20 iunie 2013

Harta sitului
 
Home   Centrul Informational   Evenimente  

Calendar

28.02.2011 Cele mai importante evenimente din luna februarie
detalii 

Arhiva

...Скачать на русском языке

...Download in English

...Скачать на русском языке

Publicitate

API oferă posibilitatea de a plasa la preţuri avantajoase publicitatea Dvs în 19 ziare naţionale cu un tiraj de pîna la 110.710 exemplare.
Alegeţi oricare din cele 3 pachete oferite:

Contacte API:

str. Bucuresti 77,
mun. Chişinău,
Republica Moldova,
MD-2012
Tel: +37322 220996
Fax: +37322 203686
E-mail: api@api.md

8 februarie 2011
Încă 13 demnitari şi-au făcut publice declaraţiile de avere

Asociaţia Presei Independente (API) continuă campania „Avere la vedere”, prin care promovează transparenţa averii şi veniturilor demnitarilor de stat. În perioada 2-8 februarie a.c., API a monitorizat în ce măsură este respectat art. 13 al Legii nr. 1264 din 19.07.2002 privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii demnitarilor de stat, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere, care prevede obligativitatea plasării declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate pe site-urile oficiale.

Astfel, în perioada 2-8 februarie 2011, încă 13 demnitari de stat şi-au scos averea la vedere pe paginile web ale instituţiilor pe care le conduc. Este vorba de:
- Directorul general al Serviciului Vamal Tudor Baliţchi –
http://customs.gov.md/index.php?id=2215
- Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor Anatolie Şalaru –
http://www.mtid.gov.md/img/new/Decalratia%20venit%20ministru.pdf
- Ministrul Afacerilor Interne Alexei Roibu –
http://www.mai.gov.md/content/7144
- Ministrul Apărării Vitalie Marinuţa –
http://www.army.md/inf/declaratie.pdf
- Ministrul Justiţiei Alexandru Tănase –
http://justice.gov.md/file/Structura%20Ministerului/doc%20scanat.pdf
- Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare Vasile Bumacov –
http://www.maia.gov.md/pageview.php?l=ro&idc=3&
- Viceministra Educaţiei Loretta Handrabura a plasat câteva date din conţinutul declaraţiei, nu însă şi copia scanată a acesteia –
http://www.edu.gov.md/?lng=ro&MenuItem=2&SubMenu0=3&SubMenu1=1
- Viceministrul Tineretului şi Sportului Octavian Bodişteanu –
http://www.mts.gov.md/Sites/sport_ro/Uploads/Scanned%20at%202-1-2011%2011-56%20AM.FC17217BB4044BF091991E805358F162.pdf
- Directorul general al Agenţiei Turismului Ludmila Dumitraş –
http://www.turism.gov.md/files/files/Declaratia.pdf
- Preşedintele Parlamentului, preşedinte interimar al RM Marian Lupu –
http://parlament.md/LastructuredeParlament/Deputies/tabid/87/Id/52/Default.aspx
- Prim-ministrul R. Moldova Vlad Filat –
http://gov.md/public/files/declaratii/vlad_filat_declaratie_2010.pdf
- Procurorul general Valeriu Zubco –
http://procuratura.md/file/declar2010.pdf
- Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie Ion Muruianu –
http://www.csj.md/admin/public/uploads/Declaratia%20de%20venituri%20a%20Presedintelui%20CSJ%20pentru%20anul%202010.pdf

Până la 1 februarie 2011 (data când a fost relansată campania „Avere la vedere”), şi-au publicat declaraţiile pe site-urile oficiale alţi zece demnitari, lista acestora poate fi văzută la http://api.md/events/14472/index.html

Până în prezent, din cei 21 de membri ai Cabinetului de miniştri, doar zece şi-au făcut publice declaraţiile de avere pe site-urile oficiale. Deocamdată nu şi-au publicat declaraţiile doi dintre viceprim-miniştri, miniştrii Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Mediului, Educaţiei, Culturii, Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Sănătăţii, preşedintele Academiei de Ştiinţe şi Guvernatorul UTA Gagauz-Yeri. Din cei 101 de deputaţi, doar speakerul şi-a publicat pe site-ul oficial al Parlamentului declaraţia de venituri şi proprietate.

Potrivit legislaţiei în vigoare, cel târziu până pe 3 martie 2011, şeful statului, deputaţii, membrii Guvernului, preşedintele Curţii Constituţionale, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Procurorul General, preşedintele Curţii de Conturi, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, primarii oraşelor, satelor (comunelor) şi preşedinţii de raioane sunt obligaţi să-şi scoată averile la vedere. Articolul 13 din Legea nr.1264 prevede expres că declaraţiile de avere „se publică anual în mijloacele de informare în masă republicane sau locale, precum şi pe paginile web oficiale: a Preşedinţiei, Parlamentului, Guvernului, ministerelor, celorlalte autorităţi ori instituţii publice centrale şi locale”. Prin urmare, Declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi pentru anul 2010 a şefului statului trebuie plasată pe site-ul Preşedinţiei, a deputaţilor – pe pagina web a Parlamentului, a miniştrilor – pe site-ul Guvernului etc.

