en
Versiunea veche a site-ului

API este membru al Asociaţiei Mondiale a Ziarelor şi a Producătorilor de Ştiri
(World Association of Newspapers and News Publishers – WAN/IFRA)


Ştiri API
Ajutată de UE, a deschis o pensiune etno-turistică

A deschis 14 locuri de muncă noi şi a atras peste 1000 de turişti în jumătate de an de la deschiderea unei pensiuni în stil găgăuz. Este vorba de Ana Statova, o antreprenoare din satul Congaz care a dezvoltat cu succes o afacere, cu ajutorul unui grant oferit de Uniunea Europeană în cadrul programului de Susţinere a agriculturii şi dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia şi Taraclia (SARD).

Iniţial, avea de gând să deschidă un muzeu al localităţii, dedicat obiceiurilor, portului şi tradiţiilor locale. Aflând de programul SARD, Ana Statova a realizat un proiect mai amplu, care includea patru căsuţe construite în stil tradiţional, din lampaci de lut şi acoperite cu stuh, o cramă şi un muzeu. În martie 2017, a câştigat proiectul şi o finanţare de 18.500 euro din partea UE. „Îmi doream demult să dezvolt o pensiune turistică în stil național, însă nu am avut banii necesari și nici n-aș fi putut să-i adun vreodată. Acum, cu ajutorul UE, am făcut localitatea noastră mai atractivă pentru turiști și am creat vreo 14 locuri de muncă pentru localnici”, afirmă antreprenoarea. Întreg complexul etno-turistic „Curtea etnică naţională găgăuză” („Gagauz Sofrasi”)  mai cuprinde un restaurant, o terasă în stil naţional şi un mini-hotel modern.

Potrivit antreprenoarei, proiecte ca cel finanţat de UE care au drept scop dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în mediul rural, reprezintă una din puţinele soluţii pentru stoparea depopulării satelor şi ameliorarea situaţiei social-economice din localităţile Republicii Moldova. „Până acum nu am avut parte de nicio susţinere. Luam credite de la bănci, însă din cauza dobânzii mari, ele ne împovărau mult activitatea. Dacă nu ar fi fost suportul european, probabil am fi plecat şi noi peste hotare. Acest proiect ne-a ajutat să rămânem acasă şi să ne dezvoltăm. Proiectele ca SARD sunt foarte importante și contribuie în special la redresarea situaţiei în sate”, mai spune Ana Statova.

Pensiunea la care a muncit timp de aproape doi ani a fost dată în exploatare pe 6 noiembrie 2018. Toate obiectele de decor: draperii, covoare, sunt croşetate ori ţesute manual de gospodinele din localitate, tradiţiile şi obiceiurile din regiune sunt păstrate și promovate. Timp de jumătate de an, pensiunea deja a fost vizitată de peste 1000 de turişti. „Am avut oaspeţi din SUA, Marea Britanie, România, Danemarca şi alte ţări. Majoritatea optează pentru locurile în căsuţe, preferă stilul rustic și mai puțin stilul modern din hotel. Săptămâna trecută ne-au vizitat câţiva oaspeţi din Londra şi din California. I-am întrebat din curiozitate, de ce au ales să călătorească în Moldova, doar au atâtea locuri atractive în ţările lor. Mi-au spus că le-a plăcut deschiderea şi ospitalitatea oamenilor noştri. Acolo au magazine mari, pline cu de toate celea, dar nu au produsele noastre naturale”, povestește, cu mândrie, antreprenoarea.

Ana Statova este unica femeie de afaceri care încearcă să exploateze potenţialul turistic din UTA Găgăuzia. Graţie suportului european de care a beneficiat, vizitatorii pot cunoaşte tradiţiile, pot savura bucatele tradiţionale găgăuze, brânzeturile şi chiar pot participa la ateliere gastronomice.

La înmânarea certificatului de finanţare, Dafina Gherceva, coordonatoare rezidentă a ONU, Reprezentanta Permanentă PNUD, care și-a încheiat recent mandatul în Republica Moldova, a declarat că prin susținerea acestor inițiative antreprenoriale, Uniunea Europeană îşi doreşte să răspundă la cele mai stringente necesități ale locuitorilor din regiune - de a avea un loc de muncă decent și condiții îmbunătățite de viață la ei acasă.

