățile se eschivează să-și asume vreo responsabilitate pentru circumstanțele în care a fost aplicat arestul preventiv, acordarea serviciilor medicale adecvate, care au rezultat în decesul tânărului, ce se afla în custodia și responsabilitatea statului. Semnatarii constată cu regret că judecătorii admit în proporție de peste 90% demersurile procurorilor de aplicare a arestului preventiv și își motivează hotărârea insuficient.

Andrei Brăguța a fost reținut pe 15 august, după un incident cu poliția de patrulare. Potrivit procurorului, în momentul în care a fost oprit, tânărul era în stare de ebrietate. El a fost reținut pentru 72 de ore și dus în Izolatorul de Detenție Preventivă. Ulterior, a fost învinuit de aplicarea forței fizice asupra polițiștilor. Pe 18 august 2017 judecătorul i-a aplicat arest pentru 30 de zile. Drept urmare, acesta a fost transferat din Izolatorul de detenție provizorie în Penitenciarul nr. 13. De la apariția cazului în spațiul public, instituțiile de stat au făcut mai multe declarații contractorii cu referință la circumstanțele în care persoana a fost reținută, starea de sănătate (prezența sau lipsa vătămărilor corporale, diagnoze medicale etc.), circumstanțele transferului în cadrul mai multor instituții de detenție (izolator de detenție, Penitenciar, spitalul de psihiatrie) dar și aplicarea violenței de alți condamnați sau angajați ai Inspectoratului General al Poliției. Andrei Brăguța a decedat în Penitenciarul „Pruncul” la 29 august curent. Condamnăm divulgarea de către instituțiile de stat a datelor cu caracter personal cu referință la starea de sănătate și ale circumstanțelor detenției lui Andrei Brăguța. Această tactică concertată afectează demnitatea umană. Mai mult, suntem indignați că procurorul a făcut declarații prin care confirmă ilegalitatea solicitării aplicării arestului, invocând că Andrei Brăguța se simțea rău și că acesta anterior a urmat tratament într-un spital psihiatric. În aceste circumstanțe, urmează să fie investigate legitimitatea solicitării și aplicării arestului de procuror și judecător.

La 1 septembrie 2017, Procuratura municipiului Chișinău a inițiat o cauză penală pe faptul vătămării intenționate grave a integrității corporale, soldată cu decesul victimei, Procuratura Generală investighează acțiunile şi inacțiunile factorilor de decizie ai instituțiilor de stat, în custodia cărora s-a aflat victima și că mai mulți angajați ai Inspectoratului General de Poliție au fost suspendați din funcție. Tot la aceeași redacția TV8 a intrat în posesia unor probe care confirmă faptul că șeful de escortă a refuzat să îl transfere pe Andrei Braguța la Spitalul Clinic de Psihiatrie.

Suntem indignați de contrazicerile și neconcordanța informațiilor oferite instituțiilor de stat, alimentând și mai mult percepția că vina de circumstanțele create aparține altor instituții, iar unica persoană vinovată este persoana decedată. Regretăm să constatăm, dar o asemenea poziție au luat-o instituțiile de stat ca urmare a evenimentelor tragice din aprilie 2009, soldate cu sute de aresturi și persoane maltratate în instituțiile de detenție. Susținem că în cazul decesului lui Andrei BRĂGUȚA, instituțiile de stat nu au venit cu nicio explicație clară privind cauzele și condițiile decesului și nici despre cine se face responsabil de moartea tânărului.

Organizațiile semnatare vor monitoriza și vor reveni cu detalii asupra cazului.

Organizațiile semnatare SOLICITĂ:

  1. Inspectoratului General de Poliție al RM – să inițieze imediat o anchetă internă și să aplice sancțiuni disciplinare tuturor celor implicați în tratamentul inuman și moartea tânărului Brăguța Andrei și să informeze societatea, cât de curând posibil, și periodic despre această investigație.

  2. Procuraturii Generale a RM:

Să prezinte zilnic periodic oficiale privind urmărirea penală inițiată, să efectueze o anchetă penală promptă cu privire la alegațiile de maltratare pe acest caz, cercetând, în termeni cât mai restrânși, transparent, prompt și eficient, toate circumstanțele privind alegațiile pe acest caz, cu tragerea la răspundere a tuturor vinovaților de admitere a asemenea tratamente inumane și degradante în custodia statului.