Notă: În cadrul campaniei „Avere la vedere”, API le propune demnitarilor să-şi facă publică declaraţiile cu privire la venituri şi proprietăţi mai devreme de data-limită stabilită de legislaţie, expediindu-le în formă scanată pe adresa api@api.md.

Săptămânal, API va difuza comunicate de presă, în care va comunica numele demnitarilor şi funcţionarilor care au acceptat să-şi scoată averea la vederea.

Declaraţii publice, dar... confidenţiale

Legea prevede că se publică şi nu constituie informaţie confidenţială doar valoarea totală a proprietăţii declarate şi lista tuturor bunurilor. „Comisia Centrală de Control (CCC) a declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate va publica o parte din informaţiile din declaraţiile de avere, cum ar fi valoarea totală a proprietăţilor şi lista bunurilor în proprietate, dar nu declaraţia integrală. Datele despre venitul anual sau adresa proprietăţilor, sau alte informaţii pot fi date publicităţii numai cu acordul demnitarilor. Legea prevede expres că declaraţiile trebuie să fie publicate pentru anumite categorii de funcţionari cu funcţii de conducere, cum ar fi miniştri, deputaţi etc. Dar, în general, declaraţia integrală poate fi făcută publică numai la dorinţa demnitarului”, a precizat Vadim Enicov, membru al CCC.

În opinia juriştilor, Legea nr. 1264 conţine o mulţime de contradicţii. „Art. 9, alin. 4 prevede că doar judecătorii sunt obligaţi să publice integral pe paginile web declaraţiile de avere, ceilalţi demnitari, potrivit art.13, vor publica doar valoarea totală a proprietăţilor declarate şi lista tuturor bunurilor. În rest, declaraţia este un act confidenţial. Mai mult, art. 14 prevede că funcţionarii poartă răspundere pentru informaţia difuzată public. O altă absurditate se referă la modelul declaraţiei, unde se menţionează că aceasta este, totuşi, act public, iar art. 6 scrie că declaraţia este un act personal şi confidenţial, ce nu poate fi dat publicităţii. Legea este plină de contradicţii şi demult trebuia modificată şi îmbunătăţită”, susţine Cristina Cojocaru, secretarul Alianţei Anticorupţie.

Din funcţie au plecat, dar declaraţii nu au depus

Legea îi obligă să prezinte declaraţiile cu privire la venituri şi proprietăţi şi pe demnitarii care au demisionat/au fost demişi din funcţiile de conducere sau cărora le-a expirat mandatul funcţiei publice. Am încercat să aflăm numele funcţionarilor care au plecat din funcţii publice dar nu au depus declaraţiile de avere. „Nu este secret numele funcţionarilor care s-au eliberat din funcţie şi nu au depus declaraţiile de avere. Însă acum avem un volum foarte mare de lucru, sunt câteva mii de declaraţii care trebuie verificate…”, astfel şi-a motivat Vadim Enicov refuzul de a ne pune la dispoziţie lista foştilor demnitari care „au uitat” să îndeplinească prevederile legii.

Comisie incompletă

Comisia Centrală de Control (CCC) împreună cu Centrul de Combatere a Crimelor Economice şi a Corupţiei (CCCEC) urmează să verifice declaraţiile depuse de demnitari, pentru ca ulterior CCC să anunţe public o parte din informaţiile conţinute în declaraţii. Până la acest moment, însă, CCC nu a fost constituită în întregime. Parlamentul urmează încă să delege trei reprezentanţi în această comisie, aşa cum a făcut Guvernul şi Preşedinţia. „Probabil, la următoarea şedinţă a Parlamentului, pe 10 februarie, va fi adoptată hotărârea cu privire la delegarea a trei reprezentanţi din partea Parlamentului şi comisia va fi constituită integral. Chiar dacă nu au fost numiţi toţi membrii, comisia colectează declaraţiile, le înregistrează, le verifică. Deşi termenul de depunere a declaraţiilor de avere a expirat, declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate continuă să vină prin poştă”, spune Vadim Enicov.

Diana Lungu, reporter special API

Relaţii la tel.: 22-09-96


__________________________________________________________________

API RELANSEAZA CAMPANIA “Avere la vedere”

1 februarie 2011

Asociaţia Presei Independente (API) relansează campania “Avere la vedere”, prin care îşi propune să promoveze transparenţa averii şi veniturilor demnitarilor. La prima etapă, API va monitoriza în ce măsură este respectat art. 13 al Legii nr.1264 din 19.07.2002 privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii, care prevede obligativitatea plasării declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate pe site-urile oficiale. La a doua etapă, API va verifica declaraţiile de avere ale înalţilor demnitari de stat pentru a stabili dacă cifrele şi bunurile declarate corespund celor deţinute în realitate.