Anatolie Terzi, managerul de proiect, ne-a informat că Programul SARD, finanțat de UE cu 6,5 milioane de euro, a fost implementat de PNUD în perioada anilor 2016-2018. În cadrul programului, 30 de antreprenori au beneficiat de granturi în valoare de la 8600 până la 18.500 euro. Totodată, aceştia au beneficiat de asistenţă tehnică şi mentorat la crearea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii. Investiţiile europene prin intermediul acestui program au contribuit la crearea a 250 de locuri de muncă noi.

În același timp, 107 persoane au fost instruite în domeniul antreprenoriatului, iar 33 dintre ei au beneficiat de granturi din partea Uniunii Europene, de până la 2.450 de euro, pentru a-și lansa propriile afaceri.

Svetlana Corobceanu

Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului ”Campanie de informare în regiunile Moldovei despre situația democratică și asistența UE pentru dezvoltarea țării”, realizat în cadrul Platformei Naționale din Moldova a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic, de către Asociația Presei Independente (API)în parteneriat cu Centrul Național de Mediu și Consiliul Național al Tineretului din Moldova, cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul articolului este responsabilitatea exclusivă a autorilor – Asociația Presei Independente (API) – și nu reflectă în mod neapărat poziția Uniunii Europene.

comments powered by Disqus
MEMBRII API
Persoane juridice
Persoane fizice
CONSTANTIN GRIGORIȚĂ
fotoreporter
NICOLAE ROȘIORU
jurnalist
NELLY UNCUȚĂ
jurnalistă liber profesionistă
CONSTANTIN UZDRIȘ
jurnalist
DUMITRU MITITELU
jurnalist, redactor al ziarului "Gazeta de Vest", unul dintre fondatorii API
MIRCEA ZATUȘEVCHI
fotojurnalist
NICOLAE MISAIL
jurnalist, fost redactor-şef al ziarelor "Sfatul ţării" şi "Ora fermierului"
VITALIE CAZACU
jurnalist, director al agenţiei de presă "DECA-Press", unul dintre fondatorii API
NATA ALBOT
jurnalistă
http://nataalbot.md/
Membri de onoare
JUDY YABLONKY (SUA)
jurnalistă, iniţiatoarea constituirii API
MARK CERNOFF (SUA)
fost voluntar la API
JACK RONALD (SUA)
expert media
TUDOR IAȘCENCO
directorul ziarului ”Cuvântul”, fondator al API
PIOTR MARCINIAK (Polonia)
fost ambasador al Poloniei în Republica Moldova
ZIARELE API LA MINUT
Американская музыка, еда, спорт, техника и не только. Как прошёл America Day в Бельцах в 25 фото
Желающие могли примерить форму для игры в американский футбол. Бельцы 15 сентября приняли фестиваль «America Day» («День Америки»). 16.09.2019 - 15:30
16 Septembrie 2019
CJI a instruit primii profesori de la treapta de liceu în domeniul Educației pentru media
Începând cu anul de studii 2019-2020, liceenii din Republica Moldova au posibilitatea să-și dezvolte abilitățile de gândire critică în cadrul disciplinei opționale Educație pentru media.…
16 Septembrie 2019
VIDEO/ Fracțiunea Partidului „Șor” părăsește ședința Parlamentului
Fracțiunea Partidului „Șor” a decis să părăsească „în semn de protest” ședința Parlamentului, care urmează să reînceapă în câteva minute. Se întâmplă după ce speakerul…
16 Septembrie 2019
Четверо парней разбились в аварии в Резине: один погиб, трое в больнице
Машина на большой скорости съехала с трассы и ударилась в дерево. Фото: Инспекторат полиции Резины Три молодых человека попали в больницу, а 18-летний парень погиб после того,…
16 Septembrie 2019
Бюст Михая Волонтира освятили в день годовщины смерти артиста
Освящение памятника состоялось в день четвёртой годовщины смерти артиста. Фото: Сергей Бояринцев В воскресенье, 15 сентября, на Аллее классиков в Бельцах прошла церемония освящения памятника…
16 Septembrie 2019
Media Azi: Accesul jurnaliștilor la bazele de date, între interesul public și taxele usturătoare
Registrele cu informații despre companii sau proprietăți imobiliare sunt instrumente-cheie ale jurnaliștilor atunci când vor să-și documenteze materialele, în special în cazuri de corupție. Accesul…
16 Septembrie 2019
В Бельцах на «БАМе» горела квартира
Пожар вспыхнул на 4-м этаже многоэтажного дома. Фото иллюстративное: ГИЧС Пожар в многоэтажке по улице Александру чел Бун случился сегодня утром. 16.09.2019 - 14:31