– Să dispună pornirea unei proceduri disciplinare în privința procurorilor care au gestionat cauza penală;

– Să analizeze oportunitatea dispunerii pornirii urmăririi penale în privința judecătorului care a dispus plasarea unei persoane fără discernământ în arest în Penitenciarul nr. 13.

  1. Consiliului Superior al Magistraturii – inițieze și să dispună inițierea unei proceduri disciplinare cu aplicarea unor sancțiuni dure judecătorului, care a emis mandatul de arest în privința unei persoane cu semne vizibile de dizabilitate mintală.

  2. Ministerului Justiției al RM – să dispună desfășurarea unei anchete de serviciu în privința persoanelor care au gestionat plasarea lui Andrei Brăguța în celule comune, precum și pentru neacordarea asistenței medicale necesare.

  3. Uniunii Avocaților, Comisiei de Etică și Disciplină – să dispună pornirea unei proceduri disciplinare în privința avocaților care au asistat tînărul, în vederea stabilirii faptelor dacă aceștia au comis sau nu abateri disciplinare și au acordat asistență juridică calitativă și în întreg volum.

Au semnat:

Amnesty International Moldova,

Asociația Presei Independente,

A.O. Comunitatea ”WatchDog.MD”,

Asociația Obștească BIOS,

Centrul de Resurse Juridice din Moldova,

Promo-LEX,

RCTV Memoria,

Transparency International-Moldova,

Avocata Veronica Mihailov-Moraru.


 

