en
Versiunea veche a site-ului

API este membru al Asociaţiei Mondiale a Ziarelor şi a Producătorilor de Ştiri
(World Association of Newspapers and News Publishers – WAN/IFRA)


Ştiri API
FALS: Tancurile NATO au invadat Chişinăul
Foto: printscreen Sputnik

Mai multe mass-media din Federaţia Rusă, dar şi unele de la Chişinău, au publicat informaţia potrivit căreia pe data de 8 mai, în piaţa centrală, a fost aduse „tancuri americane” sau „tancuri NATO”, contrar opiniei majorităţii cetăţenilor care nu ar agrea o colaborare cu NATO.

Tancurile americane au invadat centrul Chişinăului”, a titrat filiala moldovenească a agenţiei ruseşti Sputnik. „Un contingent din aproape 200 de militari americani din cadrul Regimentului 2 Cavalerie al SUA, cu peste 100 de unităţi de tehnică militară, participă alături de militarii moldoveni, în Moldova, la exerciţiul „Dragon Pioneer 2016”, a mai anunţat aceeaşi sursă.

Pentru prima dată despre pretinsele tancuri americane sau ale Alianţei Nord-Atlantice care au intrat în Republica Moldova pe 3 mai au relatat posturile de televiziune Rossia 1 şi Rossia 24. „Militarii americani cât pe ce nu au provocat o confruntare civilă în Moldova. Ei au venit în republică la exerciţii militare, dar la graniţă coloana cu tehnică a fost blocată de opoziţie, care consideră că prezenţa americanilor încalcă statutul de neutralitate. Tancurile NATO, vehiculele blindate, tractoare militare şi gredere se îndreptau la poligonul din satul Negreşti când la graniţă le-au blocat calea oameni cu afişe pe care scria într-o limbă înţeleasă de oaspeţi „NATO stop. Go home!”, a povestit reporterul de la Rossia 1. „Potrivit opoziţiei, în Moldova au intrat de două ori mai multă tehnică decât era anunţată oficial de Ministerul Apărării. Dar opinia populaţiei nu interesează pe nimeni. Între altele, 70% din moldoveni sunt împotriva colaborării cu Alianţa Nord-Atlantică”, a anunţat Rossia 24. „Nu vom permite NATO să-şi aducă tancurile în Chişinău”, a fost declaraţia socialistului Igor Dodon din 3 mai, tirajată de media de expresie rusă, precum Pan.md sau Accent TV, ultimul apropiat socialiştilor.

O parte din televiziunile ruseşti au continuat să povestească despre „tancuri” şi în următoarele zile. Astfel, Rossia 24, pe 8 mai, la 13.00, a difuzat o ştire despre expoziţia cu tancurile şi hammerele americane. În aceeaşi zi, înainte de a-l intervieva prin telefon pe preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, moderatorul a spus că la Chişinău nu există niciun fel de tanc, ci tehnică militară la mâna a doua. În interpretarea lui Dodon, „americanii s-au temut să vină pe 9 mai la Chişinău, deoarece au fost preîntâmpinaţi că vor fi blocate toate intrările în oraş. De aceea au decis să vină cu o zi înainte, la 5.00 dimineaţa, asta aminteşte de 22 iunie 1941, şi au expus câteva unităţi vechi, din secolul trecut”.

„Opoziţia moldovenească protestează împotriva tancurilor NATO la Chişinău”, a titrat postul rusesc NTV pe data de 8 mai, adăugând că autorităţile au adus tehnica pe întuneric.

Agenţia federală de ştiri FAN a informat că „americanii au venit în Chişinău cu tancuri, dar au plecat cu panglici ale Sfântului Gheorghe”, iar postul TV Rossia 24 a susţinut că americanii au fost alungaţi din piaţă de socialişti.

Russia Today a anunţat că „americanii au bătut în retragere” după un protest al localnicilor, fără a preciza detalii despre manifestaţie. „Tehnica militată NATO este o tentativă cinică de a distorsiona trecutul în scopuri politice, de a demoniza Rusia şi a-i submina imaginea”, a menţionat Srdja Trifkovic, un expert sârb, prezent deseori la RT.

Chiar dacă Dodon a declarat că expoziţia cu tehnică americană nu a fost anunţată, pe 7 mai Ministerul Apărării a publicat pe pagina oficială Army.md un anunţ că a doua zi în Piaţa Marii Adunări Naţionale vor fi expuse unităţile de tehnică militară antrenate în exerciţiul moldo-american „Dragon Pioneer”, la care participă genişti din cele două ţări. Evenimentul era integrat în acţiunile consacrate comemorării victimelor celui de-al Doilea Război Mondial. În piaţă nu a ajuns însă nici un tanc, a declarat Alla Diaconu, ofiţer de presă la Ministerul Apărării. Ea spune că a dat multe telefoane la redacţii rugând jurnaliştii să rectifice informaţiile precum că exerciţiile militare ar fi sub egida NATO, când de fapt a fost un exerciţiu bilateral moldo-american, şi că la el ar participa peste 100 de mașini, când de fapt au fost doar 58 de unităţi. La expoziţia din Piaţa Marii Adunări Naţionale nu au fost tancuri. Au fost expuse 5 unităţi de tehnică de geniu din dotarea Armatei SUA şi 12 unităţi din dotarea Armatei Republicii Moldova. Tehnica a plecat din piaţă la ora 16.30, când nu era nici urmă de socialiști!”, a mai spus Alla Diaconu. Ofiţerul de presă al Ministerului Apărării spune că atât intrarea coloanei în ţară, cât şi expoziţia au fost lipsite de incidente.