16 Septembrie 2019
Proiectul privind modificarea Legii Procuraturii a fost votat în prima lectură
Proiectul de lege privind modificarea Legii Procuraturii a fost votat, astăzi, 16 septembrie, în prima lectură. După prezentarea proiectului de către ministrul Justiției, Olesea Stamate…
16 Septembrie 2019
ULTIMA ORĂ! Procurorul general interimar solicită ridicarea imunității parlamentare a deputatelor Tauber și Apostolova
Procurorul general interimar a solicitat ridicarea imunității deputatelor Marina Tauber și Reghina Apostolova din cadrul fracțiunii parlamentare a partidului „Șor”. Președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a…
16 Septembrie 2019
Dereck J. Hogan, despre relația lui Plahotniuc cu SUA și discuțiile purtate la partid
Ambasadorul SUA în R. Moldova, Dereck J. Hogan, declară că nu a existat niciun ultimatum în cadrul discuțiilor din 14 iunie cu Vladimir Plahotniuc, atunci…
16 Septembrie 2019
Asociația „Vocea Justiției” susține inițiativa convocării Adunării Generale extraordinare a judecătorilor
Asociația „Vocea Justiției” susține inițiativa celor 87 de judecători care au solicitat anterior convocarea Adunării Generale extraordinare a judecătorilor. Asociația precizează însă că nu susține…
16 Septembrie 2019
Спецназ «Fulger» задержал группу лже-полицейских. Они пытали жертву и вымогали деньги
Задерживали подозреваемых силами полицейского спецназа «Fulger». Фото: politia.md Правоохранители задержали четверых мужчин, которые, представившись полицейскими, вымогали деньги. 16.09.2019 - 12:08
16 Septembrie 2019
Un potențial primar și doi potențiali consilieri la Primăria Criuleni
Doritorii de a ocupa scaunul de primar al or. Criuleni încă nu se înghesuie, deocamdată, la ușa Consiliului Electoral Criuleni nr. 12/1 pentru a-și formaliza…
16 Septembrie 2019
В квитанциях на свет появились новые пункты. Почему и что они означают?
Квитанции стали меняться после введения нового положения, которое утвердило НАРЭ.  В квитанциях на свет появились новые пункты. Почему и что они означают? Квитанции на оплату электроэнергии…
16 Septembrie 2019
LIVE/ Deputații se întrunesc în ședință. Pe ordinea de zi – proiectul privind modificarea Legii Procuraturii. Dodon a ținut un discurs
Deputații din Parlamentul de la Chișinău se întrunesc astăzi, 16 septembrie, în ședință. Pe ordinea de zi este doar un singur subiect, cel privind modificările…
16 Septembrie 2019
Un tânăr băut și-a făcut Mercedesul zob într-un copac, la Criuleni. Cinci persoane au ajuns la spital
Cinci persoane au ajuns la spital, după ce automobilul cu care se deplasau s-a izbit violent într-un copac. Accidentul a avut noaptea trecută, în jurul…
16 Septembrie 2019
În Ministerul Afacerilor Externe din Estonia va fi deschis Departamentul diplomației cibernetice
Materialul de pe novayagazeta.ee Pe 12 septembrie Guvernul Republicii Estonia a convenit asupra creării în cadrul Ministerul Afacerilor Externe a Departamentului Diplomației Cibernetice, anunță site-ul…
16 Septembrie 2019
Partidul Șor nu va vota modificările la Legea Procuraturii: „Venim cu un nou proiect”
Fracțiunea Partidului Politic Șor a anunțat astăzi, 16 septembrie, că nu va vota proiectul legii privind modificarea Legii Procuraturii. Anunțul a fost făcut de către…
16 Septembrie 2019
Государство потратило миллионы на инсулиновый препарат. Он теперь пылится на складе
Препарат лежит на складе, власти сообщают противоречивые данные о его безопасности. Фото: Radio Europa Liberă Молдова должна еще более полумиллиона леев за биосимиляр инсулина «Стрим», приобретенный…
16 Septembrie 2019
CV-urile celor șapte pretendenți care aspiră la fotoliul de șef al Procuraturii Generale
În timp ce Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de numire a procurorului general, iar subiectul urmează a fi examinat și la Parlament, la Consiliul Superior…
16 Septembrie 2019
В доме американского врача нашли останки более 2 тысяч неродившихся детей
Медика лишили лицензии на врачебную практику в 2016 году из-за незаконного аборта. Фото: worldjusticenews.com В американском штате Иллинойс в доме умершего врача Ульриха Клопфера полицейские обнаружили более…