comments powered by Disqus
MEMBRII API
Persoane juridice
JURNAL DE CHIȘINĂU
director fondator - Val Butnaru
http://www.jc.md/
GAZETA SATELOR
director - Constantin Rotaru
Persoane fizice
CONSTANTIN GRIGORIȚĂ
fotoreporter
NELLY UNCUȚĂ
jurnalistă liber profesionistă
CONSTANTIN UZDRIȘ
jurnalist
DUMITRU MITITELU
jurnalist, redactor al ziarului "Gazeta de Vest", unul dintre fondatorii API
MIRCEA ZATUȘEVCHI
fotojurnalist
NICOLAE MISAIL
jurnalist, fost redactor-şef al ziarelor "Sfatul ţării" şi "Ora fermierului"
VITALIE CAZACU
jurnalist, director al agenţiei de presă "DECA-Press", unul dintre fondatorii API
NATA ALBOT
jurnalistă
http://nataalbot.md/
Membri de onoare
JUDY YABLONKY (SUA)
jurnalistă, iniţiatoarea constituirii API
MARK CERNOFF (SUA)
fost voluntar la API
JACK RONALD (SUA)
expert media
TUDOR IAȘCENCO
directorul ziarului ”Cuvântul”, fondator al API
PIOTR MARCINIAK (Polonia)
fost ambasador al Poloniei în Republica Moldova
ZIARELE API LA MINUT
Sinteza ZdG: Cele mai importante evenimente ale zilei
Marți, 13 noiembrie 2018 Mai jos găsiți rezumatul celor mai importante evenimente ale zilei, cu link spre știrea completă pentru cei care doresc să afle…
13 Noiembrie 2018
VIDEO/ „Frizerul din Călărași”, escortat la ședința de judecată: „N-am ce vorbi, ți-am spus!”
Încă o ședință de judecată în dosarul de huliganism deschis după ce un grup de persoane au tuns forțat doi tineri la o benzinărie din…
13 Noiembrie 2018
Пожары в Калифорнии уносят десятки жизней. От них пострадали голливудские звёзды
Лесные пожары бушуют в нескольких районах штата Калифорния. Фото: getty images Лесные пожары в Калифорнии добрались до богемных районов штата, где находятся поместья многих киноактёров…
13 Noiembrie 2018
Почему бельцкая баскетбольная команда не участвует в чемпионате страны?
Новое баскетбольное первенство двукратный чемпион «Баско» пропустит. Фото: из архива «СП» В воскресенье, 11 ноября, стартовал чемпионат Молдовы по баскетболу в Национальном дивизионе, однако среди его участников нет двукратного чемпиона…
13 Noiembrie 2018
Expert-Grup: „După patru ani de la frauda bancară, continuăm să avem mai multe întrebări decât răspunsuri”
La patru ani distanță de la decizia guvernului de a garanta creditele de urgență acordate de Banca Naționale a Moldovei (BNM) unor bănci insolvabile, o…
13 Noiembrie 2018
În Parlamentul European va fi dezbătut un raport critic la adresa R. Moldova. Ce prevede acesta
În contextul împlinirii a patru ani de la semnarea Acordului de Asociere dintre R. Moldova și Uniunea Europeană, în Parlamentul European urmează a fi dezbătut…
13 Noiembrie 2018
Двести бутылок контрабандного коньяка конфисковала полиция во Флорештах
Все 200 бутылок коньяка конфискованы. Фото: politia.md Житель Тирасполя планировал сбыть алкоголь в Флорештах. 13.11.2018 - 15:55
13 Noiembrie 2018
Заявления об отставке подали шесть судей, в том числе из Бельц. Что у них за душой?
В ноябре многие судьи решили подать в отставку. Фото: pixabay.com Увольнения в судебной системе Молдовы продолжаются. 13.11.2018 - 15:33
13 Noiembrie 2018
Что думают бельчане о переносе остановки на автовокзале?
Теперь остановка метрах в 20-ти от старого места. Фото из архива "СП" Что думают бельчане о переносе остановки на автовокзале?В конце прошлой недели на остановке…
13 Noiembrie 2018
Reacția Primăriei Orhei la incidentul în care au fost implicate jurnalistele ZdG la hramul localității
Primăria municipiul Orhei acuză Ziarul de Gardă de minciună și dezinformare, asta după ce reporterii ZdG au declarat că au fost somați să nu filmeze…
13 Noiembrie 2018
Analiștii politici, despre propunerea lui Plahotniuc de a reduce numărul de deputați
În opinia analiștilor politici Igor Boțan și Ion Tăbârță, propunerea democraților cu privire la reducerea numărului de deputați nu este altceva decât o inițiativă electorală,…
13 Noiembrie 2018
На старом кладбище в Бельцах установили памятную доску погибшим венграм
Памятник освятили. Фото: Сергей Пузик На кладбище на ул. Дечебала находится захоронение венгерских воинов, погибших в 1944 году в лагере для военнопленных на территории Бельц. …
13 Noiembrie 2018
Atenţie: vă poftim la test!
Miercuri, 14 noiembrie, între orele 8.00 şi 10.00, în incinta Centrelor de Sănătate Criuleni (policlinica, et. I), Dubăsarii Vechi, Măgdăceşti, Hârtopul Mare, Hruşova, Bălăbăneşti, orice…