Legislaţia în vigoare prevede că demnitarii sunt obligaţi să-şi actualizeze, până la data de 30 ianuarie, declaraţiile de avere, depunând-le la Comisia Centrală de Control a declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate. Potrivit unui comunicat de presă al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC), până la finele zilei de 31 ianuarie a.c., aproximativ o treime din demnitari şi-au depus declaraţiile de avere la CCC. „Până la ora 17.00 numărul acestora era de 1270 sau 30 la sută din circa 4000 de subiecţi care sunt obligaţi prin Legea 1264 să-şi declare veniturile”, afirmă Angela Starisnchi, şefa serviciului de presă al CCCEC, precizând că o parte din declaraţii de avere sunt recepţionate prin poştă, aşa încât în zilele următoare numărul lor ar putea să crească.

Ce urmează?

Comisia Centrală de Control (CCC) este obligată să efectueze controlul prealabil al declaraţiilor care se face în două etape. Prima – în termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii declaraţiei CCC verifică dacă demnitarul a depus declaraţia şi dacă a completat-o corect, comparând datele prezentate cu cele din anul precedent. A doua etapă – în termen de 30 de zile lucrătoare de la data încheierii primei etape se verifică exactitatea informaţiilor prezentate, prin confruntare cu datele furnizate de către autorităţile publice competente. În cazul depistării, în procesul controlului prealabil, a elementelor componente ale unor încălcări, inclusiv infracţiuni, CCC poate înainta materialele respective spre examinare CCCEC, care efectuează controlul de facto al declaraţiilor.

Deşi legislaţia R. Moldova prevede sancţiuni în cazul nedeclarării averilor şi proprietăţilor, din cauza lacunelor legale, până astăzi nici un om de stat nu a fost pedepsit. “Acum câţiva ani au fost pornite două dosare pe numele a doi poliţişti pentru că cifrele prezentate de ei nu corespundeau cu datele reale, dar în anul trecut ambii au fost achitaţi”, ne-a spus Angela Starinschi

Transparenţa

Potrivit legislaţiei în vigoare, cel târziu pe 3 martie 2011 şeful statului, deputaţii, membrii Guvernului, preşedintele Curţii Constituţionale, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Procurorul General, preşedintele Curţii de Conturi, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, primarii de oraşe şi sate şi preşedinţii de raioane sunt obligaţi să-şi scoată averile la vedere, publicându-le pe site-urile oficiale ale instituţiilor sau în mass-media. Articolul 13 din Legea nr.1264 prevede expres că declaraţiile de avere „se publică anual în mijloacele de informare în masă republicane sau locale, precum şi pe paginile web oficiale: a Preşedinţiei, Parlamentului, Guvernului, ministerelor, celorlalte autorităţi ori instituţii publice centrale şi locale”. Prin urmare, Declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi pentru anul 2010 a şefului statului trebuie plasată pe site-ul Preşedinţiei, a deputaţilor – pe pagina web a Parlamentului, a miniştrilor – pe site-ul Guvernului etc. În cadrul campaniei „Avere la vedere”, API le propune demnitarilor să-şi facă publică declaraţiile cu privire la venituri şi proprietăţi mai devreme, expediindu-le în formă scanată pe adresa api@api.md. Săptămânal, API va difuza comunicate de presă, în care va comunica numele demnitarilor şi funcţionarilor care au acceptat să-şi scoată averea la vederea.

Monitorizarea realizată de API în cadrul campaniei „Avere la vedere” arată că la data de 1 februarie zece demnitari de stat şi-au scos deja averea la vedere pe paginile web ale instituţiilor pe care le conduc. Este vorba de:

- Directorul CCCEC, Viorel Chetraru
(http://cccec.md/Declaratii_de_venit)

- Directorul Serviciului Informaţii şi Securitate, Gheorghe Mihai
(http://www.sis.md/md/Declara%C5%A3ii%20de%20avere/)
- Preşedinta Curţii de Conturi, Ala Popescu
(http://www.ccrm.md/md/presedintele/)
- Guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu
(http://bnm.md/md/nbm_organization)
- Primarul general de Chişinău, Dorin Chirtoacă
(http://www.chisinau.md/lib.php?l=ro&idc=510&)
- Viceprimarul de Chişinău, Nistor Grozavu
(http://www.chisinau.md/lib.php?l=ro&idc=510&)
- Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr
(http://www.mec.gov.md/prim-viceprim-ministru)
- Ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţa
(http://www.mf.gov.md/ro/newsitem/636)
- Ministrul Tineretului şi Sportului, Ion Cebanu
(http://www.mts.gov.md/Conducerea_Ministerului)
- Ministrul Tehnologiei Informaţionale şi Comunicaţiilor, Pavel Filip
(http://www.mtic.gov.md/filip_p/)

P. S. Prima campanie „Avere la vedere” a fost desfăşurată de API şi Alianţa Anticorupţie în anul 2008. În rezultatul acesteia, Legea nr.1264 a fost modificată, fiind introdusă obligativitatea plasării declaraţiilor de venituri şi proprietate ale demnitarilor pe site-urile oficiale.

Diana Lungu,
Asociaţia Presei Independente

Copyright, 2006 API      Particpant la concursul WebTop
Daca ati gasit eroare va rugam sa contactati administratorul sitului: pmacovei@api.md Site creat de design.md