16 Septembrie 2019
Ce spune deputatul Vladimir Cebotari despre faptul că ar putea rămâne fără imunitate. Detalii de la procurorul general
Vladimir Cebotari, deputat în Parlamentul de la Chișinău, ar putea să rămână fără imunitate parlamentară, iar ulterior să fie reținut de către autoritați, notează  Newsmaker.…
16 Septembrie 2019
VIDEO/ Noutăți de la Șor. Comparațiile pe care le face într-un nou video postat pe facebook
Dispărut din Republica Moldova după alegerile parlamentare din 24 februarie și, ulterior, anunțat în căutare de către autoritățile moldovene, Ilan Șor a făcut o tradiție…
16 Septembrie 2019
„Avem multă lume dornică să discute cu autorii cărţilor”
Interviu cu Lea Chirinciuc, fondatoarea Galerie Moldave din Paris, Franța
16 Septembrie 2019
Reuniunea Teatrelor Naționale Românești, mai presus de frontiere
Reuniunea va începe cu spectacolul „Dosarele Siberiei” al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău
16 Septembrie 2019
Cine sunt candidații ACUM, la funcțiile de primari, în câteva suburbii ale capitalei
Blocul electoral ACUM a făcut publice numele candidaților care vor lupta pentru funcțiile de primari în cinci suburbii ale capitalei, la alegerile locale generale din…
16 Septembrie 2019
Требуются официанты, бухгалтеры и кладовщики. Обзор вакансий в Бельцах
Фото: pixabay.com «СП» подготовила новую подборку объявлений о рабочих местах в Бельцах. 16.09.2019 - 08:25
16 Septembrie 2019
PSRM și-a prezentat echipa. Lista candidaților pentru funcția de primar în centrele raionale
Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) s-a lansat oficial în campania electorală pentru alegerile locale generale. Evenimentul a avut loc la Palatul Național, fiind finanțat…
16 Septembrie 2019
Drumul e-deșeurilor în e-Moldova
Zilnic, pe piață apar produse electrice și electronice noi. Pentru a ține piept preferințelor consumatorilor, din ce în ce mai pretențioși, echipamentele avansează în culori,…
16 Septembrie 2019
Copil decedat într-un sistem în comă
În sistemul de sănătate din R. Moldova persistă un șir de carențe care cauzează decesul pacienților pe patul de spital. Lipsa de comunicare dintre medic…
16 Septembrie 2019
Гибель на железнодорожных путях, атака дронов, смертельный картофель. Обзор ЧП за выходные
Коллаж "СП" Какие происшествия случились за минувший уикенд в стране и мире. 15.09.2019 - 21:13
15 Septembrie 2019
11 старых фотографий Бельц, которые откроют вам город по-новому
Коллаж "СП" 11 старых фотографий Бельц, которые откроют вам город по-новому Предлагаем вам подборку снимков из архивов бельчан, охватывающие первую половину XX века. Это полностью…
15 Septembrie 2019
На следующей неделе температура воздуха в Бельцах начнёт снижаться
Фото: Сергей Бояринцев Государственная гидрометеорологическая служба представила прогноз погоды на ближайшие дни. 15.09.2019 - 18:00
15 Septembrie 2019
FOTO/ Culoare, haine tradiționale, joc și cântec. Cum s-a desfășurat Festivalul Republican al Etniilor
Cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Republican al Etniilor, cu genericul „Unitate prin diversitate” s-a desfășurat astăzi, 15 septembrie, în Grădina Publică Ștefan cel Mare…
15 Septembrie 2019
Тыквенный суп, брускетта с молдавским акцентом и экзотический салат. 3 рецепта от бельцкого повара Алины Лунгу
Основа сегодняшнего меню — тыква. Тыквенный суп, брускетта с молдавским акцентом и экзотический салат. 3 рецепта от бельцкого повара Алины Лунгу Автор кулинарной рубрики «СП»…
15 Septembrie 2019
Как изменится стоимость валюты в начале следующей недели. Официальный курс
Фото pixabay.com Национальный банк Молдовы представил официальный курс валют на завтра, 16 сентября. 15.09.2019 - 17:29
15 Septembrie 2019
10 двухкомнатных квартир, продающихся на «БАМе». Обзор «СП»
Коллаж "СП" 10 двухкомнатных квартир, продающихся на «БАМе». Обзор «СП» Предлагаем подборку, составленную из объявлений на сайте 999.md.
15 Septembrie 2019
Vrei să devii membru API?
Regulamentul de obţinere, menţinere şi pierdere a calităţii de membru al Asociaţiei Presei Independente (API)
vezi detalii...
Moldova curată



The english version of site is out of work