13 Noiembrie 2018
Полиция предупреждает водителей: ожидаются сложные дорожные условия
Фото: Национальный инспекторат полиции Полиция предупреждает водителей: ожидаются сложные дорожные условияГосударственная гидрометеорологическая служба прогнозирует на ближайшие дни снижение температуры и осадки в...
13 Noiembrie 2018
VIDEO/ Plahotniuc explică de ce nu răspunde la întrebările jurnaliștilor după briefingul PDM
După fiecare briefing al PDM, la care Plahotniuc face anunțuri, jurnaliștii îi adresează întrebări liderului democrat. Președintele PDM nu răspunde însă niciodată la întrebările reporterilor…
13 Noiembrie 2018
Пройдите «танцевальный» кинотест и примите участие в розыгрыше призов
Культовый танец из фильма "Криминальное чтиво". Стоп-кадр фильма Пройдите «танцевальный» кинотест и примите участие в розыгрыше призовНаша новая киновикторина посвящена танцам в кино. Победитель получит приз от ресторана «Оскар»...
13 Noiembrie 2018
Demisiile în sistemul judecătoresc continuă. Cine sunt cei cinci judecători care au demisionat astăzi
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au acceptat astăzi, 13 noiembrie, cererile de demisie a cinci judecători, dintre care doi sunt de la Curtea de…
13 Noiembrie 2018
Una din judecătoarele vizate în dosarul mitei judecătorilor a demisionat din funcție
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au acceptat astăzi, 13 noiembrie, cererea de demisie a judecătoarei Ludmila Ouș, vizată în dosarul mitei pentru judecători. Magistrata…
13 Noiembrie 2018
Реуцельское гетто, 1941-й: свидетельства очевидцев и кадры кинохроники
В 2008 году в лесу, где располагался Реуцельский лагерь, был установлен памятник. Фото из архива "СП" Реуцельское гетто, 1941-й: свидетельства очевидцев и кадры кинохроникиРассказ о лагере…
13 Noiembrie 2018
VIDEO/ Plahotniuc anunță organizarea unui referendum în ziua alegerilor pentru reducerea numărului de deputați
După două săptămâni de pauză, Vladimir Plahotniuc a făcut un nou anunț de la tribuna Partidului Democrat. Liderul democraților anunță despre implementarea unei reforme politice…
13 Noiembrie 2018
Media NGOs: We Condemn the Abusive Practices of Restricting the Access of ZdG Journalists to the Events Dedicated to Orhei Town Day
Media NGOs condemn the abuses of the people who prevented Ziarul de Garda (ZdG) journalists from reflecting the events organised by Orhei Mayoralty for the…
13 Noiembrie 2018
Медийные НПО: Мы осуждаем неправомерную практику ограничения доступа журналистов ZdG к мероприятиям, приуроченным к празднованию Дня города Орхей
Неправительственные медийные организации осуждают неправомерные действия лиц, которые препятствовали журналистам «Ziarul de Garda» (ZdG) освещать мероприятия, организованные Примэрией города Орхей по случаю Храма города, и…
13 Noiembrie 2018
Между этикой и общественным интересом: может ли журналист обнародовать запись телефонного разговора без разрешения собеседника?
Вопрос: Если я звоню сановнику, государственному служащему и представляюсь журналистом, должен ли я сообщить собеседнику, что записываю разговор? А если не сообщу, смогу ли я…
13 Noiembrie 2018
Узнаем свою аудиторию с Леннартом Герверсом на Форуме масс-медиа -2018
Данные об аудитории медийных учреждений очень важны для развития эффективных медиамаркетинговых политик. Как и почему нужно знать свою аудиторию расскажет участникам  Форума масс-медиа Республики Молдова…
13 Noiembrie 2018
Să ne cunoaștem audiența, cu Lennart Gerwers, la Forumul mass-media 2018
Datele despre audiența instituțiilor mass-media sunt foarte importante pentru dezvoltarea unor politici eficiente de marketing media. Cum și de ce trebuie să ne cunoaștem audiența,…
13 Noiembrie 2018
Petiție pentru o educație non-violentă. Părinții cer instalarea camerelor de supraveghere în grădinițe
Asociația Obștească „Părinți Solidari” a lansat o petiție online prin care solicită o educație non-violentă în grădinițe. Petiția a fost lansată în contextul înregistrărilor audio…
13 Noiembrie 2018
Бельчанки выиграли чемпионат Кишинёва по настольному теннису
Бельцкие теннисистки Виктория Михалова, Наталина и Виталина Брынза на открытом первенстве Кишинёва с тренером. Фото: из архива Олега Шарика. Виктория Михайлова и Наталина Брынза стали…