La acţiunile de protest anti-NATO au participat câteva zeci de persoane reprezentând Partidul Socialiştilor, după cum se vede din imaginile video difuzate de aceleaşi instituţii media din Rusia. Însă din relatările jurnaliştilor ruşi, cu mici excepţii, au lipsit alte câteva zeci de persoane care şi-au adus copiii la „tancuri” şi au pozat cu ostașii americani.

Valentina Basiul

Articolul a fost realizat în cadrul Campaniei media împotriva informaţiei false şi tendenţioase – STOP FALS!, desfăşurată de Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociaţia VIP a Telejurnaliștilor Independenţi din Moldova (ATVJI).

comments powered by Disqus
MEMBRII API
Persoane juridice
Persoane fizice
CONSTANTIN GRIGORIȚĂ
fotoreporter
NICOLAE ROȘIORU
jurnalist
NELLY UNCUȚĂ
jurnalistă liber profesionistă
CONSTANTIN UZDRIȘ
jurnalist
DUMITRU MITITELU
jurnalist, redactor al ziarului "Gazeta de Vest", unul dintre fondatorii API
MIRCEA ZATUȘEVCHI
fotojurnalist
NICOLAE MISAIL
jurnalist, fost redactor-şef al ziarelor "Sfatul ţării" şi "Ora fermierului"
VITALIE CAZACU
jurnalist, director al agenţiei de presă "DECA-Press", unul dintre fondatorii API
NATA ALBOT
jurnalistă
http://nataalbot.md/
Membri de onoare
JUDY YABLONKY (SUA)
jurnalistă, iniţiatoarea constituirii API
MARK CERNOFF (SUA)
fost voluntar la API
JACK RONALD (SUA)
expert media
TUDOR IAȘCENCO
directorul ziarului ”Cuvântul”, fondator al API
PIOTR MARCINIAK (Polonia)
fost ambasador al Poloniei în Republica Moldova
ZIARELE API LA MINUT
Pentru ce a mulțumit Dodon Moscovei, ce a cerut și despre ce i-a informat pe „colegii săi ruși”
Șeful statului, Igor Dodon, a cerut astăzi, 17 iulie, la Moscova, reducerea tarifelor la gaze pentru R. Moldova începând cu 1 septembrie. Solicitarea a fost…
17 Iulie 2019
Cum ar urma să fie valorificate 61 de milioane de euro oferite de Banca Mondială
Banca Mondială va oferi 61 de milioane de euro R. Moldova pentru interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Moldova și România, mai exact, pentru extinderea…
17 Iulie 2019
DOC/ CA Chișinău se adresează guvernării și misiunilor diplomatice, după incidentul în dosarul Petic
Curtea de Apel Chișinău se arată îngrijorată de faptul că Inspectoratul General al Poliției (IGP) „intenționat sau neintenționat” nu a asigurat în măsura necesară ordinea…
17 Iulie 2019
Туристов призывают быть осторожными на отдыхе в Греции
Пляж одного из отелей в Греции после шторма на прошлой неделе. Фото:REUTERS/Iona Serrapica Министерство иностранных дел (МИД) Румынию обнародовало 17 июля предупреждение для туристов, которые…
17 Iulie 2019
Citiți joi în ZdG
În ediția din 18 iulie a Ziarului de Gardă aflați cum au ajuns două persoane cu datorii de milioane la stat după ce au fost…
17 Iulie 2019
​Уголовное дело 1963 года. Бельчанин хочет реабилитировать имя дедушки, расстрелянного в СССР за хищения
Коллектив Бельцкого спиртзавода на первомайской демонстрации, середина 50-х годов. Иван Яковлев руководил предприятием с 1949 года. Коллаж на основе фото из семейного архива ​Уголовное дело…
17 Iulie 2019
VIDEO/ Gheorghe Petic a ieșit din sala de judecată: „Nu am încercat să evadez”
După ce magistrații au respins cererea avocaților de-al elibera din arest, Gheorghe Petic a ieșit din sala de judecată de la Curtea de Apel Chișinău,…
17 Iulie 2019
Vrei să devii membru API?
Regulamentul de obţinere, menţinere şi pierdere a calităţii de membru al Asociaţiei Presei Independente (API)
vezi detalii...
Moldova curată



The english version of site is out of work