13 Noiembrie 2018
В Бельцах стартовал юношеский чемпионат Молдовы по гандболу
Бельчанки атакуют и обыгрывают "Кишинёв-1". Фото Сергей Пузик В конце октября и в начале ноября в специализированном зале гандбола бельцкой спортшколы № 1 прошли 1-е…
13 Noiembrie 2018
DOC/ Cât a costat vizita lui Erdogan în R. Moldova
Din Fondul de Rezervă al Guvernului vor fi alocați peste 200 de mii lei pentru acoperirea cheltuielilor suportate pentru organizarea vizitei oficiale în R. Moldova a…
13 Noiembrie 2018
Даниэль Рзаса, инструктор Google News Lab, расскажет на Форуме масс-медиа - 2018 о полезных журналистам цифровых инструментах
Во второй день Форума масс-медиа Республики Молдова 2018 года состоятся несколько воркшопов для журналистов и редакторов СМИ с участием местных и зарубежных экспертов. Один из…
13 Noiembrie 2018
Daniel Rzasa, instructor Google News Lab, va vorbi la Forumul mass-media 2018 despre instrumente digitale utile pentru jurnaliști
În a doua zi a Forumului mass-media din R. Moldova, ediţia 2018, vor avea loc mai multe ateliere de lucru pentru jurnaliști și editori media,…
13 Noiembrie 2018
World Press Photo Exhibition 2018 Comes Back to Chisinau on 21 November
World Press Photo Exhibition 2018, the world’s most important photo contest, comes back to Chisinau for the second consecutive year. The event is organised by…
13 Noiembrie 2018
В Бельцах дворник «подрабатывала» мошенничеством
Подсудимая работает дворником на муниципальном предприятии ЖКХ. 13.11.2018 - 08:52
13 Noiembrie 2018
Вандалы повредили информационные панно в Старом Орхее
Вандалы поцарапали и исписали поверхность информационного стенда. Фото: realitatea.md Их установили не более двух недель назад. 13.11.2018 - 08:48
13 Noiembrie 2018
Свадебная пара недели в Бельцах: Татьяна и Николай
Татьяна и Николай во всем поддерживают друг друга. Фото из семейного архива пары Свадебная пара недели в Бельцах: Татьяна и НиколайНовые герои рубрики хотят быть опорой…
13 Noiembrie 2018
VIDEO/ Casa care nu există
În scurt timp, o căsuţă din str. Codrilor 10A ar putea ar putea să devină temelia unui imens proiect imobiliar, iar cei patru locatari, printre…
13 Noiembrie 2018
Фотофакт: в Бельцах прошла ярмарка голубей и других питомцев
Фото: Сергей Пузик Фотофакт: в Бельцах прошла ярмарка голубей и других питомцевВ центральном парке в воскресенье, 11 ноября, прошла выставка-ярмарка домашних птиц и животных.
12 Noiembrie 2018
Sinteza ZdG: Cele mai importante evenimente ale zilei
Luni, 12 noiembrie 2018 Mai jos găsiți rezumatul celor mai importante evenimente ale zilei, cu link spre știrea completă pentru cei care doresc să afle…
12 Noiembrie 2018
Победители конкурса на самый удачный образ к Хэллоуину получили призы
Представители споносоров и призёры на награждении: Татьяна Реус, Петр Гуцу, Дарья Федорова и Марина Пирожкова. Фото: Анастасия Тарловская Победители конкурса на самый удачный образ к…
12 Noiembrie 2018
За год в Молдове значительно выросло число заболеваний органов дыхания
Цифры по болезням дыхательных органов большей частью неутешительные. Фото: fitohome.ru В 2017 году в Молдове было зарегистрировано 5223 случая заболеваний органов дыхательных путей на 10…
12 Noiembrie 2018
VIDEO/ ONG-urile de media condamnă practicile de îngrădire a accesului jurnaliștilor la Hramul Orheiului
Organizațiile neguvernamentale de media condamnă abuzurile persoanelor care au împiedicat jurnaliștii de la Ziarul de Gardă să reflecte evenimentele organizate de Primăria orașului Orhei cu…
12 Noiembrie 2018
DOC/ Cât a costat distracția de Hramul Orheiului. Doar pentru focurile de artificii s-au plătit peste 95 de mii de lei
Distracția orheienilor de hramul localității a costat peste jumătate de milion de lei. Din acești bani au fost contractate servicii de organizare a evenimentului, de…
12 Noiembrie 2018
В Бельцах поймали вокзального вора
Злоумышленник был доставлен полицию. Фото: Департамент карабинеров У девушки на автовокзале "увели" сумку с ноутбуком. 12.11.2018 - 15:11
12 Noiembrie 2018
Vrei să devii membru API?
Regulamentul de obţinere, menţinere şi pierdere a calităţii de membru al Asociaţiei Presei Independente (API)
vezi detalii...
Moldova curată



The english version of site is out of work